Simplu, un erou

Din păcate, nu vom scăpa ușor și repede de acest blestemat de coronavirus, care continuă să infecteze și chiar să omoare.

Când previziunile sunt mai degrabă îngrijorătoare, specialiștii avertizând că vârful pandemiei abia urmează, sportul a trecut, logic, în plan secundar. La și altele. Ceea ce preocupă acum e supraviețuirea. Ea contează, nu recordurile, nu golurile, despre care vom vorbi iar din clipa în care lumea va reveni la normal.

De observat însă că, membri ai unui univers din ce în ce mai amenințat, ba uneori și în derută, sportivii se implică și ei. Nu așteaptă ca virusul să treacă de la sine. Cei mai avuți, și nu-s puțini, au donat în scopuri umanitare sume mari, pentru cumpărarea de echipamente medicale, pentru dotarea spitalelor etc. Unii, gen Messi ori Ronaldo, au dat milioane și milioane de euro, dar să nu-i plângem. Au de unde, sunt putred de bogați și nu vor sărăci.

Alții însă, nu atât de numeroși, se implică direct, nu umblând la conturile din bănci. Aceștia își periclitează sănătatea, dacă nu și viața, ca să-și ajute semenii să depășească momentele de cumpănă. Între ei, și rugbystul italian de culoare Maxime Mbanda, care împlinește chiar când scriu rândurile de față, vineri, 27 de ani. Născut la Roma dintr-o mamă italiancă și un tată congolez, acest munte de om, înalt de 1,89 m și greu de 102 kg, s-a angajat voluntar pe o mașină a Salvării. Pe care lucrează în ture prelungite, de 12-13 ore, ca șofer și nu numai. Face și muncă de brancardier, urcă și coboară bolnavii din mașină. Altfel spus, intră în contact direct cu ei.

Nu voi folosi termenul ambulanțier, deși televiziunile abuzează de el, deoarece cuvântul nu există în DEX, e doar un barbarism care însă, mai devreme sau mai târziu, va pătrunde în limba română. Dar insist că, renunțând la un trai tihnit, flankerul lui Zebre Parma, cu 18 selecții în națională și nelipsit de la ultimele întâlniri din Turneul celor 6 Națiuni, și-a asumat un gest menit să impresioneze.

Așa s-a întâmplat. Întreaga presă internațională, inclusiv cea britanică, obișnuit mai rezervată cu străinii, a scos în evidență riscul la care s-a expus și se expune Maxime în fiecare ceas. Curajul acestuia. Așa a devenit rugbystul Parmei erou planetar.

În măsura în care a mișcat fotografia în care Mbanda ține de mână o bătrânică în salvare și parcă vrea s-o ferească de virus, imagine ce-a înconjurat instant mapamondul, la fel a pus pe gânduri și a îndemnat la solidaritate declarația lui legată de poza respectivă. Să luăm aminte la ea, nu înainte de a-i mulțumi tânărului rugbyst pentru sacrificiu și a-i ura, în numele tuturor, „La mulți ani!”.

Maxime Mbanda a spus: „Dintr-odată, nu mai suntem albi, negri, galbeni, creștini, musulmani, ortodocși, gay sau hetero. Suntem, toți, oameni și singurul lucru la care ne putem gândi e să ne protejăm. Pe noi, pe cei dragi, pe toți”.
Cu adevărat exemplar, tulburător. Dar și, mai presus de orice, o pildă de urmat. Un drum.