Cele două Steaua

Suporterii roş-albaştri s-au bucurat aflînd că favorita lor a luat 7 jucători de la Urziceni, 3 dintre aceştia internaţionali. Şi-au imaginat că, ­astfel întărită, Steaua va cîştiga titlul la pas. Spre dezamăgirea lor, eşecul suferit chiar ­la Urziceni, ba şi […]

Suporterii roş-albaştri s-au bucurat aflînd că favorita lor a luat 7 jucători de la Urziceni, 3 dintre aceştia internaţionali. Şi-au imaginat că, ­astfel întărită, Steaua va cîştiga titlul la pas. Spre dezamăgirea lor, eşecul suferit chiar ­la Urziceni, ba şi în faţa unui adversar ce abia reuşise să adune o garnitură de start, ­i-a ­trezit la realitate. I-a obligat să realizeze că lucrurile SÎNT MAI COMPLICATE decît şi-au închipuit.

De ce mai complicate? Lesne de ­explicat, pentru că Steaua de azi înseamnă, de fapt, două echipe într-una singură, de aici şi misi­unea lui Ilie Dumitrescu de a le face să cînte ACEEAŞI MELODIE. Operaţiune ­dificilă în con­diţiile în care aripa veche, B. Stancu, ­Tănase, Kapetanos ş. a., era familiarizată cu o anume partitură, iar cea nouă, Galamaz, Brandan, Bilaşco ş. a., cu o alta.

Concret, Steaua ne-a obişnuit cu un joc combinativ, ilustrat prin pase scurte şi re­petate la firul ierbii, în vreme ce Unirea s-a bazat mai ales pe mingi lungi, trimise direct către vîrfuri. Dacă formaţia din Ghencea a construit mai laborios, sau măcar şi-a propus, rivala sa din Bărăgan, creaţia lui Dan Petrescu, tehnician format în Anglia, a acordat ceva mai puţină atenţie zonei de mijloc a terenului. N-a neglijat-o, dar nici n-a insis-tat asupra ei. Nu cred că greşesc numind-o pe Steaua mai artistă, iar pe Unirea mai pragmatică. Termeni nu neapărat opuși, dar evident diferiţi.

Păstrînd proporţiile şi simplificînd la maximum, Steaua s-a apropiat ca stil de dansul Bar­celonei, pe cînd cel al Unirii a sugerat mai degrabă iureşul lui Manchester United. Unul mai LATIN, adică mai fîşneţ, celălalt mai ­BRITANIC, adică mai fizic. Primul mai înclinat spre calitate şi spectacol, ultimul spre dîrzenie şi sacrificiu. Tocmai de aceea sarcina de a aduce aceste concepţii la un numitor comun nu se anunţă uşoară. Asta şi pentru că s-au văzut destule cazuri în care 11 fotbalişti talentaţi nu izbutesc, în ciuda strădaniilor, să alcătuiască o echipă competitivă!

Comparaţiile de mai sus, pe care unii le vor găsi forţate, n-au foarte mare legătură cu meciul de pe Anfield Road, unde va putea evolua, dintre proaspetele achiziţii, numai I. Apostol. Îndemnat şi de vestea că Hodgson s-ar gîndi să-şi menajeze cîteva vedete, în frunte cu Gerrard şi cu Torres, Ilie pare decis să-l titularizeze pe I. Apostol şi, surpriză de proporţii, să înceapă cu 4 atacanţi, for­mulă neaşteptat de OFENSIVĂ.

Fireşte că a te năpusti asupra lui ­Liverpool reprezintă un risc sinonim cu ­sinuciderea.

­Îndrăzneala tehnicianului stelist merită însă re­marcată. Deşi nu asigură o prestaţie convingătoare şi nici un rezultat pozitiv, ea prinde bine, ­mobilizează, ajută. Urmează să vedem dacă-i adevărat că antrenorii curajoși sînt totdeauna răsplătiţi. Sperăm să fie!