Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Şofer în Africa de Sud

Merg mult cu maşina aici. Sînt cîteva lucruri stranii pe care trebuie să le respecţi, dar şi legi ferme. De exemplu, dacă viteza maşinii tale a depăşit 180 de kilometri la oră eşti arestat pe loc de poliţie

Ca în […]

marți, 15 iunie 2010, 11:45

corespondenta2.jpgMerg mult cu maşina aici. Sînt cîteva lucruri stranii pe care trebuie să le respecţi, dar şi legi ferme. De exemplu, dacă viteza maşinii tale a depăşit 180 de kilometri la oră eşti arestat pe loc de poliţie

Ca în întreg Commonwealth-ul, şi în South Africa se merge pe stînga. Surprinzător însă, distanţele se măsoară în kilometri, nu în mile, după cum temperatura se calculează în grade Celsius, nu în Fahrenheit. Am mai spus-o, şosele există pretutindeni, ca şi autostrăzi, cele mai importante avînd 4-5 benzi pe sens. Circulă mai ales maşini nemţeşti şi japoneze. Poate că greşesc, deşi nu din pricina dificultăţilor de transmisie (scuze pentru Madiba şi pentru that!), dar am senzaţia că localnicii nu mor de dragul americanilor şi al englezilor. În consecinţă, nu se dau în vînt nici după automobilele made in USA ori în GB. Cînd şi cînd vezi un Chevrolet, un Ford sau un Jaguar.

Maşinile sînt mai scumpe ca la noi
Cele mai răspîndite mărci par a fi Mercedes, BMW şi Volkswagen, respectiv Toyota, Mazda şi Nissan. Sigur că preţurile variază în funcţie de data fabricaţiei şi de capacitatea cilindrică, dar ele sînt, din cîte m-am lămurit, cu 20-25 la sută mai mari ca în România. Şi raportul salariilor e însă cam acelaşi. Pe lîngă maşinile amintite, se vînd bine aici şi „cutiile de chibrituri” Tata din India şi Proton din Malaiezia, oferite la 70.000 rand bucata, în jur de 7.000 de euro. Evident, le cumpără cu precădere cei cu venituri mai mici, rareori sau deloc albii.

Contra unei taxe de 1.000 rand, îţi poţi pune la maşină ce plăcuţă de înmatriculare doreşti. Eventual cu propriul tău nume. Un medic român stabilit la Pretoria din 2000 a ales OLT100-IT, ultimele litere reprezentînd iniţialele sale. Restul? „Am vrut numărul cu care umbla înainte de Revoluţie primul secretar de partid din Slatina!”, mi-a explicat rîzînd. Ce să zici?, fiecare om cu plăcerea lui!

Dacă încerci cu şpagă, te saltă poliţia
Acum, şi pentru că e concentrată asupra Cupei Mondiale, poliţia nu prea se mai vede pe străzi. În schimb, majoritatea intersecţiilor sînt supravegheate de videocamere. Cu poliţia însă, nu-i de joacă. Dacă ai comis o contravenţie, n-ai nici o şansă să fii iertat. Plăteşti şi taci. Nu eşti amendat pentru orice fleac, iar pîndit nici atît!, dar nici nu merge cu mica înţelegere ori cu „atenţia”. O tentativă de acest gen te duce direct după gratii. La fel păţeşte şi cel prins cu 180 de kilometri la oră pe autostradă, unde viteza maxim admisă e 120: judecată în regim de urgenţă şi condamnare! Ca la noi, şi aici ţi se iau puncte, însă dintr-un total de 12, care se anulează automat, în caz că nu recidivezi, după 3 luni.

Închei mărturisindu-vă că, socotindu-mă viteaz, am închiriat o maşină chiar în dimineaţa sosirii, ba am şi achitat-o pentru două săptămîni. Mai circulasem pe stînga în Australia, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Sydney 2000, dar aici m-am lăsat repede păgubaş. Deoarece agenţia a refuzat să-mi înapoieze banii, mai urc cîteodată în Kia şi ascult radioul.

Comentarii (17)Adaugă comentariu

Bibi (26 comentarii)  •  16 iunie 2010, 0:36

Inteleg. Nu m-as obisnui niciodata cu regula primului sosit din intersectiile nesemaforizate.

Anonymous (16 comentarii)  •  16 iunie 2010, 0:37

Multumim domnule Ioanitoaia ( eu unul chiar eram curios )

MIKI II (181 comentarii)  •  16 iunie 2010, 0:56

Felicitari. Foarte interesante toate aceste informatii, mai ales cele legate de circulatie. Ar fi bine sa fie citite si bagate la cap de toti cei implicati in circulatia pe soselele din Romania. Chestia cu spaga as trimite-o direct la politie.

Che Guevara (35 comentarii)  •  16 iunie 2010, 2:14

Deci nu merge cu spaga in Africa de Sud? Ciudat. Incep sa eralizez ca numai in Romania si Bulgaria merge cu asta.

Radu (1 comentarii)  •  16 iunie 2010, 3:06

Informatii interesante.
Totusi nu in „intreg Commonwealth-ul” circulatia e pe stinga.
Canada circula pe dreapta.

cris (11 comentarii)  •  16 iunie 2010, 6:09

Aceasta este regula si in Canada unde locuiesc dar de circulat se circula pe dreapta

Toronto Boys (5 comentarii)  •  16 iunie 2010, 6:18

Nu-s genul carcotas, dar se impune o precizare.
Cea mai mare tara membra a Commonwealth-ului este Canada. Se conduce normal, pe dreapta, distantele sunt masurate de asemenea in kilometri nu in mile, iar temperatura in Celsius.
Alte tari membre in Commonwealth, dar unde se conduce pe dreapta sunt: Gambia, Ghana, Nigeria, Sierra Leone.

Quill (1 comentarii)  •  16 iunie 2010, 6:55

Din moment ce ati circulat si in Australia inainte de Africa de Sud, nu ar fi trebuit sa va para surprinzator faptul ca distantele se masoara in unitati metrice si nu imperiale.
Si in Australia sunt tot kilometri si grade Celsius, deci nu e prima oara cand vedeti.
Altfel, da, articolul mi-a captat interesul. Multumesc!

radu (3 comentarii)  •  16 iunie 2010, 8:25

E ciudat la inceput dar astfel se reduce numarul accidentelor. Asta pentru ca esti obligat sa opresti de fiecare data. Din acelasi motiv e si putin enervant cand nu e trafic.

D.Daniel (10 comentarii)  •  16 iunie 2010, 9:00

Maestre esti cel mai mare ziarist sportiv din Romania.Sanatate si ani multi sa ne mai faci placeri cit mai mult prin cronicele scrise.Poate vii si prin Montreal cu ocazia unui eveniment sportiv.Ciao D.D.

Dan (1 comentarii)  •  16 iunie 2010, 9:14

Foarte interesante articolele despre viata din Africa de Sud. In aceasta perioada citesc cartea lui Ioan Chirila despre Mondialul din ’86 si poate ar fi frumos sa continuati seria cartilor despre Mondiale…ati fost la cateva, asa ca ar fi frumoasa o preluare a stafetei.

dan (4 comentarii)  •  16 iunie 2010, 11:27

Felicitari domnule Ioanitoaia; parca as citi o nuvela zi de zi. Frumos.

iulian n (1 comentarii)  •  16 iunie 2010, 12:04

Felicitari, domnule Ioanitoaia, pentru aceste corespondente din Africa de Sud, o tara exotica pe care prea putini dintre noi o cunosc. Sunt o delectare, pentru noi cititorii, aceste articole pe care le publicati. Sunteti un veritabil continuator al excelentei scoli de jurnalism sportiv de dinainte de 1989 condusa de Ioan Chirila. N-ar fi rau daca ati scrie o carte despre acest mondial, sunt convins ca s-ar bucura de mare succes.

drstoica (1 comentarii)  •  16 iunie 2010, 13:11

Doi ziaristi sportivi completi are Romania: Ioanitoaia si Tolontan.
E literatura deja ceea ce faceti dvs, domnule Ioanitoaia. In perioada asta sunteti singurul editorialist pe care-l citesc zi de zi. Publicul mai are nevoie si de asa ceva, nu doar de cancanuri. Va multumesc.

catalin (1 comentarii)  •  16 iunie 2010, 16:30

In sfarsit citesc si eu un articol despre viata de acolo, despre cum se circula, despre oameni, nu doar despre fotbal si vuvuzele. ma bucur nesupus ca ati mers dvs la mondial, macar asa am si eu ce citi in fiecare zi. mult succes si aveti grija pe acolo!

Toma (148 comentarii)  •  16 iunie 2010, 21:15

Superbe relatarile dvs din Africa de Sud, d-le Ioanitoaia! Le citesc in fiecare zi cu mare placere si ma bucur enorm ca ne schitati intregul peisaj si nu doar pe cel fotbalistic. Bafta in continuare!

noyzz (1 comentarii)  •  17 iunie 2010, 10:02

Dle Ioanitoaia,

dc vedeti numai masini japoneze si germane, iar albii nu prea conduc altceva, rezulta ca 80% din populatie (nealbii), nu prea au masini. Greu de crezut ca e asa de alb-negru, dar in orice caz, trist

Comentează