Arbitrajul din derby
Dinamo-Steaua parcă n-a însemnat o singură partidă, ci două, în aşa fel s-au deosebit reprizele întîlnirii, ca vara de iarnă. În prima, s-a jucat de la o poartă la cealaltă, viu, crîncen, spectaculos, pe parcursul ei marcîndu-se şi cele 3 […]
Dinamo-Steaua parcă n-a însemnat o singură partidă, ci două, în aşa fel s-au deosebit reprizele întîlnirii, ca vara de iarnă. În prima, s-a jucat de la o poartă la cealaltă, viu, crîncen, spectaculos, pe parcursul ei marcîndu-se şi cele 3 goluri. După pauză, gazdele s-au retras în ideea de a-şi conserva avantajul, sau mai degrabă s-au văzut silite să facă pasul înapoi, în timp ce oaspeţii au pus stăpînire pe meci şi l-au dominat copios pînă la final. “Cîinii” au mai trecut rareori în jumătatea adversă, dar au reuşit să-şi atingă scopul. Cu emoţii şi, spre lauda lor, cu risipă de energie.
Au meritat roş-albii victoria? Probabil că UN SCOR EGAL ar fi fost mai aproape de adevăr, fapt recunoscut cu fair-play de însuși Andone. Steliştii au invocat ghinionul. S-ar fi cuvenit însă, era mai logic, să arunce vina pe lipsa concentrării şi a inspiraţiei. Cînd ratezi ocazii uriaşe precum Bonfim şi Nicoliţă, n-ar strica să te priveşti în oglindă şi să-ţi asumi bărbăteşte eşecul. Încasînd golurile în interval de 4 minute, ba şi amîndouă din penalty, elevii lui Lăcătuş ar trebui să accepte că au pierdut PE MÎNA LOR.
Faţă de alte prilejuri, învinşii s-au abţinut să sară la gîtul arbitrilor, să-i arate cu degetul. Nici n-aveau motive întrucît, cu excepţia cîtorva erori mărunte, Marius Avram a condus CORECT, nepărtinitor, o partidă dificilă, tensionată şi cu destule faze-limită. I s-au adus totuşi unele reproşuri “centralului”, atît că, din păcate, nici măcar înregistrările video n-au lămurit pe deplin în ce măsură el a greşit sau nu.
Dacă au ieşit din discuţie loviturile de la 11 metri, ambele foarte clare, Steaua l-a acuzat pe Avram că nu l-a eliminat pe N’Doye încă din minutul 7 şi că n-a fluierat penalty în momentul în care Mărgăritescu l-a ţinut şi trîntit pe Ricardo! La rîndu-i, Dinamo a reclamat neacordarea unui penalty atunci cînd, la 0-0, Latovlevici l-ar fi împiedicat pe Torje chiar pe linia careului mare. Analizînd secvenţele respective, specialiştii şi comentatorii S-AU ÎMPĂRŢIT în tabere opuse. Unii i-au dat dreptate arbitrului, alţii nu.
Înclin să cred că Avram a avut dreptate de fiecare dată. Pentru că, deşi a intrat cu talpa în tibia lui B. Stancu, N’Doye a urmărit mingea și a lovit-o primul. Deoarece NU SE VEDE vreun CONTACT între piciorul stîng al lui Latovlevici şi dreptul lui Torje, decizia de a-l avertiza pe ultimul pentru simulare a fost justă. În sfîrşit, pentru că Mărgăritescu l-a răsucit pe Ricardo, printr-un procedeu ca din judo, numai că, înaintea intervenţiei ne-regulamentare a dinamovistului, brazilianul a faultat. El a început, “China” a continuat.
Părerile de mai sus n-au pretenţia de a fi verdicte. Dincolo de ele, nu se poate însă afirma că Dinamo a cîştigat datorită arbitru-lui și nici că Steaua a pierdut din pricina lui. Nu-i Marius Avram arbitrul nostru numărul 1, acesta e Cristi Balaj, dar fiul preşedintelui CCA a crescut şi s-a maturizat. Repet, la derby s-a descurcat bine.