Au întors-o ca la Cluj!
Vă reamintesc că eșecul suferit acasă de CFR în fața Mediașului a stârnit valuri cât casa. Dând de înțeles că arbitrajul lui G. Găman, ultimul contra campioanei dintr-un șir fără sfârșit, a fost picătura ce-a umplut paharul, Dan Petrescu a […]
Vă reamintesc că eșecul suferit acasă de CFR în fața Mediașului a stârnit valuri cât casa. Dând de înțeles că arbitrajul lui G. Găman, ultimul contra campioanei dintr-un șir fără sfârșit, a fost picătura ce-a umplut paharul, Dan Petrescu a luat foc. Nemulțumit și de subțirimea lotului, a anunțat că s-a săturat și că vrea să renunțe după meciul de EL de la Roma.
Ieșirea lui n-a șocat, „Bursucul” fiind cunoscut și recunoscut pentru răbufnirile sale. Nu întotdeauna justificate. Obișnuiește să protesteze cu motiv, dar și fără. Pare, să mă ierte, obsedat de cavalerii fluierului, pe care-i tratează ca pe dușmanii lui. În general, ai fotbalului.
Unii au pus „explozia” lui DP pe seama supărării de moment și a stresului resimțit de un antrenor ce lucrează nonstop de 18 ani, din România în Qatar și din Rusia în China. O fi obosit și el, și-au zis aceștia, că omul nu-i mașină. Alții însă, auzind reproșurile „Bursucului” la adresa conducerii clubului, fie ele și voalate, gen „Aici sunt și alte probleme”, au dus discuția în alt plan. Sugerând că, interesat de oferte tentante din străinătate, Dan ar încerca să se despartă de CFR înainte de termen (e sub contract până în vara lui 2022) fără să suporte clauza de reziliere, cifrată la două milioane de euro. Poate că asta e situația ori sunt numai speculații. Ne vor lămuri curând.
Surprinzător, de regulă reținut, cu rare intervenții publice, investitorul Neluțu Varga s-a mutat de la o televiziune la alta, vorbind despre „sabotaj” și avertizând că echipa clujeană, victima predilectă a unor arbitraje ostile, nu se va prezenta la partida de campionat de la Pitești! „Ăsta e ordinul meu, să nu mai băgăm echipa”, a amenințat Varga și părea că nu glumește. Deoarece s-a auzit că delegația va zbura de la Roma nu la București, ca să ajungă de-acolo la Pitești, ci înapoi la Cluj. În care scop ar fi schimbat biletele de avion.
În ce mă privește, n-am crezut nicio clipă în varianta neprezentării la întâlnirea din Trivale. Probă că am scris aici, marți, „Aștept ca Neluțu Varga să se calmeze. Nu mă îndoiesc că așa se va întâmpla”.
Și iată că am avut dreptate, s-a întâmplat. Atât Dan Petrescu, cât și clubul au dat-o la întors. Au revenit la sentimente mai bune. Antrenorul și-a exprimat intenția ca, după un concediu de 5-6 zile, „Să duc contractul până la capăt”. În paralel, unul dintre acționari, Ștefan Godola, a garantat cu „Echipa va merge la Argeș. Mergem să jucăm”. Logic și atât. Normalitatea nu trebuie lăudată, doar consemnată.
În fine, am înțeles că ar fi deranj la Cluj, întrucât Gazeta a plasat-o pe CFR a doua după Hermmanstadt în clasamentul alcătuit de ziar în funcție de numărul erorilor de arbitraj comise în favoarea divizionarelor. De aici și concluzia că GSP ar avea un cui împotriva campioanei și a lui Petrescu, paradoxal, ales antrenorul anului 2019 chiar de ancheta ziarului nostru!
Pasămite, critica majorității internauților, Gazeta ar fi fan FCSB, ceea ce e în întregime fals. O acuză lipsită de orice temei. Dovadă elocventă că, revenind asupra prestației lui Andrei Chivulete de la Chindia-FCSB și scăzându-i acestuia nota de la 7 la 4, deoarece i-a refuzat Chindiei două penalty-uri, GSP a urcat formația din Berceni pe aceeași poziție cu CFR. Printre echipele ajutate de arbitri, nu nedreptățite. Să fie clar că Gazeta n-are nimic de ascuns și nici de protejat pe cineva. Iar Clujului, multă baftă mâine seară!