Între samba și tangou

Înaintea plecării spre Johannesburg, am indicat favoritele la cucerirea titlului suprem, Argentina, Spania, Germania şi Brazilia. Am ţinut să precizez şi că nu obligatoriu în ordinea de mai sus. Pînă în clipa în care derby-ul iberic din “optimi” nu s-a […]

Înaintea plecării spre Johannesburg, am indicat favoritele la cucerirea titlului suprem, Argentina, Spania, Germania şi Brazilia. Am ţinut să precizez şi că nu obligatoriu în ordinea de mai sus. Pînă în clipa în care derby-ul iberic din “optimi” nu s-a terminat, am nimerit-o. Toate cele patru au ieşit din grupe, dar numai două au sedus, formaţiile sud-americane, ÎNVINGĂTOARE PE LINIE.

Argentina şi Brazilia au avut puține probleme cu Mexicul şi, respectiv, cu Chile. Au încîntat publicul, ba l-au şi vrăjit cîteodată. Rămîne de văzut însă ce se va întîmpla vineri şi sîmbătă, cînd Argentina va da ochii cu Germania, iar Brazilia cu Olanda. Va fi ocazia ideală pentru europene să demonstreze că fotbalul nu s-a inventat degeaba pe Bătrînul Continent şi că acesta, teoretic superior la capitolul ORGANIZARE, e capabil să cîştige duelul cu cel mai imaginativ de pe celălalt mal al Atlanticului, mai artist.

Şi ca urmare a dureroaselor eşecuri suferite de Franţa, de Italia şi de Anglia, mulţi anticipează că garniturile lui Maradona şi Dunga vor merge mai departe fără emoţii, la pas. Îngăduiţi-mi să mă îndoiesc, convins că nemţii şi batavii vor fi greu de bătut. Că îşi vor vinde foarte scump pielea. Dacă reprezentantele Americii de Sud vor sări şi aceste hopuri, probabil că se vor întîlni într-o finală ce va decide între tangoul argentinian şi samba braziliană.

Am mai spus-o, aş vrea să triumfe tangoul. Dar recunosc că Brazilia a lăsat o IMPRESIE MAI BUNĂ decît Argentina, un pic mai bună. Ultima s-a dovedit uneori vulnerabilă în faza de apărare, în vreme ce Seleçao a fost ceva mai sigură pe ea, mai dezinvoltă. În măsura în care, înşelînd vigilenţa numeroşilor săi paznici, Messi va reuşi să redescopere drumul spre gol, atunci atacul “pumelor” va deveni cu adevărat letal. S-ar cuveni ca Dunga să ia aminte.

Îi aud pe unii pretinzînd că Maradona nu hotărăşte de capul lui, ci l-ar dirija o armată de tehnicieni, alcătuită chiar din 17 persoane! Evident că în fotbalul actual, cu o miză de imagine şi de interes extraordinară, nici un selecţioner nu conduce de unul singur. Îl asistă un întreg colectiv, ceea ce nu înseamnă însă că El Pibe d’Oro e doar un BĂGĂTOR DE SEAMĂ, pus acolo ca să decoreze vitrina. Ce să înţelegem din insinuările amintite, că Diego nu se pricepe şi trebuie purtat de mînă, împins de la spate?! Curată aiureală! Lipsite de rost, deplasate mi se par şi comparaţiile dintre originalul Maradona şi “Maradona din Carpaţi”, Gică Hagi. Fie şi numai pentru că în Argentina nimeni n-ar îndrăzni să-i arate vreodată uşa lui Maradona, nici măcar şeful statului, cum şi-a permis Gigi Becali să procedeze cu Hagi, jignindu-l şi umilindu-l. Spre deosebire de noi, alţii ştiu să-şi iubească şi să-şi respecte valorile, dar asta e altă discuţie.