Răzvan dator
Neaşteptat în opinia mea, 5.212 persoane din 8.467 AU RĂSPUNS NU pe www.recursul.ro la întrebarea dacă Piţurcă a avut motive întemeiate să se despartă peste noapte de Steaua. Însemnînd 62 la sută, procentul subiecţilor în dezacord cu el n-ar strica […]
Neaşteptat în opinia mea, 5.212 persoane din 8.467 AU RĂSPUNS NU pe www.recursul.ro la întrebarea dacă Piţurcă a avut motive întemeiate să se despartă peste noapte de Steaua. Însemnînd 62 la sută, procentul subiecţilor în dezacord cu el n-ar strica să-i dea de gîndit tehnicianului respectiv, pe cît de profesionist, pe atît de orgolios. Dar cei 3.255 care au aprobat-o ar trebui, fireşte, să accepte punctul de vedere al majorităţii. Legea în democraţie e că majoritatea face totdeauna legea.
Deunăzi, site-ul emisiunii de pe GSP TV a mai întreprins un sondaj. I-a invitat pe iubitorii balonului rotund să se pronunţe cu privire la şansele “naţionalei” României de a se califica la Europenele din 2012. Altă surpriză, publicul s-a dovedit mai degrabă pesimist: 2.039 de răspunsuri afirmative şi, echivalentul a 57 la sută, 2.664 negative! Un semnal clar că lumea şi-a cam pierdut răb¬darea şi, o dată cu ea, încrederea în “tricolori”.
Rugat să comenteze situaţia, Răzvan Lucescu a invocat duminică seara, la Recursul etapei, două cauze, în opinia lui, fundamentale. S-a referit la SCANDALURILE ce se ţin lanţ în Liga I şi la rezultatele slabe înregistrate de cluburile noastre pe plan internaţional. Înainte de orice, s-a oprit asupra eliminării lui Dinamo din Europa League după dureroasa înfrîngere de la Split. Deşi are dreptate, Lucescu jr. are numai parţial. Corect, nesfîrşita gîlceavă a conducătorilor trage în jos, ca o piatră de moară agăţată de picioare, fotbalul dîmbovițean, în care se vorbeşte mai mult decît se joacă!
Se vorbeşte fără măsură şi se joacă fără chef. La fel, au contribuit la deteriorarea atmosferei şi dezamăgirile ¬furnizate pe bandă rulantă de reprezentantele cluburilor, obişnuite să dispară repede din cupele continentale. Din păcate, Lucescu a uitat să includă pe lista cauzelor şi una care îl priveşte în mod direct. N-a recunoscut deschis, bărbăteşte, că EVOLUŢIILE NECONVINGĂTOARE ale “naţionalei” şi, mai trist, eșecurile din ultimul timp ale acesteia au alimentat scepticismul general. L-au generat şi l-au întreţinut. Indiferent cît ai iubi o echipă, ţi-e tot mai greu să crezi în ea cînd ţi se oferă rare ocazii de bucurie şi dese de amărăciune! Nici atît nu poți să crezi în viitorul ei!
Selecţionerul era dator să pună degetul pe rană, să fie şi autocritic. Să explice cum se gîndeşte să acţioneze pentru ca suporterii să-şi recapete încrederea în “naţională” şi să vină alături de ea. Din grabă ori din alte pricini, n-a făcut-o. Sigur, e încurajator faptul că el îşi păstrează OPTIMISMUL, la care personal subscriu, dar s-ar fi cuvenit să ne determine şi pe noi, ceilalţi, să înţelegem pe ce se bazează optimismul său. Deoarece o echipă lipsită de sprijinul şi de entuziasmul tribunei seamănă cu un copil orfan.