Argintul de aur
Remarcat de profesoara Doina Anton la un trial şcolar din 1994, s-a apucat de atletism la 12 ani. Pentru că nici un puşti nu porneşte aşa, nici el n-a început cu proba de triplusalt, care-i va aduce însă mari satisfacţii […]
Remarcat de profesoara Doina Anton la un trial şcolar din 1994, s-a apucat de atletism la 12 ani. Pentru că nici un puşti nu porneşte aşa, nici el n-a început cu proba de triplusalt, care-i va aduce însă mari satisfacţii încă din epoca junioratului. Multiplu campion naţional de seniori, a cucerit medalia de argint la Europenele indoor de la Viena 2002 şi la JO de la Atena 2004, pentru ca la CM 2005 (Helsinki) şi la CE 2006 (Goteborg) să coboare o treaptă pe podiumul de premiere.
Din păcate, după Goteborg au apărut şi cele dintîi necazuri, care s-au înmulţit pe parcurs. Din pricina inflamării tendoanelor şi a rupturilor musculare, ulterior a tasării vertebrelor şi a durerilor insuportabile din genunchiul stîng, n-a mai putut concura decît la jumătatea posibilităţilor. De regulă, cu infiltraţii. Deşi figura pe lista favoriţilor, s-a clasat abia al 5-lea la JO de la Beijing 2008. Părea că steaua lui a apus, cînd s-a hotărît, presat de medici, să se opereze de tendinită patelară, boala săritorilor.
Efectuată la o clinică din Turku, Finlanda, pe 28 octombrie 2008, intervenţia chirurgicală a reuşit, fiind urmată de o perioadă de refacere lungă şi chinuitoare. Mai întîi în cîrje, apoi măcinat de îndoieli şi chiar de temeri. Pînă şi optimiştii au crezut că şi-a încheiat cariera înainte de termen. A strîns însă din dinţi şi nu s-a dat bătut. Dedicat recuperării, întreg 2009 a însemnat o luptă înverşunată cu el însuşi, cu limitele umane. Dar progresele întîrziau pentru cel ce absolvise între timp Facultatea de Educaţie Fizică şi luase masteratul. Se lăsau aşteptate zadarnic. Dintr-o vedetă ajunsese un oarecare, un no name, dovadă că, ieşit din ierarhiile internaţionale, i s-a refuzat participarea la gala Diamond League de la Doha!!!! Era un fost, trăia din amintiri.
După aproape 2 ani de absenţă, pe 15 mai 2010 a sărit din nou într-o competiţie oficială. Deşi a simţit că s-a născut a doua oară, specialiştii nu i-au dat nici cea mai mică şansă în perspectiva Europenelor de la Barcelona, desfăşurate săptămîna trecută. Le-a dovedit însă tuturor că s-au înşelat: aterizînd la 17,51 m, a devenit vicecampion continental! În condiţiile menţionate, medalia lui de argint străluceşte ca una de aur.
Piteştean, stă puţin acasă, foarte puţin. Petrece 10 luni dintr-un an, uneori şi 11, în cantonamente, departe de familie şi de prieteni. Plăteşte şi prin singurătate preţul performanţei. Ales între 2004 şi 2008 cel mai bun sportiv român, nu-i exclus să fie desemnat number one şi pe 2010. Poreclit Struţul, îl cheamă, aţi ghicit?, Marian Oprea. E un adevărat campion şi un mare caracter, ultima floare din grădina din ce în ce mai îngustă a atletismului românesc. Oricît l-am lăuda, tot ar mai rămîne ceva de adăugat.