Tatăl lor
După 1-1 la Kiev, evident că Bruges pornea ca mare favorită în duelul de pe teren propriu cu Dinamo.
![Permalink to Tatăl lor](https://blogsport.gsp.ro/ioanitoaia/wp-content/uploads/sites/2/2021/02/Lucescu-Mircea-900x524.jpg)
Atât că Mircea Lucescu, antrenorul formației ucrainene, și-a probat încă o dată priceperea și experiența. Ca atare, răsturnând orice pronostic, Dinamo a câștigat în deplasare și continuă cursa în Liga Europa. Unde va întâlni pe Villarreal.
Românul a gândit și a pregătit returul ca la carte. Asemenea unui maestru. Mai întâi, printr-o apărare calmă și organizată, Dinamo a respins toate tentativele ofensive ale adversarului, altminteri, atenție!, lider detașat în Belgia, cu 15 puncte avans și un meci mai puțin față de Anvers.
Apoi, pe măsură ce Bruges și-a irosit forțele, Kievul a ieșit din ce în ce mai curajos la atac. Mutarea lui Lucescu, care l-a introdus pe Șaparenko în locul lui Șepeliev (69), a schimbat aspectul partidei. Șaparenko a înviorat jocul lui Dinamo, drept pentru care oaspeții au dat lovitura spre final, exact când trebuia. În minutul 83, Buialski a marcat pentru o victorie surprinzătoare, dar pe deplin meritată.
Calificând echipa în „optimile” EL într-un moment în care ea conduce în campionat, cu un punct peste Șahtior Donețk, posesoarea unui lot (presărat cu brazilieni) superior valoric, Lucescu a demonstrat că n-a greșit când a semnat cu Kievul la 75 de ani și după 12 petrecuți la rivala din Donețk. Cu care a cucerit 22 de trofee, inclusiv Cupa UEFA în 2009.
Nu vreau să deschid o polemică, însă îi contrazic pe cei care pretind că ML s-a întors în Ucraina pentru bani la o vârstă la care ar trebui să-și plimbe nepoții. Mai ales pentru bani. Fals. Una că avea destui și alta că, dacă l-ar fi interesat aspectul material, s-ar fi dus în Emirate ori în China. Căci propunerile nu i-au lipsit.
Nu. Lucescu a luat oferta de la DK ca pe o provocare. A acceptat-o deoarece, nu-i o figură de stil, e realitate, nu poate trăi în afara fotbalului. Se sufocă fără el.
Sunt însă destui care nu-l înghit, știu asta. În special steliștii se întrec în a-i inventa defecte și a-i vâna slăbiciunile. În stil tipic românesc îi judecăm pe alții cu asprime, ca pe hoții de cai, deși n-avem autoritate pentru asta. Tocmai deoarece, din varii motive, unii n-au reușit în viață, ei nu ezită să-i pună la zid, frustrați, invidioși ori amândouă, pe cei care au reușit. Tuturor acestora Lucescu sr. le-a închis iarăși gura. Le-a dat cu tifla.
Firește că Olăroiu, Dan Petrescu, Șumudică, Lucescu jr., Gâlcă ori Isăilă, alții care activează în străinătate sunt tehnicieni foarte buni. Cu care ne mândrim, l-am uitat pe Boloni!, sunt adevărați ambasadori. Mircea e însă, opinia mea și nu numai, Number One. Tatăl lor. Șeful clasei.
Chiar mai mult. Cred că el se înscrie în galeria antrenorilor români de top, monștri sacri ai istoriei sportului mondial. Își găsește loc alături de, va fi imposibil să epuizez lista, Niculae Nedef și Kunst-Ghermănescu, Bela Karolyi și Octavian Bellu, Radu Huțan, Victor Mociani și Nicolae Navasart. Oameni cărora ar fi trebuit și trebuie să le ridicăm statui. Măcar în sufletul nostru, dacă nu și în public.
Fără să mă entuziasmez, consider că Mircea Lucescu e unul dintre cei de mai sus, cu fotoliu rezervat în Hall of Fame. Încă o dată, îmi scot pălăria înaintea lui și vă invit și pe dumneavoastră s-o faceți!