Istvan Kovacs luat la ţintă!
În mod obişnuit, despre o echipă care egalează în ultimul minut, cum a făcut CFR la Galaţi, se zice că a avut noroc. Nu-i şi cazul formaţiei clujene, care a dominat partida cu Oţelul, pe alocuri autoritar. În ideea că […]
În mod obişnuit, despre o echipă care egalează în ultimul minut, cum a făcut CFR la Galaţi, se zice că a avut noroc. Nu-i şi cazul formaţiei clujene, care a dominat partida cu Oţelul, pe alocuri autoritar. În ideea că şi-a creat şi a irosit multe ocazii, AR FI FOST NEDREPT să piardă.Oţelul i-a opus unei campioane în revenire de formă jocul graţie căruia ocupă poziţia de lider în Liga I. Unul ambiţios, organizat, energic, dăruit. Atît că însuşirile amintite nu i-au mai ajuns pentru a obţine al şaptelea succes consecutiv pe teren propriu.
Fie şi simplistă, explicaţia pleacă de la faptul că elevii lui Sorinaccio au O CALITATE ÎN PLUS faţă de cei antre naţi de Dorinel. Sînt ceva mai dotaţi, mai fotbalişti. E şi motivul pentru care, deşi i-au lipsit doar cîteva zeci de secunde, Oţelul n-a cîştigat şi, ca să fim corecți, nici nu merita să cîştige. Nu totdeauna angajamentul colectiv bate valoarea individuală. Uneori da, alteori nu. Sîmbătă a fost alteori.
Prestaţia lui Istvan Kovacs a stîrnit, se ştie, mînia clujenilor, altfel justificată. Arbitrul a greşit cînd a anulat golul lui Traore din minutul 30 şi cînd, în minutul 69, l-a eliminat cu ușurință pe vîrful ivorian. Ambele decizii s-au dovedit ERONATE. Mai întîi, Traore a sărit la minge fără să-l jeneze pe Grahovac, apoi s-a îmbrîncit cu Perendija, însă mai degrabă a încercat să scape din strînsoare decît să lovească.
La rîndu-le, gălăţenii i-au reproşat “centralului” că n-a dictat penalty la un henţ comis în careu de Culio şi nici la ţinerea lui Cadu, care l-a împiedicat pe Paraschiv să reia din foarfecă. La fel, şi că n-a sancţionat cu CARTONAŞ ROŞU intrarea cu talpa a lui Alcantara pe genunchiul aceluiaşi Paraschiv. Şi ele, faze interpretabile, numai că, exceptînd faultul dur al brazilianului, evident de roșu, mai puțin clare.
Se mai ştie şi că, de regulă rezervat, Arpad Paszkany a răbufnit, sugerînd că -Istvan Kovacs l-a eliminat pe Traore pentru ca ivorianul să absenteze de la întîlnirea cu Dinamo din etapa viitoa re! Nervozitatea patronului ardelean e de înţeles, scuzabilă, chiar da- că în sezoanele precedente au existat destule meciuri pe parcursul -cărora cavalerii fluierului au avantajat-o pe CFR. Ce-a fost s-a uitat, să admitem.
Rămîne însă GRAVA ACUZAŢIE că tînărul arbitru din Carei ar fi executat o comandă venită din Ştefan cel Mare, ceea ce ar trebui demonstrat şi sînt convins că nu va fi. Kovacs e un arbitru ce poate greşi, probă că a greşit flagrant sîmbătă, dar nu şi unul care să se preteze la şmecherii. Nu-i omul care să facă jocurile cuiva!