“Naţionala” fără Rădoi

Da, retragerea lui Mirel Rădoi din echipa naţională reprezintă O PIERDERE. În ciuda faptului că joacă în Arabia Saudită, adică nu la cel mai înalt nivel, ar fi fost în continuare util prin valoarea, prin experienţa şi prin capacitatea lui […]

Da, retragerea lui Mirel Rădoi din echipa naţională reprezintă O PIERDERE. În ciuda faptului că joacă în Arabia Saudită, adică nu la cel mai înalt nivel, ar fi fost în continuare util prin valoarea, prin experienţa şi prin capacitatea lui de a-i mobiliza pe coechipieri. Deoarece, mai mult decît alţi “tricolori”, Mirel a ştiut totdeauna să lupte, să pună suflet, să se dăruiască. Pe de altă parte însă, nu dramatizează cînd zice că nu e indispensabil. Se alintă afirmînd că “mai găsiţi zece de Rădoi!”, dar e adevărat că nu există om de neînlocuit. Afirmaţie valabilă în orice domeniu de activitate.

Am dedus din interviul tipărit ieri de Gazetă că ex-stelistul s-a supărat după ce Ionuţ Lupescu i-a reproşat că nu mai dă randamentul de odinioară. Sigur, era mai bine ca Ionuţ SĂ FI TĂCUT sau măcar să-i fi comunicat părerea sa celui vizat între patru ochi, nu în public. Dacă judecăm că Lupescu a comis o gafă, trebuie să admitem şi că, în calitate de director general al FRF, ba şi de manager al echipei naţionale, avea dreptul la o opinie. Probabil că a ales prost momentul s-o exprime, însă nu-l putea împiedica nimeni s-o facă!

De aici şi concluzia că, socotindu-se rănit în ORGOLIUL PROPRIU, Rădoi e mai sensibil decît ne-am imaginat şi, la urma urmei, decît s-ar fi impus. Marii fotbalişti, categorie în care merită inclus şi el, sînt firi susceptibile, simțitoare. Cred că laudele li se cuvin, deşi rareori le preţuiesc. În schimb, justificate ori nu, criticile îi scot din sărite şi, invariabil, le consideră lipsite de temei. Pe ei nu trebuie să-i loveşti nici cu o floare!

Am mai reţinut din dialogul notat de Justin Gafiuc că nu observaţiile “Kaiserului” l-au determinat pe Rădoi să renunţe. Practic, se hotărîse mai devreme, dovadă că pe 9 octombrie, după eşecul de la Paris, 2-0 pentru Franţa, l-a avertizat pe secundul Ştefan Iovan că nu intenţionea-ză să mai vină la lot. Petrecută ulterior, cearta cu Lupescu o fi însemnat picătura care a umplut paharul. Unii susţin că Mirel, și la presiunea lui Al Hilal, s-a folosit de ea ca PRETEXT. Posibil să nu greşească.

Dincolo de speculaţii, cert e că Rădoi şi-a oficializat retragerea, iar noi putem fi satisfăcuți ori nu de modul în care a explicat-o. Cum pare greu de crezut că cineva va reuşi să-l întoarcă din drum, ne rămîne doar să luăm act de decizia sa, s-o respectăm şi s-o regretăm. Avem însă datoria, chiar obligaţia, să-i mulţumim lui Mirel Rădoi pentru serviciile aduse “naţionalei” pe parcursul unui întreg deceniu. Mai ales pentru devotamentul lui dus pînă la sacrificiu şi, ca atare, exemplar. De presupus că echipa României va fi mai săracă fără el. Nu ne place şi nici nu ne convine, dar asta e, nu-i cazul să patetizăm. Viaţa merge mai departe.