Unde a greşit Lăcătuş

Lăcătuş a pregătit atent meciul de pe San Paolo, minuțios. Apărîndu-se sus, aglomerînd zona centrală şi încercînd pe contraatac, Steaua a izbutit s-o ţină în şah pe Napoli 92 de minute. E drept, conform obiceiului, Napoli n-a strălucit în faţa […]

Lăcătuş a pregătit atent meciul de pe San Paolo, minuțios. Apărîndu-se sus, aglomerînd zona centrală şi încercînd pe contraatac, Steaua a izbutit s-o ţină în şah pe Napoli 92 de minute. E drept, conform obiceiului, Napoli n-a strălucit în faţa propriilor suporteri. Era însă de aşteptat deoarece, în lipsa lui Lavezzi, formaţia de sub Vezuviu sugerează un pistol cu capse. Care scoate zgomot, dar nu ucide. Nici măcar nu răneşte.

La întrebarea dacă Marius Lăcătuş putea mai mult?, aş răspunde cu nu. În ideea că, din pricina absenţelor lui Tănase, Nicoliţă şi Kapetanos, s-a văzut silit să improvizeze în apărare şi la mijloc. Astfel s-a constatat că posedă un lot satisfăcător pentru campionatul intern, însă n-are suficiente valori pentru Euroligă. Nivel la care pretenţiile sînt infinit mai mari. Cînd banca de re-zerve îi cuprinde pe C. Lungu, Emeghara, Abrudan, Bicfalvi, C. Matei şi Răduţ, promisiuni, nu certitudini, doar o minune îţi poate aduce altceva. Cît ar fi de iscusit, nici un croitor nu va fi capabil să confecţioneze un frac din stambă!

În cazul în care Ricardo şi Geraldo reuşeau să deschidă scorul, ­probabil că Steaua ar fi obţinut calificarea. În plus, accidentarea lui Gardoş a dere­glat sistemul gîndit de Lăcătuş. Dar e­şecul nu trebuie pus numai pe seama neşansei, deşi orice echipă învinsă în ­minutele de final, indiferent de numele ei, se poate socoti ghinionistă. Mai ales cea din Ghencea, egalată în prelungiri la Bucureşti după ce a condus cu 3-0, apoi bătută în prelungiri şi la Napoli!

Insistînd asupra ghinionului, unii ­uită însă că Steaua a egalat in extremis la Utrecht, ba şi cu ajutorul unui adversar, la fel cum, în returul de-acasă cu Liverpool, a primit cadou un gol de la gafeurul Reina. Ca atare, logic e să recunoaştem că roş-albaştrii au împletit norocul cu nenorocul. Corect, nu ­s-au făcut de rîs, au ieşit din cursă fără să fie umiliţi. Din păcate, au ieşit şi au arătat iar că Europa rămîne pentru ei o ţintă greu de atins.

Există un punct în care mă despart de Lăcătuş. L-am auzit ­declarîndu-se entuziasmat de atitudinea băieţilor săi şi consider că a exagerat. Pentru că unii nu meritau elogiaţi, dar şi pentru că atitudinea reprezintă datoria tuturor fotbaliştilor . La urma ­urmei, fiind profesia lor, fiind pîinea lor, e subînţeles că au obligaţia să se impli­ce, să transpire, să lupte. Alt­min­teri, de ce-ar mai intra pe teren?!

A lăuda un jucător pentru atitudine e ca şi cînd ai lăuda pe cineva că merge la serviciu! Iată de ce cred că, ridicînd normalitatea la rang de eveniment, de excepţie, Lăcătuş a gre­şit. ­La o înfrîn­gere, fie ea şi onorabilă, reco­man­dabil e să nu-i feliciți pe învinşi.