Egalul Unirii Urziceni: eroism norocos
S-ar zice că alăturarea din titlu sfidează logica deoarece eroismul e ceva şi norocul altceva, se potrivesc ca nuca-n perete! şi totuşi, în duelul cu Zenit Sankt Petersburg, Unirea Urziceni a avut nevoie de amîndouă ca să obţină o remiză […]
S-ar zice că alăturarea din titlu sfidează logica deoarece eroismul e ceva şi norocul altceva, se potrivesc ca nuca-n perete! şi totuşi, în duelul cu Zenit Sankt Petersburg, Unirea Urziceni a avut nevoie de amîndouă ca să obţină o remiză albă în faţa unui adversar redutabil, însă nu de speriat.
Obligată de eliminarea lui Pădureţu din minutul 35, reacţie de neprofesionist a mijlocaşului ialomiţean, dar şi exces de zel al arbitrului Paixao, vicecampioana României s-a retras în propria jumătate şi n-a mai ieşit de-acolo. În repriza secundă, a trecut rar centrul terenului, dominarea lui Zenit transformîndu-se cu timpul într-un adevărat asediu. Spre lauda ei, Unirea s-a apărat calm şi exact. A suferit, dar nu şi-a pierdut nici o clipă luciditatea. Scriind cronica, colegul Eduard Apostol i-a notat cu 7 pe Arlauskis, pe Galamaz şi pe Maftei, iar pe P. Marin şi pe Bordeanu cu 6. Eu le-aş fi pus 10 portarului şi 9 celorlalţi 4, chiar 9 cu coroniţă veteranului P. Marin, asta în ideea că ei au dus greul întîlnirii. Din cînd în cînd, la desele ocazii ale oaspeţilor, inclusiv la bara lui Kanunnikov, pe apărătorii Unirii i-a ajutat şi norocul. Corect, numai că norocul face şi el parte din viaţă, deci şi din joc.
Secondat cu brio de asistentul Dos Santos, care le-a lăsat ruşilor cîteva ofsaiduri vizibile şi de la Sankt Petersburg! , “centralul” portughez i-a fost ostil Unirii aproape un ceas, deciziile lui enervîndu-i la culme pe spectatori, ba şi întărîtîndu-i. Din fericire, Paixao şi-a revenit spre final, cînd putea sancţiona cu penalty intrarea lui Bordeanu asupra lui Rosina.
Ce-a mai arătat meciul de marţi? A scos în evidenţă încă o dată organizarea şi dîrzenia băieţilor lui Ronny Levy, spiritul lor de luptători ce s-au bătut exemplar pentru fiecare minge şi pentru fiecare metru de gazon. Poate că Unirea ar fi realizat mai mult 11 contra 11. Poate, nu însă sigur, căci pentru victorie i-ar fi trebuit acea valoare în plus de care nu dispune, asemenea întreg fotbalului nostru. Cu toate că ţine de cald, plapuma Urziceniului e scurtă.
Altfel, partida a convins că, în pofida unui buget faraonic, Zenit nu-i o superechipă. Dacă era, reuşea să-şi fructifice superioritatea numerică şi rezolva calificarea încă de la Bucureşti. E puternică şi solidă, dar nu se compară cu Barça, cu Manchester United, cu Inter, cu Bayern, cu Milan, cu Lyon etc. Acestea sînt dintr-o clasă mai sus, au glezna mai fină.
Fără îndoială că egalul consemnat în Ghencea o avantajează pe Zenit. Realist vorbind, Unirea porneşte cu şansa a doua în retur, atît că situaţia nu s-a schimbat deloc: socotit din capul locului favorit la calificare, liderul campionatului rus şi-a consolidat poziţia. Cîtă vreme îi rămîne însă o şansă, fie şi mică, Unirea trebuie să creadă în ea. Îi va fi teribil de greu să meargă mai departe, dar nu imposibil.