Bine şi-aşa!

Dacă admitem că scopul scuză mijloacele, atunci Steaua se poate declara încîntată, chiar fericită, de deznodămîntul meciului de la Zurich, care a dus-o după executarea penaltyurilor de departajare în grupele Europa League. În condiţiile în care garnitura roş-albastră, adunată recent, […]

Dacă admitem că scopul scuză mijloacele, atunci Steaua se poate declara încîntată, chiar fericită, de deznodămîntul meciului de la Zurich, care a dus-o după executarea penaltyurilor de departajare în grupele Europa League. În condiţiile în care garnitura roş-albastră, adunată recent, e încă în curs de omogenizare, iar semnătura de pe contractul antrenorului ei abia s-a uscat, calificarea trebuie privită ca o PERFORMANŢĂ şi lăudată în consecinţă. Pentru că au reuşit s-o atingă, atît jucătorilor, în frunte cu din nou salvatorul Tătăruşanu, cît şi lui Ilie Dumitrescu li se cuvine o reverenţă. E cu adevărat ceva deosebit să obţii calificarea într-o asemenea conjunctură, ba şi din prima încercare.

Sînt însă unii, probabil mai numeroşi, care nu subscriu afirmaţiei cinice de mai sus. Aceştia nu şi-au recunoscut echipa favorită aseară din pricină că ea a părut timorată şi vlăguită, prestînd un fotbal SLAB, pe alocuri foarte slab. Umbra învingătoarei de acum o săptămînă, Steaua a reuşit să rămînă în meci şi să intre în prelungiri nu pentru că i-a pus probleme lui Grasshopper, ci pentru că adversarul a ratat cîteva ocazii mari, între care una, în minutul 51, de-a dreptul monumentală. În plus, arbitrii le-au refuzat gazdelor un gol perfect valabil, sîrbul Mazici răscumpărîndu-şi astfel gafa de la Istanbul.

În ciuda calificării, suporterii roş-albaştri n-au prea multe motive de satisfacţie. Deşi Steaua i-a dezamăgit aseară, ei trebuie să judece că TOTUL E BINE cînd se termină cu bine. Să-şi păstreze luciditatea şi să înţeleagă că drumul pe care s-a angajat formaţia lui Ilie Dumitrescu e lung şi anevoios. Pe parcursul lui se acumulează, dar se şi suferă.