În coada cozilor
Arbitrii de fotbal au motive să reclame că au câștigat foarte puțin pe perioada pandemiei. Cum urmează însă un final de sezon dens, și cu două meciuri într-o săptămână, ei vor avea mai multe delegări decât în mod obișnuit, așa că vor recupera. Deci nu-i cazul să-i compătimim prea tare.
![Permalink to În coada cozilor](https://blogsport.gsp.ro/ioanitoaia/wp-content/uploads/sites/2/2020/06/hategan-coltescu-kovacs-930x524.jpg)
S-ar cuveni să-i și înțelegem, în ideea că, plătiți ca persoane fizice autorizate (PFA), au încasat după 15 martie 4.071 lei impozabili pe lună, ajutor dat de stat ca șomaj tehnic, echivalentul a 75% din salariul mediu brut pe economie. E o pierdere, socotind că un „central” primea înainte 4.910 lei pentru o singură partidă de Liga 1 și putea avea 3 ori chiar 4 într-o lună. Adevărat, din suma amintită, și ea impozabilă, trebuiau suportate transportul, cazarea, masa, tratamentele medicale, vitaminizarea etc, dar un arbitru tot rămânea cu mai mulți bani.
N-ar fi existat o discuție pe această temă și cavalerii fluierului nu s-ar mai fi plâns dacă ei ar fi fost, ca în alte părți, pe schema federației, plătiți cu un salariu fix. Cum stau lucrurile nu doar în țările cu fotbal avansat, Anglia, Italia, Germania etc, ci și în Ungaria sau Slovacia, de pildă. Mai veche, doleanța arbitrilor noștri nu s-a îndeplinit, deși nu încape îndoială că materializarea ei ar fi adus numai beneficii. Le-ar fi oferit celor în cauză siguranță financiară și, odată cu ea, liniște. La fel, le-ar fi sporit responsabilitatea.
Atâta vreme cât administrația Burleanu refuză să cedeze fie și un euro din ajutorul de 4,68 milioane de euro pus la dispoziție de UEFA și FIFA pentru depășirea crizei provocate de coronavirus, chiar nu-i de crezut că FRF va accepta să-i preia pe arbitri. Ceea ce i-ar crea probleme în plus, bătăi de cap. Ca atare, „fluierașii” care visează la asemenea statut se îmbată cu apă rece. Iar noi ne răcim gura de pomană.
Altfel, când calculăm că din stagiunea 2020-2021 se va introduce și în Liga 1 sistemul VAR, cum ni s-a promis solemn în toamna lui 2019, când au venit la București reprezentanți ai FIFA și IFAB (care stabilește Regulile Jocului) să explice și să arate, șeful arbitrajului românesc, Kyros Vassaras, avertizează că i-ar mai trebui 8 luni pentru instruirea arbitrilor, ca ei să se familiarizeze cu VAR-ul! Păi, să fiu iertat, până acum ce-a păzit, ce alte treburi importante a avut?!
Evident că, bulversând totul, pandemia a întârziat și implementarea arbitrajului video. De înțeles, dar până în punctul în care deducem, suntem îndemnați să gândim așa, că lucrurile sunt într-o fază incipientă și că mai avem de așteptat până la calendele grecești! Nu-i în regulă, opinie mai largă, nici că FRF se ocupă de pregătirea arbitrilor, iar LPF, care trăiește din drepturile TV și nu-i susținută cu milioane de euro de peste hotare, trebuie să asigure resursele financiare. Nu dezvolt subiectul, poate cu alt prilej.
Până atunci, iată-ne obligați să constatăm că VAR funcționează chiar și în eșaloanele secunde din Germania, Italia și Spania, în ligile 1 din Ucraina, Cehia, Polonia, Croația, Turcia, Rusia etc, ba și pe unele stadioane din Bulgaria, numai la noi, nu! Care continuăm să fim coada cozilor, ceea ce, din păcate, nici nu pare să ne deranjeze prea rău. Ne-am obișnuit să fim ultimii, nu?