Semn rău?

După două săptămîni de Mondiale şi două de concediu, m-am întors acasă în ziua “urnei” de la Nyon. Mulţi le-au căinat pe Unirea şi pe Dinamo, afirmînd că tragerea la sorţi, altminteri generoasă cu Timişoara, nu le-a surîs acestora deloc. […]

După două săptămîni de Mondiale şi două de concediu, m-am întors acasă în ziua “urnei” de la Nyon. Mulţi le-au căinat pe Unirea şi pe Dinamo, afirmînd că tragerea la sorţi, altminteri generoasă cu Timişoara, nu le-a surîs acestora deloc. Sigur, Zenit Sankt Petersburg şi Hajduk Split sînt adversari redutabili, dar n-aş zice că şi de speriat. Graţie unităţii şi forţei grupului, Unirea s-a dovedit capabilă să se bată de la 
egal la egal cu oricine. În consecinţă, poate spera, deşi bugetul clubului din oraşul lui Puşkin, Ceaikovski şi Lomonosov, deopotrivă şi al lui Putin, e de 12 ori mai mare decît al său! Unirea nu pleacă favorită, însă nici nu-i dinainte învinsă. Are datoria să lupte şi să viseze.

La fel s-ar cuveni să gîndească şi Dinamo, avantajată şi de faptul că Hajduk nu mai e echipa din anii cînd era preferata lui Tito. Doar că problema lui Dinamo nu e atît Hajduk, 
cît e ea însăşi, propriile-i slăbiciuni, propriu-i plezirism.

Destui interpretează mişcarea prin care Borcea i-a cedat prerogativele lui Badea şi a trecut în umbră drept un semn rău. Mai ales în ideea că, în ciuda greşelilor comise, cele mai grave fiind sentimentalismul şi cocoloşirea jucătorilor, Borcea s-a comportat mereu ca un “cîine pînă la moarte”. Probabil că în asta a şi constat eroarea lui, că a confundat rolul de conducător cu cel de suporter.

Dacă el s-ar fi retras din motive 
financiare, ar fi fost mai lesne de înţeles. Cum însă ex-preşedintele executiv n-a sărăcit, nu lipsa banilor intră în discuţie, ci poate chiar lipsa încrederii. După ce a pierdut toate bătăliile din ultima vreme, repet, şi din pricina lui, Borcea a decis să se implice mai puţin, asemenea unuia care, fript cu ciorba, a ajuns să sufle şi-n iaurt.

Nu-i exclus însă, circulă şi această variantă, ca Borcea să fi făcut pasul înapoi tocmai spre a-l lăsa pe Badea să realizeze cît e de greu la comandă şi, eventual, să-şi rupă gîtul! De urmărit.

Posibil ca treburile din Ştefan cel Mare, concentrate de-acum în mîinile unei singure persoane, să iasă mai bine. N-au mers cu 3 şefi, socotindu-l şi pe Turcu, dar s-ar putea înviora numai cu Badea la timonă şi cu Borcea în stand-by. Ştiţi proverbul, copilul 
cu mai multe moaşe riscă să rămînă cu buricul netăiat. Oricum, indiferent 
cine va hotărî, greul va apăsa tot pe umerii lui Andone, venit pe post de salvator al unei corăbii avariate şi obligat să-i redea lui Dinamo anver-gura de altădată. În măsura în care 
va reuşi, meritul îi va aparţine.