Viorel Hizo. Dulăul cu laptop!

Senzaţia e că Viorel Hizo a umblat din echipă în echipă cum zboară albina din floare în floare. Nu-i aşa. A lucrat la puţine cluburi, însă de mai multe ori: în cinci rînduri la Rapid, în trei la Ceahlăul şi […]

Senzaţia e că Viorel Hizo a umblat din echipă în echipă cum zboară albina din floare în floare. Nu-i aşa. A lucrat la puţine cluburi, însă de mai multe ori: în cinci rînduri la Rapid, în trei la Ceahlăul şi în două la Dinamo. Revenit recent şi la Vaslui pentru a treia oară, a păşit CU DREPTUL, 5-3 în faţa campioanei, ba şi după ce CFR era condusă în minutul 87 cu 5-1, care ar fi constituit cea mai severă înfrîngere a sa din 2005 încoace!

Nu insist, dar cînd eşti chemat iar şi iar înapoi înseamnă că oamenii te preţuiesc, altminteri nu te-ar vrea din nou. Implicit, înseamnă şi că ai valoare. Am auzit opinia că, la 64 de ani, Hizo ar fi de modă veche, depăşit, un hei-rup-ist ce nu ştie decît să scoată untul din jucători, să-i alerge ca pe recruţi şi să urle la ei! De-aia a şi fost poreclit Dulăul. Părere greşită, din moment ce a făcut TREABĂ BUNĂ peste tot. Pe lîngă experienţă, îl ajută şi computerul, în care stochează informaţii despre echipa sa, dar şi despre adversari. Forţînd nota, laptop-ul poate fi socotit secundul lui.

Întors la Vaslui, Hizo a nimerit în plină furtună. Repudiat de Porumboiu în temeiul unor argumente solide, spaniolul Lopez Caro abia plecase, însoţit de armata lui de colaboratori, iar Wesley et Comp. îşi pierduseră încrederea în şansa şi, deopotrivă, în viitorul lor. A găsit o trupă DEBUSOLATĂ, agitată, frămîntată. Hizo a izbutit însă s-o adune repede, s-o motiveze şi s-o poarte spre victorie. Cu excepţia finalului de partidă, cînd CFR a avut o tresărire de orgoliu, formaţia moldavă a jucat exact ce trebuia. Ca la carte.

De remarcat că Hizo a îndrăznit să renunţe la cîţiva dintre străinii pe care, sentimental, neinspirat ori cointeresat, Caro îi folosea meci de meci. În consecinţă, Dulăul l-a titularizat pentru întîia dată în actualul sezon pe Bălace şi pentru a doua oară pe Cînu, preferaţi portughezului Luz, respectiv spaniolului Rivas ori slovacului Farkaş. Mergînd pe mîna a 5 români, MAI MULŢI CA ORICÎND, Hizo şi-a propus să demonstreze că aceştia nu-s inferiori coechipierilor cumpăraţi de-afară pe o căruţă de bani. Spre lauda lui, a reuşit.

Şi deoarece n-a impresionat ca jucător, Hizo s-a impus greu pe banca tehnică. A obţinut izbînzi, dar a trăit şi destule umilinţe. Nu pretind că e Mourinho sau Capello, Doamne, fereşte!, e însă, cu siguranţă, un antrenor care a învăţat pe propria-i piele că la succes se ajunge strîngînd din dinţi, obligatoriu, prin muncă şi prin SERIOZITATE. A reţinut şi a aplicat.

Personal, apreciez faptul că Hizo nu îi tratează de sus pe fotbaliştii noştri, marginalizaţi ori chiar dispreţuiţi de acei confraţi ai lui ce-şi închipuie că MARFA DE IMPORT e totdeauna cea mai bună. Uneori e, alteori nu. Nu-s nici xenofob de vocaţie, nici naţionalist de conjunctură, dar nu agreez inflaţia de străini din Liga I. De jucători, de antrenori şi, capitol special, de preparatori fizici, pasămite, nişte specialişti fără ale căror servicii, recompensate generos, ne-am scufunda!!!! Tocmai de aceea, sau şi de aceea, m-am simţit îndemnat să dedic aceste cuvinte demersului iniţiat de Viorel Hizo.