CFR la adio
Miercuri seara, s-a petrecut la Cluj ce era de aşteptat: AS Roma a venit să ia un punct şi l-a luat. Se poate spune că CFR a obţinut, chiar dacă smuls in extremis, un egal MERITAT, explicabil prin aceea că […]
Miercuri seara, s-a petrecut la Cluj ce era de aşteptat: AS Roma a venit să ia un punct şi l-a luat. Se poate spune că CFR a obţinut, chiar dacă smuls in extremis, un egal MERITAT, explicabil prin aceea că n-a depus armele, dar şi prin lipsa de insistenţă a adversarului. În cazul în care ar fi avut neapărată nevoie de victorie, probabil că formaţia capitolină ar fi realizat-o.
Trist e că n-am reţinut atît golul lui Traore, cît gestul vulgar al ivorianului de după marcarea lui. Aidoma Romei, n-am să insist nici eu. Totuşi, promiţătorul atacant de 21 de ani trebuie învăţat că TINEREŢEA NU SERVEŞTE DREPT SCUZĂ la infinit. În numele ei se iartă multe, dar nu orice. Cel dintîi responsabil de jignirea suporterilor e Traore însuşi, însă nu-i singurul. Vinovaţi sînt inclusiv oficialii clujeni care s-au grăbit să-l apere în situaţii în care s-ar fi recomandat să-l urecheze. La urma urmei, jucătorii cresc aşa cum îi educi.
Cu asta, CFR a încheiat o carieră continentală căreia îi spusese adio mai devreme. Posibil să fi încheiat chiar un ciclu, socotind că a dominat fotbalul intern timp de 3 ani şi şi-a trecut în cont 7 trofee. Vom mai discuta pe această temă. Prefaţînd-o, pare însă greu de crezut că echipa din Gruia, aflată actualmente abia pe locul 8 în campionat şi la 12 puncte de liderul Oţelul, va izbuti să se mai califice în Champions League. Nu-i imposibil, dar va fi GREU, FOARTE GREU.
Să notăm că CFR a ieşit din cursă onorabil. Cu excepţia accidentului de acasă cu Bayern, a arătat ambiţie şi curaj, uneori şi clasă, graţie cărora a strîns din nou, ca şi la precedenta participare în C1, 4 puncte. Ratînd iar prezenţa în primăvara europeană, nu şi-a atins obiectivul, însă la fel de adevărat e şi că NU S-A FĂCUT DE RÎS, de aceea îndrăznesc să-i adresez mulţumiri. Cînd ne referim la CFR, nu-i normal să-i vedem doar slăbiciunile, doar defectele. Prin comparație cu restul echipelor româneşti, cea someşeană iese mai degrabă în cîştig.
Am sperat că măcar acum va fi capabilă să spargă plafonul. N-a fost. Ca atare, am mai trăit o dezamăgire, dar nu una ieşită din comun deoarece, s-o recunoaştem deschis, am intuit cam cum vor decurge lucrurile. Pe de altă parte, să convenim că, înfruntînd şi depăşind tulburările provocate de schimbările băncii tehnice, CFR s-a străduit să ne reprezinte cu decenţă LA CEL MAI ÎNALT NIVEL. Lăudabil, uneori a şi reuşit. Sigur, am fi vrut mai mult de la ea, însă n-a putut mai mult. Din păcate, ăsta e fotbalul nostru şi atît poate el. Puţin, dureros de puţin.