Oţelul de neoprit!
E unanim acceptat că în fotbalul de azi, pe jumătate spectacol, pe jumătate business, nu se ajunge la performanţă în lipsa banilor. Dacă nu investeşti, nu vei avea în veci echipă! Există însă EXCEPŢII menite să confirme regula, iar una […]
E unanim acceptat că în fotbalul de azi, pe jumătate spectacol, pe jumătate business, nu se ajunge la performanţă în lipsa banilor. Dacă nu investeşti, nu vei avea în veci echipă! Există însă EXCEPŢII menite să confirme regula, iar una dintre ele se numeşte Oţelul, actualul lider al Ligii I.
Destui avertizează că ar fi prematur, şi deci RISCANT, să lauzi formaţia gălăţeană deoarece, pasămite, ea se va stinge repede, urmînd să coboare treptat spre mijlocul clasamentului. Posibil. Pe de altă parte, Oţelului i se cuvin elogii. Acestea nu par exagerate din moment ce s-au consumat deja 12 etape, adică peste o treime din programul campionatului. Indiferent cum va arăta viitorul, trupa dunăreană trebuie socotită MAREA REVELAŢIE a actualei stagiuni.
Şi-a dobîndit acest drept numai şi prin aceea că, după un dureros 0-4 la Vaslui, a cîştigat la rînd 5 partide din Ligă. Inclusiv duelurile cu Steaua şi cu Dinamo. În cazul în care va trece sîmbătă şi de hopul CFR Cluj, Oţelul va fi greu de prins. Atunci chiar că nu va mai însemna un foc de paie, ci O CERTITUDINE, o echipă angajată cu şanse reale în lupta pentru titlu sau măcar pentru podium.
Explicaţiile acestei surprinzătoare ascensiuni sînt cunoscute: un antrenor priceput şi ambiţios, Dorinel Munteanu, un preşedinte lucid şi descurcăreţ, Marius Stan. Cel dintîi se dovedeşte capabil să scoată maximum dintr-un lot foarte tînăr, cu 5 juniori pe lista de 23 şi cu numeroşi fotbalişti sub 23 de ani (Rîpă, Neagu, Iorga, S. Ilie, Antal, Ochiroşii, Cojoc ş.a.), în vreme ce Stan izbuteşte să gestioneze în chip aproape miraculos resursele unui club mai degrabă sărac. Concret, bugetul Oţelului reprezintă jumătate din cele de care dispun „granzii” CFR, Timişoara, Steaua, Vaslui sau Dinamo!!!!
Am mai scris despre formaţia de la Dunăre pe 8 martie 2010, aşa că nu mă mai repet. O lăudam atunci, o laud şi acum. Aş adăuga un singur lucru, că Oţelul reuşeşte să învingă pentru că jucătorii lui sînt disciplinaţi asemenea unor soldaţi, dar şi pentru că, mai ales asta, ei ALEARGĂ DIN PRIMUL PÎNĂ ÎN ULTIMUL MINUT fără pauze şi fără fasoane. Cine poate să alerge poate să joace şi, implicit, poate să cîştige e lecţia învăţată de Dorinel pe parcursul unei cariere exemplare şi pe care le-o predă în prezent elevilor săi. Dincolo de acest adevăr simplu, restul e poezie ori, şi mai grav, scuză.