Craiova orfană
Prima repriză a meciului FCSB-Craiova, menit s-o contureze pe principala urmăritoare a CFR-ului în cursa pentru titlu, s-a desfășurat pe Arena Națională în nota de ușoară dominare a gazdelor. Mai insistente și mai dezinvolte, deși l-au pierdut încă din start […]

Prima repriză a meciului FCSB-Craiova, menit s-o contureze pe principala urmăritoare a CFR-ului în cursa pentru titlu, s-a desfășurat pe Arena Națională în nota de ușoară dominare a gazdelor. Mai insistente și mai dezinvolte, deși l-au pierdut încă din start pe Olaru, traumatizat după un duel aerian cu L. Nițu. A intrat însă, deloc rău, Vână și formația roș-albastră a rămas la strategia inițială. Cu un mijlocaș în spatele atacanților împinși, fâșneții Man și Coman.
Cei doi vor contribui decisiv și la deschiderea scorului: Man a interceptat degajarea aiuristică a lui Pigliacelli, iar Coman a șutat în bară, de unde mingea a sărit la Oaidă, care a împins-o în plasă. Mă gândesc că poate Pițurcă n-a greșit când l-a scos din lot pe portarul italian.
În replică, „troica” de mijlocași a Craiovei, Nistor, Mateiu, Cicâldău, s-a încălzit mai greu. În absența entuziaștilor ei suporteri, CSU a arătat stânjenită, chiar orfană. A acuzat și accidentarea la încălzire a „copilului minune” Mihăilă, înlocuit cu Baiaram. Când substitui un atacant de 20 de ani cu unul care are numai 17, parcă te preocupă mai degrabă viitorul decât prezentul.
Totuși, când repriza întâi, una decentă, cursivă, părea că se va încheia în avantajul bucureștenilor, Bărbuț a restabilit egalitatea în final, strecurând balonul printre Vlad și stâlpul din stânga al acestuia. La fel de adevărat e însă că noul goalkeeper al roș-albaștrilor respinsese salvator în corner „capul” lui Koljici, semn că oltenii nu depuseseră armele.
Repriza secundă a început la fel, cu FCSB mai vioaie și mai ofensivă, iar consecințele n-au întârziat. Golul 2 al bucureștenilor a fost ca și tras la indigo după cel dintâi: assist Coman, finalizare Oaidă, ambii într-o zi de grație. Simțind că-i fuge pământul de sub picioare, CSU a avansat liniile și și-a propus să riște. Din păcate pentru ea, atât Baiaram, dublă bară!, cât și Koljici, semiluft din centrul careului, au ratat ocazii cât carul.
Schimbându-l pe Vână cu Filip, Vintilă și-a divulgat intențiile de a apăra un avantaj minim, dar prețios. S-a dovedit însă din nou că riscul e o sabie cu două tăișuri. Craiova s-a lăsat descoperită, mai ales în zona fundașilor centrali, a plătit scump, Fl. Tănase ridicând scorul la 3-1 și Man la 4-1, goluri ce-au consfințit o victorie pe deplin meritată, chiar dacă obținută, părerea mea, la o diferență exagerată. Fotbalul se joacă pe goluri, nu pe impresii și pe dorințe.