Orgoliu şi prostie

Cred că Ilie Dumitrescu s-a ­grăbit dîndu-și demisia. A cedat ­presiunii create de fani, uitînd că, în ­ciu­da egalului cu Astra şi a unui şir de 5 partide fără succes, Steaua păstrează ŞANSE REALE la titlu. Nu mai mici compa­rativ […]

Cred că Ilie Dumitrescu s-a ­grăbit dîndu-și demisia. A cedat ­presiunii create de fani, uitînd că, în ­ciu­da egalului cu Astra şi a unui şir de 5 partide fără succes, Steaua păstrează ŞANSE REALE la titlu. Nu mai mici compa­rativ cu ale contracandidatelor.

Cum s-ar explica reacţia lui? ­Dacă lua bani de la Becali, probabil că ar fi ­admis contestările şi chiar huiduielile. Ar fi înghiţit în sec, dar ar fi continuat. Întrucît a ­refuzat să ia salariu, adversitatea tribunelor i ­s-a ­părut jignitoare, de nesuportat, în con­di­ţiile în care băiatul şi ­fata sa din ul­timul ma­riaj veniseră pentru întîia ­dată în Ghencea. De ­pre­supus că sperietura trăită de aceştia l-a împins să abandoneze. Fiecare părinte vrea să fie exemplu pentru copiii lui, iar faptul că ­i-a dezamăgit pe-ai săi l-a determinat pe Ilie să-şi strîngă bagajele. S-a simţit umilit.

În măsura în care, cu conturile ­garnisite, se gîndeşte însă cu adevărat să antreneze, nu să se afle-n treabă, Ilie e dator să înveţe lecţia UMILINŢEI sau măcar pe cea a răb­dării. Să realizeze că nu există tehnician care să nu fi trecut prin momente neplă­cute, prin situaţii delicate.

Mourinho însuşi a ieşit de la Leiria pe uşa din dos în 2000, după 4 luni!, la fel cum şi Chelsea i-a cam făcut vînt. Cînd ţi-ai ­făurit un nume, ai dreptul la orgoliu. Eşti cineva şi, fireşte, mîndru de ce eşti. Orgoliul exagerat devine însă o frînă în carieră, ca şi în viaţă, atunci cînd urmează să demonstrezi ceva şi nu se ştie dacă vei reuşi. ­Obiectiv vorbind, aici se încadrează şi Ilie, care a pierdut cîteva bătălii importante, dar nu și războiul.

Agitație şi în Groapă, unde aripa dură a galeriei afirmă că Dinamo A VÎNDUT ­meciul de 1-2 cu FC Vaslui! Despre ce merge rău în Ştefan cel Mare se pot spune cîte-n ­lună şi-n stele. Că defensiva e la pămînt şi se ­cuvine urgent întărită. Că Andone a greşit preferîndu-l duminică pe Dănciulescu lui ­Andrei Cristea. Că şefii clubului, excesiv de sentimentali, s-au păcălit la transferuri, confundînd ataşamentul unor jucători faţă de Dinamo cu valoarea acestora. Că Marius Niculae nu-şi mai regăseşte forma de odinioară etc., etc.

Dar nu şi că roş-albii au trădat ­deoarece, pasămite, Borcea ar fi pariat pe ­victoria Vasluiului! Nu-s motive, iar ­probe nici atît, să susţii o asemenea prostie. Cu ­toate defectele lui, Borcea s-a ­dovedit în timp mai dinamo­vist decît mulţi dintre fa­nii ce se consideră “cîini ­pînă la moarte” şi care, prin atitudinea lor, ­tensio­nea­ză inu­til atmosfera, o încarcă negativ. Sînt vinovaţi cei amintiţi mai sus, dar în categoria responsabililor intră şi ultraşii. Fie și pen­tru că n-ajun­ge să te baţi cu pumnii în piept că iubeşti o echipă, trebuie s-o şi arăţi!