Am stat de vorbă 10 minute cu Arsene Wenger: „Brazilia campioană? Mai degrabă nu!”

Întîlnire întîmplătoare cu celebrul antrenor al Arsenalului la Montecasino din Johannesburg, centru de distracţie ce aduce cu un Las Vegas mai mic. Arsene Wenger ar fi venit în Africa de Sud ca să onoreze un contract cu Castrol, dar refuză […]

Întîlnire întîmplătoare cu celebrul antrenor al Arsenalului la Montecasino din Johannesburg, centru de distracţie ce aduce cu un Las Vegas mai mic. Arsene Wenger ar fi venit în Africa de Sud ca să onoreze un contract cu Castrol, dar refuză să ofere vreun detaliu. În schimb, acceptă un dialog din mers, plăcut surprins să audă pe cineva abordîndu-l în franceza lui maternă.

– Monsieur Wenger, ce impresie vă lasă aceste Mondiale?
– Nu-i treaba mea să-mi dau cu părerea şi să pun note. Abia a început turneul final, e prematur să judecăm.

– Cine va cuceri titlul?
– Favoritele mele sînt Spania, Argentina, Anglia şi Olanda, în această ordine sau în alta.

– De ce Spania?
– Cred că e cea mai bună echipă sub aspect tehnic. În plus, e şi foarte omogenă, sudată.

– Argentina pentru Maradona ori pentru Messi?
– Pentru amîndoi. E un avantaj să ai pe bancă un nume ca Maradona, o legendă. Dar lipsa lui de experienţă la nivel înalt şi la atîta presiune poate fi un handicap. Ca şi temperamentul lui. Majoritatea antrenorilor de la World Cup, Hitzfeld, Capello, Lippi, Antici, Rehhagel, alţii, au trecut prin multe şi au învăţat să-şi păstreze calmul. Oare va reuşi şi Maradona? Am dreptul să mă îndoiesc?!

– Messi?
– Da, Messi, da. Un supertalent, dar are şi el o problemă.

– Ce problemă?
– Depinde de starea terenului. Îi trebuie un gazon perfect ca să dribleze în viteză şi să schimbe rapid direcţia acţiunilor.

– Pe mîna Angliei mergeţi pentru că lucraţi acolo?
– Nu-i singurul motiv.

– Anglia s-a chinuit cu Statele Unite!
– De acord, nu i-a fost uşor. Dar cînd ai un fotbalist complet gen Rooney, tare ca stînca şi dispus la efort, poţi spera să cîştigi celelalte meciuri. Mai sînt Lampard şi Gerrard, nişte pistoane care împing jocul.

– Olanda?
– Solidă şi organizată. Cu Robben în formaţie va deveni şi mai periculoasă.

– Aţi uitat Brazilia, intenţionat?!
– N-am uitat-o, dar o consider mai puţin creativă ca altădată. Îi lipsesc jucătorii care să facă diferenţa. Dacă va ieşi campioană? Mai degrabă nu, dar va candida şi ea la titlu.

– Dumneavoastră l-aţi fi selecţionat pe Ronaldinho? Şi, întorcîndu-mă la Maradona, pe Zanetti?
– Nu pe mine trebuie să mă întebaţi!

– Africa de Sud visează …
– Cine o împiedică? E de văzut însă dacă suportul publicului, cu adevărat extraordinar, nu-i va încărca prea tare pe jucători. Există riscul să-i apese, să-i copleşească.

– Monsieur Wenger, fotbalul românesc vă spune ceva?
– O, nu, nu prea! Vouă, românilor, ar trebui să vă spună, nu mie. Nu l-aţi înlocuit pe Hagi şi înţeleg să suferiţi acum. Chivu şi Mutu, neconformistul Mutu, atîta ştiu. Ca să obţii performanţă, eşti obligat să investeşti şi să construieşti. Voi aţi făcut-o? Dacă da, rezultatele nu vor întîzia. Dacă nu, speraţi degeaba. Rezultatele nu răsar ca iarba!

I-am mulţumit frumos şi l-am urmărit cu privirea îndreptîndu-se, însoţit de 3-4 persoane, către Montecasino Palas, hotelul în care au stat Lupescu şi Kassai în zilele recent încheiatului Congres FIFA. Wenger mi s-a părut totdeauna un tip scund, îndesat. În realitate, e un bărbat la 1,80, prezentabil şi simpatic.