Gică Popescu şi Sir Bobby

Auzisem întîmplarea, dar am citit-o cu plăcere relatată de cel care a trăit-o şi transcrisă în Gazetă de Daniel Nanu. Aşadar, în 1997, anul în care aveau să-şi adjudece Cupa Cupelor, jucătorii Barcelonei au terminat un antrenament, la capătul căruia […]

Auzisem întîmplarea, dar am citit-o cu plăcere relatată de cel care a trăit-o şi transcrisă în Gazetă de Daniel Nanu. Aşadar, în 1997, anul în care aveau să-şi adjudece Cupa Cupelor, jucătorii Barcelonei au terminat un antrenament, la capătul căruia însă, surprinzător, antrenorul Robson şi secundul lui de atunci, azi celebrul Mourinho, n-au apărut la timp. Au întîrziat la maşină. Întrucît plecarea autocarului fusese fixată pentru ora 19, CĂPITANUL FORMAŢIEI BLAUGRANA, Gică Popescu, a aşteptat 5 minute, apoi i-a cerut şoferului s-o ia din loc fără cei doi!

Să nu vă imaginaţi că silit să ajungă la destinaţie cu taxiul, Bobby Robson s-a enervat şi s-a repezit să-l certe pe internaţionalul român. Dimpotrivă, L-A FELICITAT. „Foarte bine, aşa trebuie să facă un căpitan”, a zis bărbatul ce va fi curînd înălţat de Regina Angliei la rangul de Sir, egal cu Bobby Charlton, cu Alex Ferguson şi cu puţini alţii.

Ce ar merita să reţinem din această povestire? Să remarcăm autoritatea de care se bucură în fotbalul competitiv căpitanul de echipă. Cîtă importanţă i se acordă şi ce GREUTATE ARE PĂREREA LUI. La data respectivă, Robson era deja un nume consacrat. Dusese „naţionala” Albionului în semifinalele Coppei del Mondo, cîştigase Cupa UEFA cu Ipswich Town, două campionate în Olanda cu PSV şi alte două în Portugalia cu FC Porto. Totuşi, în ciuda reputaţiei sale, cel votat în 1997 European Manager of the Year n-a trecut peste decizia lui Gică Popescu, deşi e de presupus că ea l-a deranjat.

Fără să filosofăm, deducem că pentru a se ajunge la performanţă e nevoie de valoare, obligatoriu, dar şi de RESPECT, de mult respect. Nimănui nu i se permite să încalce regulile convenite. Ce s-a stabilit, inclusiv ierarhia din vestiar, rămîne bătut în cuie, devine lege pentru toţi.

Ştiţi cum stau lucrurile la noi, unde au existat situaţii în care, supăraţi din pricina unor evoluţii mai slabe, antrenorii n-au ezitat să-i lase în drum pe cei care îi dezamăgiseră, refuzînd să-i mai primească în autocar!!!! La fel, banderola se încredinţează de la meci la meci altui jucător încît NIMENI NU MAI ÎNŢELEGE cine e adevăratul căpitan! Nici măcar componenţii echipei!

Mă opresc aici cu comparaţiile. Insist însă că experienţe în genul celei datorate lui Gică Popescu, bogate în sensuri, ar putea schimba MENTALITATEA SUFERINDĂ din fotbalul nostru. Cu condiţia ca fotbalul nostru să vrea cu adevărat schimbarea, fapt de care, din păcate, ne îndoim tot mai mulţi.