Al dracu’ neamţ!

După Bayer Leverkusen – Atletico Madrid 1-1 şi Aris Salonic – Rosenborg 2-0, formaţia spaniolă a ratat prezenţa în 16-imile Cupei UEFA, surpriză de proporţii întrucît Atletico era DEŢINĂTOAREA TROFEULUI, ba şi cîştigătoarea ultimei ediţii a Supercupei Europei. Dar nu […]

După Bayer Leverkusen – Atletico Madrid 1-1 şi Aris Salonic – Rosenborg 2-0, formaţia spaniolă a ratat prezenţa în 16-imile Cupei UEFA, surpriză de proporţii întrucît Atletico era DEŢINĂTOAREA TROFEULUI, ba şi cîştigătoarea ultimei ediţii a Supercupei Europei. Dar nu la asta vreau să mă refer, bănuiesc că povestea vă e cunoscută.

Am să trec repede şi peste condiţiile vitrege în care s-a disputat meciul de pe BayArena din Leverkusen, la -1 grad, sub o ninsoare abundentă şi, logic, pe un teren desfundat. Echipele păreau să joace mai degrabă hochei decît fotbal! La fel, n-am să analizez nici ARBITRAJUL IMPECABIL reuşit de brigada condusă la centru de bucureşteanul Alexandru Tudor.

Altceva m-a impresionat şi asupra acestui aspect voi insista, precizînd însă că, indiferent de rezultatul partidei de joi seara, Bayer era calificată în primăvara continentală. Practic, în afara palmaresului, CONFRUNTAREA N-AVEA PENTRU EA NICI O MIZĂ. Tocmai de aceea mă aşteptam, oare numai eu?, ca trupa pregătită de Jupp Heynckes, campion mondial cu „naţionala” Germaniei în 1974, să nu se omoare cu firea. S-o lase mai moale, să se menajeze şi din pricină că duminică o va întîlni în Bundesliga, unde stagiunea continuă, pe Freiburg.

Ei bine, ştiţi ce s-a întîmplat la pauză, cînd tabela de marcaj arăta 0-0? Heynckes l-a înlocuit pe mijlocaşul brazilian Renato Augusto cu atacantul Kiessling, fiind limpede ce-şi propune: să forţeze în repriza secundă cu 3 vîrfuri, cu Kiessling lîngă N. Jorgensen şi Helmes!!!! Mă uitam la televizor, distingeam ca prin ceaţă din cauza ninsorii şi nu-mi venea să cred! Deşi cu calificarea asigurată, antrenorul „farmaciştilor”, ud şi zgribulit, refuza cu înverşunare varianta unui scor egal. El dorea să învingă, încerca să învingă, ŢINEA CU ORICE PREŢ SĂ ÎNVINGĂ, inclusiv asumîndu-şi riscul accidentării vreunuia dintre jucătorii săi!

Indiscutabil, publicul dicta în clipa aceea, de altfel, ca totdeauna, iar cei 18.000 de spectatori ce luaseră iarna în piept TREBUIAU RĂSPLĂTIŢI. Dacă n-aveau să salute o victorie, căci meciul se va încheia nedecis, Herr Jupp şi băieţii lui se simţeau datori să facă toate eforturile, toate sacrificiile spre a o obţine. Chestiune de respect, înţelegeţi? În ochii unora dăruirea e uneori egală cu victoria.

Nu vă îndemn să judecaţi cum stau, din păcate, lucrurile la noi. La ce ne-ar folosi să comparăm iar pentru a realiza cît de departe am rămas la capitolul abordării, al atitudinii, al MENTALITĂŢII?! Dar haideţi să admitem că englezul Lineker glumea numai pe jumătate atunci cînd definea fotbalul drept un joc 11 contra 11 şi în care cîştigă mereu nemţii! N-ajunge însă să admitem, s-ar cuveni să şi învăţăm ceva din lecţia lui Heynckes.