Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Ovidiu Ioaniţoaia îl plînge pe Adrian Păunescu » Moartea unui prieten

Întors din America în 1972, m-am trezit acuzat că “am scuipat pămîntul patriei”. Şomam de 13 luni cînd, surprinzător, Adrian Păunescu mi-a trimis vorbă că vrea să discute cu mine! Nu-l întîlnisem niciodată şi voi descoperi, peste timp, că îmi […]

vineri, 5 noiembrie 2010, 5:52

Întors din America în 1972, m-am trezit acuzat că “am scuipat pămîntul patriei”. Şomam de 13 luni cînd, surprinzător, Adrian Păunescu mi-a trimis vorbă că vrea să discute cu mine! Nu-l întîlnisem niciodată şi voi descoperi, peste timp, că îmi puseseră o vorbă bună Dorin Tudoran şi Marius Popescu. M-a primit în biroul de la Flacăra şi mi-a zis “Te-am citit şi cred că poţi deveni ziarist. Voi încerca să te angajez, mai întîi corector, apoi vom mai vedea”. Nu uşor, însă a reuşit la capătul cîtorva săptămîni de insistenţe să-l convingă pe Corneliu Burtică, pe atunci mai-marele Propagandei, să-mi acorde o şansă.

Aşa m-am născut, la 27 de ani, a doua oară.Nu ştiu dacă am devenit ziaristul ima
ginat de Adrian Păunescu. Ştiu însă că fără mîna de ajutor pe care mi-a întins-o într-un moment de răscruce, n-aş fi ajuns ce sînt. Nu m-a sprijinit, ci de-a dreptul m-a salvat, în ciuda faptului că însemnam un străin pentru el! De-a lungul vremii, la 
fel a scos din necaz zeci şi sute de anonimi. Oameni simpli, amărîţi.

Caut să încropesc un text despre Adrian Păunescu, dar am inima frîntă 
şi sufletul pustiu. Cuvintele îmi vin de 
departe şi parcă se rătăcesc pe drum. Ce să aleg din duiumul de întîmplări petrecute alături de bărbatul ce m-a onorat cu încrederea şi cu prietenia lui? Mi-e 
imposibil, din care motiv, simplificînd la maximum, îl numesc gazetar excepţional şi poet nepereche. Gazetar şi poet de profesie om.

Recunoştea că a şi greşit, uneori grav, numai că meritele lui, personaj cu adevărat fabulos, chinuit în interior şi capricios în afară, surclasează erorile pe care le-a comis. Le depăşesc cu ani-lumină. Adrian Păunescu mi-a rămas în memorie, şi va dăinui, ca unul care cerea totul tocmai pentru că el însuşi oferea totul. A înţeles să se consume şi chiar s-a consumat. Şi-a trăit viaţa într-o viteză nebună, cu o mie de kilometri pe oră, de parcă ar fi intuit, sumbră presimţire!, că ea se va termina nepermis de repede.

L-am revăzut ultima dată pe 20 iulie. Împlinea 67 de ani, slăbise şi arăta suferind, dar nu mi-am închipuit o clipă că moartea îi dă tîrcoale. “Mai treci pe-aici, mi-a şoptit, uşa ţi-e mereu deschisă!”. Spre ruşinea mea, n-am mai apucat, deşi casa în care locuia e situată pe aceeaşi stradă cu sediul Gazetei. Din păcate, nu l-aş mai găsi deoarece, nerăbdător ca -totdeauna, Adrian Păunescu a plecat să-şi ocupe lo
cul arvunit în istoria literaturii şi în nemurire. La dispariţia lui, mă aştept ca pînă 
şi cei ce nu l-au iubit, ba l-au şi dușmănit, să verse o lacrimă în amintirea lui, să se roage pentru el.

Dumnezeu să-l ierte!

Comentarii (200)Adaugă comentariu

loopoo (9 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 17:45

Mai draga Andrei din America, ori esti si tu un pui de cocalar autohton, ca prea te lauzi?

ddd (14 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 17:53

Am mai scapat de un lingau, autorul editorialului uita sa aminteasca si de miile de oameni distrusi de acest nenorocit.
PS: sa se oihneasca in pace desi nu ar merita

herascu dumitru (1 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 18:03

ma andrew din america,ai de toate, minus caracter.o mare personalitate ne-a parasit,dumnezeu sa-l odihneasca.

Alexxis (2 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 18:06

” Cel fara de pacat sa arunce primul piatra”
Ca orice om, a avut si calitati si defecte…cred ca totusi ar trebui sa retinem opera poetului Adrian Paunescu.
Dumnezeu sa-l odihneasca!

Tristar (8 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 18:30

Adrian Paunescu va ramane vesnic in constiinta romanilor, drept o personalitate CONTROVERSATA, care va continua sa faca „valuri” in lumea literara romaneasca (si nu numai ) multi ani de aici inainte. Din cate stiu eu, si marele Sadoveanu, la batranete, a dat-o, se pare, cu cei „rosii”, iar unii dintre epigonii sai au incercat sa-l clatine in zadar de pe soclu. Pana la urma, „ce conteaza cat de lung ai parul?!?”
Indubitabil, Paunescu a fost un poet de mare forta, „versificator” sau nu , asa cum, in mod egoist, il caracterizeaza detractorii sai (stiti, „e usor a scrie versuri, cand nimic nu ai a spune”). Intr-un cuvant – GENIAL! As spune ca si „ODELE” inchinate „carmaciului” poarta amprenta deosebitului sau talent. Puneti-va problema sa faceti 2-3 strofe de « oda buna », sa vedeti ce greu este. Dar, sa vorbim despre comunism si despre poet. Sa nuantam un pic, pentru ca domnul Tismaneanu, fiul unui comunist de marca al acestui neam, nu a dorit sa o faca. Comunismul, ca orice epoca istorica ce se respecta, a avut si el mai multe etape, fiecare, cu un specific aparte. Precum originalul nostru „new capitalism”, a inceput cu etapa de „acumulare salbateca”, cand, rusii au impus « ruseste » bolsevismul in Romania. Arestari, omoruri, nationalizare, haituiala si confiscare de pamanturi si bunuri (am avut rude in aceasta postura, denuntate de binevoitorii vremii), colectivizare, lupta in munti – respectabila, in principiu, dar iluzorie si particulara, nicidecum cu dimensiune nationala, asa cum ni se inoculeaza astazi (a fost vorba de frica de puscarie, de represalii, dealtfel, de inteles pentru oricine. Unii au simpatizat cu legionarii, cu partidele istorice, altii au fost strajeri, adica pui de legionari, in acceptiunea vremii. Ce puteau sa faca acei oameni, condamnati din start de noul regim?!? Trebuia sa lupte cumva, desi nu aveau nicio sansa). Un regim falit, cel mosieresco-capitalist, cu tarele sale specifice vesnic retrogradei Romanii, a fost inlocuit cu cel bolsevic, dur si ticalos, prin modalitatea lui de a se impune, in care elitele Romaniei au fost eliminate cu bestialitate in inchisori. A fost perioada cea mai neagra a istoriei noastre contemporane. In aceasta etapa, vorbim de anii ’40-’50, Adrian Paunescu se afla probabil la Bârca (sau in Basarabia), copil fiind. Comunismul «s-a asezat» astfel peste tara, sub conducerea draconica a lui Dej. De prin ’65, insa, si până pe la sfarsitul anilor ’70, vorbim de a doua etapa a comunismului romanesc, as spune, «DE AUR», cu Ceausescu la putere. Acest interval de timp (1965-1980), care coincide cu frumoasa perioada copilăriei mele, ma determina sa fiu subiectiv in cele asternute aici, şi să spun, ca a fost perioada cea mai prolifica din istoria recenta a Romaniei, un comunism cu fata umana, cand în Romanica a curs laptele si mierea. Vorbim aici de eliberarea detinutilor politici (care mai supravietuisera), vorbim de o oarecare libertate a cuvantului, de mica revolutie intelectuala si, lucru important, de bunastarea materiala a intregii natiuni. Nimic din ce a fost inainte si din ce a urmat nu s-a asemanat cu acei 15 ani de gratie amintiti. A fost perioada in care rezultatele muncii planificate, investitiile inteligente, generalizarea si obligativitatea invatamantului, dezvoltarea infrastructurii nationale, valoarea omului, stiinta de carte si munca propriu-zisa au contat inainte de toate. Se instaurase un nou sistem de valori sociale, echilibrat si agreat de toata lumea. La acea Romanie facea adesea referire Adrian Paunescu, cand vorbea despre aspectele pozitive ale perioadei comuniste. Poetul se afirma rapid, notorietatea-i creste si, ca orice om cu trairi intense, are si derapaje comportamentale. Profita de “simpatia” familiei prezidentiale, careia nu ezita sa-i dedice ode (spune-i sefului ceea ce vrea sa auda si vei face din el « plastilina ») pentru a avea libertatea de miscare si ajunge, la un moment dat, pe vremea indragitului «Cenaclu Flacara », sa fie adulat de tineri, dar vai, sa se imbete de putere, puterea data de sustinerea maselor populare, dornice de evadare dintr-o societate ce devenea sufocanta. Pentru ca se simteau din nou norii cei negri ai totalitarismului (perioada 1980-1989), de aceasta data, de influenta asiatica, Cenaclul Flacara, fenomen social pe care cred ca merita sa-l mentionam la plusuri, iti dadea impresia ca te poti exterioriza liber. Era doar o impresie. Era o libertate controlata de tribunele unui stadion. Cand gluma s-a ingrosat, “Cenaclul Flacara” a fost oprit. Dresorul s-a trezit fara obiectul actiunii: leii cei tineri, hrana sa spirituala. Nostalgia feericelor nopti artistice, betia acelei puteri magice, pe care poetul o simtea in mijlocul multimilor ardente, in care da ghes trairilor personale, simtamintelor sale creative, inconjurat fiind de suflete sensibile, ce vibrau intr-o reala consonanta artistica, l-au determinat pe Adrian Paunescu sa faca compromisul. Odele… Din acest motiv, sa nu-l judecam prea aspru. Sa ne punem in situatia lui. Ne-ar fi placut sa fim « dirijorul » orchestrei. Era un suflet mare. Cand omului i se ia jucaria, de fapt, succesul palpabil = reactia multimilor, acel om sufera iremediabil. Catalina Manole s-a sinucis pentru ceva asemanator. Repet, sa nu-l judecam prea aspru pe Paunescu ! Poate am interpretat subiectiv pe alocuri, in cele consemante aici. Poate n-am suferit, precum altii şi din cauza aceasta sunt mai putin categoric. Insa…..
ADRIAN PAUNESCU NU A FOST DINTRE CEI CARE AU IMPUS COMUNISMUL IN ROMANIA şi NU POATE FI INDENTIFICAT CU COMUNISMUL PENTRU CA «A GRESIT» NISTE POEZII !
Dovada…poetul si facut « mea culpa »…din prea mult bun simt, un mare intelect precum al lui A.PAUNESCU « a vorbit in soapta » dupa revolutie, tocmai pentru ca si-a recunoscut siesi ca a gresit. Nu a fost cazul altora. La noi, la romani, greseala recunoscuta e pe jumatate iertata. Pacat ca nu a avut « tupeul » sa ne spuna mai multe. Era printre putinii care aveau ceva de spus in aceste vremuri. CEI CARE AU PIERDUT, SUNTEM NOI. Chiar si cei ce-l manjesc astazi cu noroi. Aceia sa-si raspunda la intrebarea: « de ce nimeni nu s-a gandit vreodata sa-i dea si pe ei cu noroi?!? »
RAMAS BUN, MAESTRE !

Gabi (64 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 18:42

@ddd. Care sunt miile alea de oameni „distrusi de acest nenorocit?! Stii tu vreunul, cum il cheama, cati ani are, unde sta? Spune nume, da adrese si, daca va fi cazul, iti voi da dreptate. Numai ca de alde tine, doar niste nulitati lustruite, va bagati si voi in seama si cum sa va remarcati? Contestand, negand, injurand. Fericiti cei saraci cu duhul…

OBSERVATOR (1 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 18:46

CEVA UIMITOR SI UMILITOR, daca tot venisi cu stadionu din Craiova, vazusi pe 30.000 olteni cu lumanari in mana si
auzisi 30.000 de olteni cu candele in mana, strigand: ”SU…. ,PU ..A!” ,
la fiecare degajare a portarului advers!!??. …Epic si inaltator SI INALTATOR PENTRU ASA POET ?!????
Daca cu elementul asta argumentezi….
astia’s oamenii destepti din Craiova, consumul excesiv de praz prosteste ireversibil !

TISMANEANU (4 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 18:55

Tema de memorat pentru cei ce nu stiau :
Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Paunescu

Atunci cand si-a inceput cariera poetica si jurnalistica, in a doua jumatate a anilor 60, Adrian Paunescu se visa un Evgheni Evtusenko, un bard antistalinist al Romaniei. Il sustinea pe Ceausescu cu fervoare, dar stia sa simuleze (ori poate ca era sincer pe atunci) un fel de prospetime a viziunii poetice, un simt al justitiei si o indignare clocotiroare in raport cu meschinariile birocratiei culturale. I-a cultivat pe Eugen Jebeleanu si pe Geo Bogza, a fost prieten cu Nichita Stanescu, cu Cezar Baltag, cu Ioan Alexandru si cu Alexandru Ivasiuc, avea o energie vulcanica, devenita legendara. Se declara anti-stalinist si poate ca si era la vremea aceea. Volumul “Istoria unei secunde” includea poeme ce pareau contestatare (“Rugaciunea lui Alfa catre Omega”). Ca redactor-sef adjunct al “Romaniei Literare” incuraja experimentele literare si publica interviuri ce pareau eretice. Imi amintesc, de pilda, un dialog publicat prin 1970 cu seful planificarii din epoca, Maxim Berghianu. La intalnirile lui Ceausescu cu scriitorii era printre cei care nu ezitau sa puna intrebari incomode. Totul insa sub semnul devotamentului pentru socialism, revolutie si partid. Paunescu din acea perioada reproducea iluziile revizionismului est european din perioada revolutiei maghiare si a liberalizarii poloneze. Era tarziu, dar nu era nici inutil, nici absurd. Ar fi putut merge mai departe in acea directie, ar fi putut coagula un grup de actiune intelectuala care sa sfideze dictatura. Nu a facut-o, a preferat pactul cu puterea si avantajele ce decurgeau din el. S-a mutat intr-o vila superba pe strada Sandu Aldea, se intanea cu odraslele potentatilor epocii cu care juca ping-pong si punea tara la cale. Le dedica poeme adulatoare.

A ajuns in Statele Unite cu o bursa in cadrul programului international de la Universitatea Iowa. Din jurnalul poetei Constantei Buzea (prima sa sotie), reiese ca America l-a nelinistit, l-a speriat, i-a creat un profund, irepresibil disconfort., A facut un interviu cu Mircea Eliade care a provocat multe discutii. Dupa ce i-a promis profesorului de la Universitatea din Chicago ca acel interviu (primul, dupa stiinta mea, acordat de Eliade unui scriitor/jurnalist din Romania comunista) ca textul ori va apare integral, ori nu va apare, si-a incalcat angajamentul. Nu si-a cerut niciodata scuze (Monica Lovinescu a comentat acid in epoca episodul). Discutia a aparut ciuntita, fara semnalarea pasajelor ce lipseau. Paunescu se transforma nu doar fizic (devenea obez vazand cu ochii), dar si psihologic. Relatiile cu puterea ajunsesera simbiotice. I s-a pus la dispozitie revista “Flacara” (l-a debarcat repede pe H. Dona, prietenul fostului sau protector Gogu Radulescu) si a tranformat acel saptamanal pana atunci insipid intr-o tribuna propagandistica de reala eficienta. A sustinut impostura protocronista. Avea jurnalismul in sange tot asa cum avea si cinismul oportunist. A inceput sa scrie penegirice tot mai desantate pentru “conducatorul care-a stiut si stie/ca sufletele noastre nu-s niste vami pustii”. L-a slavit pe Ceausecu in metafore pe cat de grandilocvente, pa atat de buimacitoare. Nu mai avea limite in dorinta de afi trubadurul “Epocii de Aur”. Nu-i ajungea sa-l glorifice pe Ceausescu, a inceput sa o preamareasca si pe “savanta de renume mondial”. In chip ironic, pamfletul lui Eugen Barbu publicat prin 1980 ca prefata la antologia Paunescu din BPT surprindea personajul in enormul sau baroc caracterial. Paunescu si Barbu si-au unit fortele in lupta impotriva directiei lovinesciene din lumea culturala. Isi ofereau fara rusine serviciile ca hingheri ideologici. Sigur, nu a fost un versificator de duzina precum Vadim Tudor, dar textele sale ajunsesera ilizibile, labartate, dezgustator de lingusitoare. Era greu sa se imagineze o mai penibila degradare.

A fost rasplatit cu “Cenaclul Flacara”, platforma propriei ascensiuni mediatice. A rapit si a mistificat fenomenul folk pentru a atrage tineretul nonconformist. In acelasi timp, Cenaclul era locul unde se rosteau ode isteroide pentru Ceausescu. Transmis la Televiziune, era un instrument de imbecilizare nationala. Cultul personalitatii lui Ceausescu s-a bazat pe asemenea actiuni cu efecte toxice de lunga durata (dovada omagiile ce i se aduc in aceste zile!) Dupa accidentul de la Ploiesti, Paunescu si-a pierdut acest vehicol de participare la jocurile simbolice ale puterii. I-a trimis lui Ceausescu (dar si “delfinului” Nicu Ceausescu) texte in care il implora sa-l ierte, sa-l readuca in universul puterii. A scris el insusi ori a patronat pamflete abjecte impotriva marilor intelectuali ai exilului. In “Flacara” paunesciana a aparut o infamie semnata de Dinu Sararu (un pseudo-interviu cu mama lui Virgil Ierunca) menita sa-i compromita pe Ierunca si pe Monica Lovinescu.

Agonia terminala si prabusirea a dictaturii l-au surprins pe Paunescu pe post de lacheu dispretuit si de stapanii invinsi si de sclavii revoltati. Urmarit de multime pe strazile din centrul Capitalei, a incercat sa se refugieze la Ambasada SUA. A scapat fara o zgarietura. A revenit in registrul public fara ca vreodata sa-si exprime vreun regret. Acelasi Ion Iliescu care candva, ca prim secretar al Comitetului Judetean Iasi al PCR, refuzase sa permita performantele grotesti ale “Cenaclului Flacara al Tineretului Revolutionar” l-a acceptat si l-a incurajat ca politician in cadrul PDSR (azi PSD). A devenit senator, a scos revista cu numele incredibil “Totusi, iubirea”. Literar vorbind, Adrian Paunescu a incetat din viata cu decenii in urma. Moral, la fel. A fost un instrument benevol si primejdios al unui regim criminal pe intreg parcursul existentei sale. Efemera sa rebeliune morala din anii 60 a fost o revolta in genunchi. S-a emasculat etic si a capotat estetic. Am scris despre el in acesti termeni de-a lungul anilor. Nimic din ce s-a petrecut in ultimii ani nu ma face sa-mi schimb punctul de vedere. Dimpotriva.

TISMANEANU (4 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 18:56

Nimic din ce s-a petrecut in ultimii ani nu ma face sa-mi schimb punctul de vedere !!!
Dimpotriva.

alb-rosu_in_VN (171 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 18:57

Tristar
O analiza pertinenta si de bun simt, pe care ar trebui s-o citeasca si cei care il injura pe Poet si acum (sau mai ales acum), cand acesta nu mai este. Felicitari, ai spus lucrurilor pe nume! Opera lui Adrian Paunescu va ramane, indiferent de ce vor spune unii si altii. A scris mult, e adevarat, poate ca nu toate poeziile lui sunt capodopere, dar miezul poeziilor lui e atins de genialitate, care nu e destinata oricui. In plus, prin cenaclul sau, Paunescu a inoculat milioanelor de tineri romani ideea de patriotism, a cultivat-o si a transmis-o mai departe. Pacat ca tinerii din ziua de azi iau in ras notiunile de patriotism, tricolor, iubire de tara! Astea chiar inseamna ceva!

OBSERVATOR (4 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 19:20

cine este omul Vladimir Tismaneanu ???

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland, directorul Centrului de studii post-comuniste al aceste universitati, presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc. Este autorul a numeroase carti intre care „Naufragiul Utopiei”, „Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc”, „Fantasmele salvarii” si „Reinventarea politicului”. Este editor a numeroase volume intre care „Stalinism Revisited”, „The Promises of 1968” si „Anatomia resentimentului”. Articolele si studiile sale au aparut in „New York Times”, „Times Literary Supplement”, „Philadelphia Inquirer”, „Gazeta Wyborcza”, „Dilema Veche”, „Orizont”, „Idei in Dialog” , „22” si in numeroase alte locuri. Detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului
„Evenimentului Zilei”. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania.

demolarii (67 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 19:27

Cu toti suntem in antecamera mortii. Cineva spunea despre viata ca e singura boala incurabila.
Cat despre Adrian Paunescu ma limitez a spune Doamne odihneste-l in pace.
Cat priveste judecatile voastre la adresa lui, sau a altora, ferice de voi ca sunteti asa corecti de puteti judeca ce e bine si ce e rau.
Apropo superman, nu ai devenit cumva Inger?

tiu (1 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 19:47

Draga Ovidiu,
Adrian Paunescu va fi nemuritor ca si Eminescu in literatura romana.De el vor invatza toate generatziile atata timp cat va exista natziunea romana.De actualii polticieni care n-au catadicsit acum sa declare macar o zi de doliu natzional,ne vom aminti numai noi adultzii aflatzi in viatza.Este regretabil ca nu stim sa pretzuim adevaratele personalitatzi care au contribuit la dezvoltarea spirituala a natziunii noastre!
Salutari cordiale,sanatate si realizari tot mai insemnate in activitatea ta! D.Tiu.

Dantesc (273 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 20:00

@tristar

Merci ,ai pus in cuvinte ceea ce eu poate nu puteam dar redai exact FENOMENUL Adrian Paunescu…inca o data multumesc si Dumnezeu sa il odihneasca in pace

Petre (255 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 20:25

@pippen – vorbesti ca sa te afli in treaba, omul se insurase in Romania cu o americanca si a plecat cu ea in SUA, dar s-a intors in scurt timp!!

mihai intaiul (1 comentarii)  •  6 noiembrie 2010, 23:51

nu vars lacrimi, nu ridic rugi, cum spuneti dvs., dar imi pare rau ca a murit ! a plecat prea devreme, imi pare rau …

asking (10 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 0:19

Ramas bun Maestre ,Dumnezeu sa te aiba in grija.Fara tine suntem mult, mult mai saraci ,chiar daca nu toti ne dam seama de asta… Vei ramane vesnic in sufletele noastre.

cristi – pentru Andrew din America (7 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 0:22

Auzi, nea Andrei: ce-ar fi sa ne lasi tu in pace si sa-ti vezi tu de treaba ta, ba americanule? Am mai auzit eu de astia ca tine, care se lauda pe net si in realitate mor de foame. Fac pariu ca la fel e si-n cazul tau: mori de foame si ta lauzi ca ai un caine de 900 $. Stii ceva, du-te si mangaiel si lasa-ne pe noi, ROMANII, sa ne plangem mortii! Tu vezi-ti de americanii tai. Urasc oamenii care uita de unde au plecat! Daca nu ai trecut, nu ai nici prezent si nici viitor. Esti un NIMENI!

cristi – pentru Andrew din America (7 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 0:24

Erata: a se citi ,,mangaie-l” in loc de ,,mangaiel” (scuze pentru greseala)

ticu (1 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 0:43

Daca ai o parere impotriva masei, usor manipulabile, esti privit ca omul normal printre sute de nebuni, adica tu esti nebunul ! Apreciez pe cei care au curaj sa spuna si ce nu a fost in regula cu paunescu, multi isi dau cu parerea fara a avea habar ce hram purta bardul ! Dumnezeu sa-l odihneasca ( da nu stiu care, ca el era ateu ! ), de atata odihna sa aiba parte, cata umilinta si injosire au suferit foarte multi romani adevarati din partea comunistilor, din care, cu onor, a facut si el parte …

cantaragiu andrei (1 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 0:52

Felicitari,domnule IOANITOAIA !
Ati facut un gest MAGNIFIC scriind si publicind acest articol.
Inca odata BRAVO pentru caracterul deosebit de care dati dovada,care se gaseste din ce in ce mai rar !

LIE (3 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 1:48

Domnule imi este dor de reportajele pe care le publicati in FLACARA

Tristar (8 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 2:25

@Tismaneanu
Cele afirmate de dvs. despre domnul Paunescu sunt veridice, insa scrise pe un ton accentuat subiectiv. Poate ati fost plecat „afara” si nu stiti despre faptul ca revista Flacara era perceputa la acea vreme ca fiind o tribuna curajoasa, unde erau prezentate critic anchete si cazuri sociale, erau promovate inovatiile unor oameni care altfel nu s-ar fi putut afirma,etc. Cu exceptia primei pagini, in care toate publicatiile vremii vorbeau de „realizarili epocii”, Flacara era citita tocmai pentru ca era indrazneata, cat putea fi ea de indrazneata atunci. Pentru indrazneala asta, Paunescu „platea” cu ode. O fi facut si ode din alt fel de interes, cu un limbaj ce sfideaza astazi ridicolul, dar „Qui prodest?” Prea multa rautate. Evolutia sa in cariera poate fi descrisa si altfel, cred ca sunteti de acord cu mine in privinta aceasta. Pana la urma, omul acesta nu a facut altceva decat sa vorbeasca. De la tribuna sau prin versuri. E adevarat, uneori cuvantul loveste mai tare decat fapta, dar, sorry, si dvs. faceti acelasi lucru, ne vorbiti cu patima, care e tot dintr-un interes, spuneti dvs., nobil, anti-comunist. Sa nu intelegeti, cumva, ca sunt filo-comunist, dar parca prea ne negam existenta, cu bune si rele. Apropos, va rog sa-mi explicati si mie pentru cine ati scris polologhia aceea cu condamnarea comunismului? Pentru istorie?! Pentru tataie? Stiti de ce va intreb? Pentru ca aceasta lucrare deosebit de subiectiva nu intereseaza pe nimeni, nu „repara” nimic, dar va deveni peste vremuri „izvor istoric”, iar urmasii nostri vor lua drept adevarate multe exagerari ale scriiturii colectivului condus de dvs. S-a scris mult si deformat, despre decembrie’89 si perioada post-revolutie. Spun asta despre niste zile pe care le-am trait cu totii. Pentru ca dadea bine sa fii la „albi”, la „negri”, la „orange”, la „verzi”, numai la „rosii” nu. Domnule Tismaneanu, credeti-ma, nu conteaza culoarea! Toti sunt la fel de rosii, pentru ca provin din scoala rosie. Nu e Iliescu sau Basescu mai comunist decat Constantinescu. Daca voia, Iliescu putea deveni , in limbaj, cel mai liberal politician (acum sa nu va apucati sa-mi descrieti biografia lui Iliescu, ca o stim cu totii). Sa nu ne ascundem dupa vorbe. Adrian Paunescu o fi „gresit” mai multe „poezii” decat credeam eu, o fi avand si alte pacate, dar tot cel mai mare poet contemporan roman va ramane. Daca suntem un neam destept, dam deoparte odele si cultivam poezia sa valoroasa. Pentru ca la noi, sunt rari poetii adevarati. Chiar daca il criticati, el nu v-a facut, am inteles eu, nici un rau, in particular. De aceea, va critic: trebuia sa incheiati „critica” cu…”Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”

joy divison (14 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 3:20

incredibil de multa prostie in lumea asat,Chiar nu realizati ca de malign a fost indivul asta??

Resiteanu’ Exilat (44 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 4:17

Pentru domnul Tismaneanu,

Exceptional comentariu, domnule Tismaneanu. Nu ar mai fi mult de adaugat si cgiar daca as incerca sa o fac, comentariul meu ar fi cenzurat ca cele pe care am incercat sa le postez ieri.
Numai bine!

vasile (1 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 8:10

Lui Dantesc,
Numai dintr-o strofa mi-am dat seama ce mult si-a iubit Paunescu confratii???!!!Gura pacatosului,adevar graieste.

Mihai (12 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 8:47

Domnilor, va rugam frumos: Un fundal negreu astazi pentru pagina web, se poate?

petre fan craiova (1 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 8:51

dumnezeu sa-l ierte domnul adrian a fost un om bun multumim pentru imnul scris oltenilor

paul.o (37 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 9:07

Cum era de asteptat, datorita caracterului contraversat al lui poetului , comentariile sunt impatzite ; mai mult , poate pentru ca suntem intr-o gazeta de sport – dialogul s-a transformat intr–o lupta cu doua galerii extremiste, cu suporteri sau adversari „ultrasi”.
Ceea ce ma deranjeaza este ca multzi comentatori au ajuns sa reduca poezia romaneasca la Eminescu si Paunescu !!! Chiar asa ? Sau cei care au scris nu au mai citit nimic altceva ? Asa se vorbea si cand au murit Arghezi, Nichita Stanescu …
Cat despre poetul Adrian Paunescu – Dumnezeau sa-l
ierte ! ( Daca se va odihni in pace, adica in rai – asta poate hotara doar Dumnezeu , daca-l iarta ! )

SS (2 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 10:43

TISMANEANU, iti apreciem perseveranta. La fel de perseverent esti in a sluji un betiv afemeiat, impreuna cu popo…de Patapievici, impreuna cu care cred ca va amintiti cu nefericire de FRUSTRARILE din copilarie!!!!!!!!! PAUNESCU a fost si va ramane un MARE OM, un EXTRAORDINAR ROMAN, si un GENIU AL POEZIEI, care prin talentul si gandirea lui pozitiva, trezeste in mintea voastra de frustratii(amintiri din copilarie) toata rautatea pe care ati strans-o de-a lungul timpului, impotriva oamenilor puternici care au trait viata la maxim.
PS. Fugi la seful sa ii torni un pahar de wiskey ca vine Blonda la el….Poate te lasa si pe tine sa te uiti…..

Pentru domnul Tismaneanu!!!! (2 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 11:28

Domnule Tismaneanu se vede clar ca discursul matale e plin de venin si putreziciune, un fel de metafoara la puloverul albastru deschis imbracat de presedintele Basescu cand s-a dus cu fata aia a lui de crocodil sa-i duc o floare maiestrului Paunescu. Ai macar putina decenta si respect pentru cei morti, nu-ti mai arunca fustrarile doar de dragul unui orgasm intelectual venita pe filiera slugarniciei pe care o ai fata de jidovii americani si implicit Traian Basescu. Cand moare un om de talia lui Paunescu, macar taci naibii din gura. Pe cine naiba intereseaza parerea ta pana la urma, vb marelui Paunescu: „ca sa te poti certa cu mine, mai intai trebuie sa existi”. Tu esti un tradator de tara, ai pus si tu umarul la amanetarea ei, suflet hain!!!

gigi (5 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 11:42

DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA A FOST UN MARE ROMAN FATA DE SACALII CARE NE CONDUC ACUM

vasi (27 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 13:48

@theodor:nu stiu cand esti nascut,probabil faci parte din ce nascuti „dupa” marea lovitura de stat din decembrie 1989,dar GRESESTI GRAV CAND ADUCI ASEMENEA ACUZE UNUIA DINTRE CEI MAI MARI POETI ROMANI DIN TOATE TIMPURILE SI CEL MAI MARE PATRIOT ROMAN POSTDECEMBRIST SI NU NUMAI!!!…DU-TE ALATURI DE tismaneanu si pupati in partea dorsala pe anticomunistul chior de la Cotroceni…ASTA TI-A SPUNE UN „PUSTIAL GENERATIEI IN BLUGI”CARE ALATURI DE ALTII APUTUT IESI DIN”BANAL” DATORITA LUI ADRIAN PAUNESCU….DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE!!!

vasi (27 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 13:51

si inrebati-va cu totii,CATI OAMENI A AJUTAT ACEST MARE OM IN TIMPUL REGIMULUI CEAUSESCU?…a mai si scris „ode” dedicate lui Ceausescu…corect…dar NUMAI ASA A PUTUT RAMANE IN PRIMPLAN SI SA II SI AJUTE PE ALTII!!

milci (440 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 15:15

Incerc sa descriu o lista a CREZURILOR permanente si incontestabile ale lui A. P.
_cultul si respectul VALORILOR universale si nationale, lupta cu INCOMPETENTA si IMPOSTURA ajunse mereu in structurile de conducere ale tarii
_CONDITIA umana , aplecandu-se asupra vesnicilor DEFAVORIZATI , din care multi erau TARANI , MUNCITORI, INTELECTUALI
_SANATATEA oamenilor si a PLANETEI insasi in , conditii de PACE si utilizare rationala a resurselor materiale si stiintifice ;lupta cu flageluri reale ca SARACIA, BOLILE, RAZBOAIELE , lipsa RESURSELOR etc.
_ promovarea marilor personalitatil ale lumii si tarii ISTORICE , STIINTIFICE , POLITICE , ARTISTICE etc.
_NATIONALISM neagresiv , pe care azi multi il critica , ignorand atitudinea unor natiuni precum SUA
_IUBIREA de TARA pe care o dorea INDEPENDENTA si RESPECTATA , aliniata la cerintele lumii CIVILIZATE
_asigurarea conditiilor de VIATA NORMALA ale populatiei prin acces la EDUCATIE , SPORT , ARTA, VIATA SPIRITUALA avand DREPTURI si INDATORIRI normale
_POEZIA ca arma si ca pansament al SUFLETELOR.
Poate contesta cineva necesitatea acestor idealuri si lupta continua , cu toata energia , a lui A.P. pentru ele ?
Cine a mai facut-o, cine l-a sustinut cu atata energie ?
Noi oamenii simplii sau conducatori vremelnici l-am urmat in lupta sau doar il ascultam ?
Mai toti , cu mici exceptii , am/au simulat democratia antebelica , am simulat socialismul si acum , din nou , inchidem ciclul fara sa CREDEM si sa ACTIONAM pozitiv INTOTDEAUNA.
Estimp imi imaginez cum arata o ZI din viata OMULUI A.P. MUNCIND , poate 24 de ore din 24 pentru si ca:
_ cenaclul FLACARA functionand aproape zilnic-repetitii pe baza unor , cantece , poezii si autori noi
_ziarist , conducator si realizator al revistei Flacara
_colaborator la alte publicatii artistice, sportive etc.
_realizator de emisiuni permanente la radio si TV
_contact cu problemele si neajunsurile oamenilor simpli , direct sau prin scrisori
_contact cu valorile si personalitatile si problemele locale
_rezolvarea , pe cat posibil , a problemelor importante care-i stateau la indemana.
_ scriere avolumelor de versuri si proza.

Rezultatul acestei munci sisifice a fost mereu la NIVEL DE VARF chiar daca (, scopul scuza , uneori , mijloacele ) unora li se pare (sau chiar au , partial , dreptate ) ca a facut compromisuri , sine qua non.Ei chiar uita vremurile in care a trait A.P. cand pentru aproape orice era nevoie de APROBARE.OAMENII sunt sub VREMURI , ei trebuie sa traiasca in conditiile existente de care NIMENI nu i-a INTREBAT niciodata, in realitate , ce-si doresc.Cata nevoie aveau si au oamenii de REALIZARILE si AJUTORUL lui A. P. , care nu ar fi existat FARA COMPROMISURI ?
Realitatea e ca A.P. NU a omagiat NICIODATA PCR-ul si pe Ceausescu in nenumaratele VOLUME publicate in care gasesti nenumarate pozitii IMPOTRIVA (mai multe decat ale oricarui autor)!, doar in primele pagini ale revistei Flacara , cateva cantece in cenaclul Flacara si emisiuni TV.Evident ca , fara omagii , toate astea nu ar fi existat , nu am fi beneficiat de binefacerile sufletesti si libertatea (iluzie ?) daruite de poet.
Toti ne-nghesuiam cu zecile de mii sa vizionam Cenaclul si sa citim Revista si volumele.Chiar venea lumea sa omagieze ?
Putini stiu si au trait realitatile vremurilor lui Ceausescu de la inceput cand aveam un nivel de trai general , MATERIAL si SPIRITUAL mai bun decat azi , devenind un conducator apreciat de multi , pana cand lucrurile au degenerat de la CULTUL PERSONALITATII pana la DECIZIA (normala poate) de a ACHITA DATORIILE tarii cu efecte asupra sanatatii populatiei.ATUNCI , ca si ACUM , DATORIILE s-au datorat FRAUDELOR si INCOMPETENTEI cu care au fost folosite CREDITELE , destinate initial DEZVOLTARII si TEHNOLOGIZARII.
Nu mai comentez acum situatia ACTUALA JALNICA a TARII si cum vor fi ACHITATE DATORIILE.
NU comentez de asemenea acuzatiile penibile ale unor urechisti ca a trait urmarind numai avantaje materiale si beneficii.Spun doar atat :
_ORIUNDE in LUME un CREATOR de acest NIVEL, MUNCIND ca NIMENI ALTUL ar fi trait in bunastare.
_chiolhanurile cu mult alcool sunt niste povesti.
_A. P. Ajunsese sa nu se mai ajunga din PENSIE dar a fost CONSECVENT pana la CAPAT, ingrijindu-si SANATATEA in TARA, cu medicii nostri, nu ca alti innavutiti ai vremii.
Azi cand el numai exista fizic, CONSUMAT PREMATUR , de toate luptele duse , uneori SINGUR, cand mai avea MULTE de SPUS ar trebui sa ne propunem sa GANDIM si sa ACTIONAM in SPIRITUL lui genial.
Pentru cei care-l injura si-n ultima zi, unii fiind ajutati direct sau indirect de A. P. , le spun atat DUMNEZEU sa-i IERTE ca nu stiu ce fac !Cati au citit macar o POEZIE a lui A.P. ?
Cine are DREPTUL sa-l JUDECE?Trebuie sa fi muncit si sa lase macar o zecime din ce-a facut A. P.!
Cum de reusim sa ne DEVORAM VALORILE , nimeni nu ne intrece.
Cap despre GENIUL, POETUL , OMUL si CARACTERUL A.P. , DUMNEZEU sa-l odihneasca si fie VESNIC VIU SPIRITUL lui !

ziaristicus (3 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 16:00

Nu inteleg ce se intampla cu aceasta tara. avem oameni valorosi dar nu-i acceptam nici …mortzi. avem nulitatzi absolut socante dar le ridicam osanale. in 20 de ani nu am invatzat ca „aproapele” nu este dupa chipul si asemanarea noastra. ca democratia inseamna sa faci orice atata timp cat nu deranjezi pe cel de langa tine. aruncam invective in dreapta si in stanga fara ca macar sa intelegem ca ar fi bine sa ne asumam propria istorie. nu mi-a placut omul paunescu, mi-a placut insa revista flacara. cenaclul flacara. nu am simtzit f acut sentimentul ca ar fi poetul de casa al ceausestilor. am avut ce invatza din lucrurile bune, de la oamenii care au lucrat cu el. unii m-au invatzat sa scriu, altzii, fara sa vrea, m-au invatzat sa nu fiu rau, ca ei. pana si germanii si l-au asumat pe hitler. noi nu suntem in stare sa ne asumam catziva oameni de valoare. cu bune, cu rele. stim sa injuram, sa desfiintzam, nu putem discerne bune de rele. suntem plini de venin, suntem niste idiotzi manipulatzi de politicieni. uitam de omenie, nu mai iertam nimic, injuram oameni care datoreaza cuiva ceva si au puterea sa recunoasca asta. deja e semn de valoare. dar noi nu stim sa recunoastem decat forta. combatem un lucru fara sa-l studiem, suntem ca pseudosavantzii care s-au dat jos din primul tren de frica sa nu se sufoce din cauza vitezei de … 40 km/h. daca vom continua sa injuram la nesfarsit de asta vom avea parte. vretzi omul perfect? in acest caz poate ar trebui sa va ganditzi serios ca nu vetzi fi invitatzi nici la propria inmormantare.

ziaristicus (3 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 16:09

punctul de vedere al acelui domn, tismaneanu, trebuie acceptat pentru ca astea sunt regulile jocului. insa, cand analizezi pe cineva, mai ales plecat dintre noi, ar trebui sa mentionezi ambele fetze ale acestuia. nu traim numai in noroi.

milci (440 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 16:57

Cine l-a cunoscut pe A.P. stie ca nu accepta niciodata ANONIMATUL , nici macar nu citea biletelele si scrisorile anonime.
In acest spirit , chiar daca ne-a obinuit cu nick-uri haioase pe Net , cred ca ar trebui sa postam cu numele nostru si , in general , sa ne ASUMAM OPINIILE.
Cat despre cei care arunca cu pietre in aceste momente , bine ar fi ca sa fi realizat ceva in viata comparabil cu orice poezie sau cantec apartinand lui A.P., fara a-cere sa lase in urma imensa mostenire apartinand GENIULULUI, sau macar sa-l fi CITIT/ASCULTAT.
Cine , cu aroganta , satisfactie si superioritate declara plin de sine ca n-a fost la niciun CENACLU si n-a citit POEZIILE, n-a inteles NIMIC din VIATA.
A.P. in marea lui GENEROZITATE, si-a facut timp sa-i citeasca pe astfel de IPOCRITI IMACULATI , prezentandu-i si chiar recitand din ei , numai daca aveau VALOARE.

Gabi (64 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 17:01

Detractorii marelui Poet, uitati-va si voi cine si cum vorbeste la mormantul lui de la Bellu, apoi rusinati-va si rugati-va sa fiti iertati! O tara intreaga si Moldova il plang, numai voi ii spurcati memoria, vai voua!

killerbee (1 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 19:06

Ma intreb cum a primit dl. Ioanitoaia a viza da SUA in acele vremuri, fara a avea cel putin „juma’ de norma” la securitate.

atomix (6 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 19:42

Domnule Ioanitoaia. Felicitari pentru articol. Tuturor celor care au postat impotriva celui ce a fost ADRIAN PAUNESCU le doresc sa ajunga macar la nivelul pe care DOMNIA SA l-a avut atunci cand s-a lansat (parerea mea este ca nu o sa reusiti – nu de alta dar geniile se nasc odata la cateva zeci poate chiar sute de ani). POETUL ADRIAN PAUNESCU a fost daruit de DUMNEZEU CU TALENT, INIMA, MINTE SI MAI ALES PATRIOTISM. Cam cat de usor credeti ca a fost pentru EL sa organizeze si sustina peste 16000 (cititi bine) de spectacole „cenaclul FLACARA”, sa descopere zeci sau poate chiar sute de talente ale muzicii folk si poeziei romanesti ???. Inainte de a va permite sa ganditi (pardon, am uitat ca va cer prea mult) ceea ce ati exprimat in scris cu privire la – posibil – cel mai mare poet roman contemporan, va rog sa incercati macar sa cititi cateva dintre poeziile lui cu mesaj partiotic sau familial. Credeti ca vreunul dintre voi (care ati postat negativ cu privire la ADRIAN PAUNESCU) ar fi fost in stare sa rezolve toate problemele care apareau atunci cand se incerca realizarea unui astfel de spectacol ???.
Credeti ca era asa de usor sa convingi autoritatile acelor vremuri sa aprobe adunarea catorva mii (la inceput) de oameni si zeci de mii (dupa aceea) de oameni ???. Mai GANDITI-VA SI APOI FACETI COMMENT-URI. VA MULTUMESC ANTICIPAT PENTRU RASPUNSURILE VOASTRE PERTINENTE SI SINCERE. AL DUMNEAVOASTRA. eu.

ilpadrino (5 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 20:32

Trist se ingerii nasc
Moto:
Te-ai nascut printre olteni si-ai visat moldoveneste,
I-ai iubit pe ardeleni s-ai trait doar romaneste.
De acee-acum cand trupul, de nimicuri, nu mai doare,
Vezi din sfera ta albastra, ca ai tara la picioare.

Ai murit, iata cum maestre, urla jalnic muritorii,
Habar neavand sarmanii, ca abia, de te-ai nascut,
Ca ti-au crescut iarasi aripi, sa te infratesti cu norii,
Si sa stai la taine adanci, chiar cu zeii din trecut.

Simti lacrimi fierbinti ce scalda, navalnica-ti strigare,
Vedem vieti gheboase, strambe, cum ni le indrepti cu-n gand.
Inca iti miroase vorba si a versuri, si a floare,
Chiar daca o tara intreaga, azi, se macina plangand.

Ne vom duce toti nerozii, pe apa, nefericitei sorti,
Cu mainile intinse, spre zari, ca niste gheare,
Cersind doar nemurirea, nemernici, idioti,
Noi in pamant de-a pururi, tu intre cer si mare.

Nu stiu de ai crezut vreodata in Dumnezeu,
Nici daca ai indragit, candva, la zei pagani,
Ce stiu cu siguranta e ca n-ai fost ateu,
Crezand cu-nversunare, vesnic, in romani.

Ierta-tu-mi fie acuma, curajul de a scrie
Cuvinte aruncate, aiurea, de-un suflet ne-nsemnat,
Nu-ti compun o oda, nu-ti fac vreo simfonie,
E doar un gand ca poate … ca sigur n-ai plecat.

george (1 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 20:59

tov. tismaneanu, nu cumva ai fost si tu la acele intilniri ale lui ceausescu ?
tu cum ai ajuns in America ?
tu crezi ca citeste cineva cartile tale ? Eu nu cred ca le citesc prea multi, cei de teapa ta sau necajitii de studenti care pe deasupra sunt obligati sa le si cumpere.
Eu unul nu le-am cumparat, citit si nici nu am sa le citesc.
Cit despre Maestrul ADRIAN PAUNESCU,
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA

oxus (1 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 21:52

Pt. domnul Tismaneanu:
Sunt curios sa stiu de ce doriti cu asa ardoare ca o PARERE, O OPINIE a DVS. sa capete valoare de adevar.
Daca dvs. nu o sa fiti niciodata mai mult de o nota de subsol a intelectualitati romanesti, ADRIAN PAUNESCU va ramane si va fi O STEA.
Orice ati face in toata viata dvs., domnule Tismaneanu, nu ar fi de ajuns petru a egala macar ceea ce Paunescu a facut rau in viata lui.
Am o varsta care nu mi-a permis sa traiesc in direct fenomenul „Cenaclul Faclara”. Insa am trait si am fost impresionat de amintirile celor din jurul meu despre acest fenomen.
Luati aminte domnule Tismaneanu, eu l-am respectat pe ADRIAN PAUNESCU plecand de la amintirile celor din jurul meu despre CENACLU!

un tzaran (133 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 22:10

Paunescu iubea taranii, a scris poezii memorabile despre ei, dar nu a zis nimic despre faptul ca le-a fost luat pamantul la colectivizare. Asta sa insemne geniu?
Suntem deformati. Credem ca oamenii sunt buni sau rai, ca in basmele populare. Nu este totul alb sau negru. Mai exista si gri.

Ziareticum (1 comentarii)  •  7 noiembrie 2010, 23:47

Un mare poet care merita mai mult respect din partea ziarelor si televiziunilor

Tismaneanu e VIU ! (4 comentarii)  •  8 noiembrie 2010, 0:40

Tema de memorat acuma si dupa 40 de zile pentru acei ce stiau si cei ce nu stiau :
Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Paunescu

Atunci cand si-a inceput cariera poetica si jurnalistica, in a doua jumatate a anilor 60, Adrian Paunescu se visa un Evgheni Evtusenko, un bard antistalinist al Romaniei. Il sustinea pe Ceausescu cu fervoare, dar stia sa simuleze (ori poate ca era sincer pe atunci) un fel de prospetime a viziunii poetice, un simt al justitiei si o indignare clocotiroare in raport cu meschinariile birocratiei culturale. I-a cultivat pe Eugen Jebeleanu si pe Geo Bogza, a fost prieten cu Nichita Stanescu, cu Cezar Baltag, cu Ioan Alexandru si cu Alexandru Ivasiuc, avea o energie vulcanica, devenita legendara. Se declara anti-stalinist si poate ca si era la vremea aceea. Volumul “Istoria unei secunde” includea poeme ce pareau contestatare (“Rugaciunea lui Alfa catre Omega”). Ca redactor-sef adjunct al “Romaniei Literare” incuraja experimentele literare si publica interviuri ce pareau eretice. Imi amintesc, de pilda, un dialog publicat prin 1970 cu seful planificarii din epoca, Maxim Berghianu. La intalnirile lui Ceausescu cu scriitorii era printre cei care nu ezitau sa puna intrebari incomode. Totul insa sub semnul devotamentului pentru socialism, revolutie si partid. Paunescu din acea perioada reproducea iluziile revizionismului est european din perioada revolutiei maghiare si a liberalizarii poloneze. Era tarziu, dar nu era nici inutil, nici absurd. Ar fi putut merge mai departe in acea directie, ar fi putut coagula un grup de actiune intelectuala care sa sfideze dictatura. Nu a facut-o, a preferat pactul cu puterea si avantajele ce decurgeau din el. S-a mutat intr-o vila superba pe strada Sandu Aldea, se intanea cu odraslele potentatilor epocii cu care juca ping-pong si punea tara la cale. Le dedica poeme adulatoare.

A ajuns in Statele Unite cu o bursa in cadrul programului international de la Universitatea Iowa. Din jurnalul poetei Constantei Buzea (prima sa sotie), reiese ca America l-a nelinistit, l-a speriat, i-a creat un profund, irepresibil disconfort., A facut un interviu cu Mircea Eliade care a provocat multe discutii. Dupa ce i-a promis profesorului de la Universitatea din Chicago ca acel interviu (primul, dupa stiinta mea, acordat de Eliade unui scriitor/jurnalist din Romania comunista) ca textul ori va apare integral, ori nu va apare, si-a incalcat angajamentul. Nu si-a cerut niciodata scuze (Monica Lovinescu a comentat acid in epoca episodul). Discutia a aparut ciuntita, fara semnalarea pasajelor ce lipseau. Paunescu se transforma nu doar fizic (devenea obez vazand cu ochii), dar si psihologic. Relatiile cu puterea ajunsesera simbiotice. I s-a pus la dispozitie revista “Flacara” (l-a debarcat repede pe H. Dona, prietenul fostului sau protector Gogu Radulescu) si a tranformat acel saptamanal pana atunci insipid intr-o tribuna propagandistica de reala eficienta. A sustinut impostura protocronista. Avea jurnalismul in sange tot asa cum avea si cinismul oportunist. A inceput sa scrie penegirice tot mai desantate pentru “conducatorul care-a stiut si stie/ca sufletele noastre nu-s niste vami pustii”. L-a slavit pe Ceausecu in metafore pe cat de grandilocvente, pa atat de buimacitoare. Nu mai avea limite in dorinta de afi trubadurul “Epocii de Aur”. Nu-i ajungea sa-l glorifice pe Ceausescu, a inceput sa o preamareasca si pe “savanta de renume mondial”. In chip ironic, pamfletul lui Eugen Barbu publicat prin 1980 ca prefata la antologia Paunescu din BPT surprindea personajul in enormul sau baroc caracterial. Paunescu si Barbu si-au unit fortele in lupta impotriva directiei lovinesciene din lumea culturala. Isi ofereau fara rusine serviciile ca hingheri ideologici. Sigur, nu a fost un versificator de duzina precum Vadim Tudor, dar textele sale ajunsesera ilizibile, labartate, dezgustator de lingusitoare. Era greu sa se imagineze o mai penibila degradare.

A fost rasplatit cu “Cenaclul Flacara”, platforma propriei ascensiuni mediatice. A rapit si a mistificat fenomenul folk pentru a atrage tineretul nonconformist. In acelasi timp, Cenaclul era locul unde se rosteau ode isteroide pentru Ceausescu. Transmis la Televiziune, era un instrument de imbecilizare nationala. Cultul personalitatii lui Ceausescu s-a bazat pe asemenea actiuni cu efecte toxice de lunga durata (dovada omagiile ce i se aduc in aceste zile!) Dupa accidentul de la Ploiesti, Paunescu si-a pierdut acest vehicol de participare la jocurile simbolice ale puterii. I-a trimis lui Ceausescu (dar si “delfinului” Nicu Ceausescu) texte in care il implora sa-l ierte, sa-l readuca in universul puterii. A scris el insusi ori a patronat pamflete abjecte impotriva marilor intelectuali ai exilului. In “Flacara” paunesciana a aparut o infamie semnata de Dinu Sararu (un pseudo-interviu cu mama lui Virgil Ierunca) menita sa-i compromita pe Ierunca si pe Monica Lovinescu.

Agonia terminala si prabusirea a dictaturii l-au surprins pe Paunescu pe post de lacheu dispretuit si de stapanii invinsi si de sclavii revoltati. Urmarit de multime pe strazile din centrul Capitalei, a incercat sa se refugieze la Ambasada SUA. A scapat fara o zgarietura. A revenit in registrul public fara ca vreodata sa-si exprime vreun regret. Acelasi Ion Iliescu care candva, ca prim secretar al Comitetului Judetean Iasi al PCR, refuzase sa permita performantele grotesti ale “Cenaclului Flacara al Tineretului Revolutionar” l-a acceptat si l-a incurajat ca politician in cadrul PDSR (azi PSD). A devenit senator, a scos revista cu numele incredibil “Totusi, iubirea”. Literar vorbind, Adrian Paunescu a incetat din viata cu decenii in urma. Moral, la fel. A fost un instrument benevol si primejdios al unui regim criminal pe intreg parcursul existentei sale. Efemera sa rebeliune morala din anii 60 a fost o revolta in genunchi. S-a emasculat etic si a capotat estetic. Am scris despre el in acesti termeni de-a lungul anilor. Nimic din ce s-a petrecut in ultimii ani nu ma face sa-mi schimb punctul de vedere.

Radu Stan (2 comentarii)  •  8 noiembrie 2010, 10:33

Tismaneanule ai nevoie de un control la creieras. Cei ca tine ar trebui sa fie tinuti sub observatie de niste indivizi imbracati in alb care sa-ti stinga si sa-ti aprinda lumina din ora in ora…

Chris (17 comentarii)  •  11 noiembrie 2010, 21:46

Ioanitoaia, citeste articolul lui TRU si poate iti schimbi parerea despre Paunescu.

Antichris (1 comentarii)  •  11 noiembrie 2010, 22:53

Ioanitoaia, citeste articolul lui TRU si fa-ti cruce cu amandoua mainile: mai rar asa blasfemie!

Comentează