Au luat ce era al lor!

Am anticipat, cu siguranță nu numai eu, că finala campionatului va fi pe "Oblemenco" ciocnirea dintre entuziasmul Craiovei și experiența CFR-ului. Și sângele rece al "feroviarilor".

Așa au și stat lucrurile, însă doar ceva mai mult de jumătate de ceas. Până când, în minutul 36, Vinicius a scăpat din marcajul lui Acka la o fază fixă și a reușit să egaleze superbul gol realizat mai devreme (10) de Nistor. După 1-1, deși același Vinicius va salva de pe linia porții la o pătrundere vijelioasă a lui Vlădoiu (44), formația din Gruia a trecut la conducerea partidei și a rămas acolo.

Iar când Boli a făcut 2-1 în minutul 56, alt gol înscris de un stoper și tot cu capul!, ne-am cam lămurit că meciul e gata. Că golul respectiv înseamnă începutul sfârșitului pentru alb-albaștri. Craiova n-a mai avut nici forța, nici inspirația să pătrundă prin rețeaua de sârmă ghimpată întinsă de-acasă de Dan Petrescu. Fidel concepției oarecum cinice că important e să câștigi, nu să încânți, „Bursucul” a ordonat de la Cluj înlocuirea atacanților Rondon și Omrani cu mijlocașii Hoban și M. Pereira. Nu s-a mirat nimeni, deoarece scopul a scuzat totdeauna mijloacele la Dan Petrescu.

În clipa în care, la 1-0 pentru U, Bergodi a apreciat că băieții săi trebuie să se retragă, italianul a greșit. El o fi calculat că adversarul se pricepe mai degrabă să omoare jocul decât să-l dezvolte. Că nu prea știe să construiască. S-a păcălit, dar e de spus și că, în absența căpitanului Bancu, tocmai oamenii lui de bază l-au trădat luni seara pe Bergodi!

Altădată, pistonul echipei, Cicâldău parcă a cărat apă cu ciurul. La rându-i, deși a avut în față un fundaș de margine improvizat, pe Burcă, Mihăilă aproape că nu s-a văzut. Afirmație valabilă și pentru golgeterul Koljici, ieșit din formă de ceva timp. Ca atare, și din pricina gafelor apărătorilor centrali, de regulă depășiți la mingile pe sus, Craiova a decepționat exact în întâlnirea în care fanii ei își puseseră cele mai mari speranțe. De presupus că miza a încărcat-o prea tare. Că a împovărat-o. Poate a încurcat-o, paradoxal, și faptul că, nejucând două săptămâni, și-a pierdut cadența. Posibil, atât că astea-s explicații, nu justificări. Nu scuze.

Să nu uităm că garnitura clujeană putea egala chiar mai repede în cazul în care Hațegan, nici el într-o zi fastă, ar fi fluierat penalty la faultul lui Vlădoiu la Omrani (16). Dar și așa, campioana s-a dovedit superioară. Stăpână pe ea, calmă, decisă. Admițând că această a treia coroană consecutivă a fost obținută mai greu decât precedentele, ea nu trebuie pusă sub semnul îndoielii. A fost câștigată pe merit, rod al constanței, al maturității, al echilibrului, al realismului. Pe scurt, al valorii.

Mi-a plăcut încrederea lui Arlauskis în șansele lui și ale coechipierilor, el adresându-se lui Dan Petrescu cu „Mergem la Craiova să luăm ce-i al nostru!”, dar și atitudinea de după eșec a învinșilor. Atât Bergodi, cât și Cârțu au suferit, dar cu măsură, decent. În ciuda dezamăgirii, ambii și-au păstrat cumpătul, s-au purtat bărbătește. Dincolo de o înfrângere dureroasă și fără drept de apel, Craiova trebuie felicitată pentru meritul incontestabil de a fi relansat lupta pentru titlu. De a fi înviorat finalul stagiunii.

Acest merit nu-i mic. N-ajunge însă, iată, și pentru a deveni campion. Pentru asta mai trebuie răbdare și o calitate în plus. Mai ales în defensivă, unde cam bate vântul.