Sancțiuni, nu sfaturi!
Scriam acum câteva zile, sub titlul "Războiul din Bănie", că nu-i deloc în regulă ce se petrece la Craiova.
Unde noul stadion „Ion Oblemenco”, deși construit din banii tuturor localnicilor, este folosit exclusiv de divizionara A, CSU, fruntașă în Liga 1. Pe când cealaltă formație a orașului, interzisă pe arena menționată, s-a văzut obligată să-și dispute meciurile de L3 când la Tg. Jiu, când la Filiași, când la Tr. Severin! Cu toate astea, echipa patronată de Adrian Mititelu a terminat turul de campionat al Seriei 4 ca lider detașat, cu 13 puncte avans.
Explicam săptămâna trecută cum s-a ajuns la această flagrantă inechitate. Urmare a hotărârii Primăriei Municipiului Craiova, una evident părtinitoare, clar abuzivă, ca stadionul respectiv să găzduiască numai partide ale naționalei, din Liga 1 sau, de la 16-imi în sus, din Cupa României. Iată cum U 1948 a reușit totuși să intre pe „Oblemenco” în septembrie 2019, deoarece s-a calificat, spre necazul celor din Primărie, în 16-imi, prezența sa pe arena centrală a orașului fiind prima și ultima până astăzi.
Întreaga suflare fotbalistică a înțeles, nici nu era greu, că decizia cu pricina s-a dat cu adresă. Țintit, ea vizându-l pe Mititelu, în conflict la timpul acela cu oficialitățile urbei. Cu edilul PSD din epocă, Lia Olguța Vasilescu. Din anturajul căreia probabil să fi plecat și zvonul că U 1948 are interzis pe „Oblemenco” din cauză că Mititelu ar avea datorii la Consiliul Local, versiune însușită și vehiculată de numeroși internauți. O bârfă însă lesne de demontat. Dacă lucrurile ar fi stat așa, echipei de C nu i s-ar fi permis accesul în toamna lui 2019. Logic, simplu ca bună ziua.
N-aș fi reluat subiectul dacă nedreptatea din Bănie n-ar fi fost sesizată, și condamnată, chiar de către Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. În cadrul unei emisiuni la Radio Sport 1, acesta a spus, printre altele, că nu poate identifica motivele din spatele restricției amintite. „Pentru mine nu există nicio justificare pentru introducerea acelor clauze”, a comentat Asztalos, de profesie jurist, situația de la Craiova. După care i-a sugerat lui Mititelu să trimită o plângere către CNCD pentru demararea unei anchete, ba și, spre rezolvarea definitivă a problemei, să acționeze Primăria în judecată. Pasămite, „calea instanței e cea mai scurtă”.
Oare, asta să fie calea cea mai scurtă?! Personal, mă îndoiesc, întrucât un astfel de proces, cetățean contra Primărie, s-ar lungi și 2-3 ani, interval în care, promovată în Liga 2, U 1948 va fi silită iarăși să joace pe unde apucă! Deși un meci pe „Ion Oblemenco” cu Rapid, Petrolul ori FC Argeș ar putea atrage și 15.000 de spectatori.
Ca atare, dacă e discriminare la Craiova, ceea ce însuși Csaba Asztalos lasă să se înțeleagă, atunci CNCD ar trebui să fie mai activă. Nu să constate, ci să se implice. Să vină cu soluții, eventual cu sancțiuni, nu cu sfaturi. N-am vorbit cu Mititelu de câțiva ani, dar sunt sigur că nu de sfaturi duce lipsă.