Viaţa sub cheie

Ce ţară! Formidabil amestec între infrastructură, civilizaţie şi insecuritate x Un sud-african închide atent uşile şi dacă trece dintr-o cameră în alta x Cîinii de luptă sînt nelipsiţi chiar şi în cele mai mici curţi x Dar îşi iubesc ţara […]

Ce ţară! Formidabil amestec între infrastructură, civilizaţie şi insecuritate x Un sud-african închide atent uşile şi dacă trece dintr-o cameră în alta x Cîinii de luptă sînt nelipsiţi chiar şi în cele mai mici curţi x Dar îşi iubesc ţara şi pun aceste lucruri pe seama emigranţilor

Aici oamenii trăiesc în locuinţe blindate. Au uşi metalice la fiecare cameră de interior şi în curte cîte doi cîini dresaţi pentru pază. Nimănui nu-i lipseşte o armă de foc .

V-am mai spus că toate casele mai răsărite din Africa de Sud, îndeobşte cele din cartierele rezidenţiale, sînt protejate de reţele de sîrmă electrificată şi de cîini dresaţi. Pretutindeni citeşti „electric fence”, iar un lup sau un pitbull antrenat costă şi 3-4 mii de euro! În unele zone, bariere supravegheate permanent de camere video şi de bărbaţi înarmaţi izolează străzi întregi. Albii se tem cu precădere, ca şi cînd ar cunoaşte şi ei proverbul românesc conform căruia paza bună trece primejdia rea.

Trăiesc cu stress
Preţ de cîteva ore oaspete într-o asemenea vilă, deşi termenul e pretenţios, am descoperit că proprietarul nu intra dintr-o cameră în alta fără să încuie în urma lui uşa cu cheia. Uşi metalice, rezistente, ba şi prevăzute cu grilaje solide, ca şi gratiile de la ferestre. În plus, aproape fiecare familie posedă arme de foc, măcar un pistol, dacă nu şi o puşcă ori chiar 2-3. Fireşte că e mai sigur să trăieşti aşa, dar nu şi plăcut.

Cînd poliţia nu poate interveni
Oficialităţile susţin că mai ales imigranţii clandestini comit jafuri şi crime. Probabil că au dreptate. Cu o populaţie de 44 de milioane, după unele surse chiar 48, Sud-Africa ar număra vreo 11 milioane de imigranţi neînregistraţi, majoritatea veniţi ilegal din Mozambic şi Zimbabwe. Raportul de 1 la 4 e cu adevărat îngrijorător, numai că fenomenul pare greu de stăvilit. Datorită bogăţiei sale, exprimată în cel mai ridicat nivel de trai de pe continentul negru, South Africa a reprezentat şi reprezintă un magnet pentru amărîţii din ţările învecinate.

Ieri, am văzut la televizor o scenă parcă ruptă dintr-un film: zeci şi sute de mozambicani se strecurau pe sub gardul ce marchează frontiera. El însuşi nedumerit, reporterul întreba un grănicer, ori poate un poliţist, cum de nu intervine nimeni ca să oprească exodul? Răspunsul m-a lăsat cu gura căscată: „Colegii sînt plecaţi, asigură ordinea la Cupa Mondială!”.

Cele două lumi
De fapt, aici trăiesc împreună două lumi diferite, a albilor şi a oamenilor de culoare. Mai exact, deşi le separă istoria şi, de regulă, gradul de civilizaţie, sînt obligate să trăiască împreună. N-au încotro. În procent de doar 10,5 la sută, inveres decît în Statele Unite, albii au condus ţara pînă la alegerile din 1994, cîştigate de Congresul Naţional African şi de liderul acestuia, Nelson Mandela.

Cel dintîi preşedinte de culoare, căruia i-au succedat alţi preşedinţi de culoare, inclusiv Josef Zuma, actualul şef al statului. Începînd de-atunci s-au schimbat multe, iar adepţii lui Mandela au făcut şi fac legea. Aparent, cele două societăţi se împacă şi colaborează perfect. În realitate însă, lucrurile nu stau chiar aşa. E linişte şi armonie, dar nu totdeauna.

Oraşul a crescut de cinci ori
În urmă cu 16 ani, cînd am vizitat prima dată Sud-Africa, am locuit în oraşul Verwoerdburg, o suburbie a Pretoriei. Acum locuiesc tot acolo, doar că oraşul, care a crescut de 5 ori între timp, se cheamă Centurion! I s-a dat alt nume din pricină că vechiul era legat de Henrik Frensch Verwoerd, devenit ulterior persona non-grata. Profesor de sociologie cu studii în Anglia, Germania şi SUA, prim-ministru între 1958 şi 1966, cînd a fost asasinat chiar în clădirea Parlamentului, a ieşit din graţiile noului regim, fiind repudiat drept „arhitectul apartheidului”, ideologul „dezvoltării separate a raselor”, iniţiatorul lagărelor numite bantustane.

Ţara tuturor contrastelor
E logic ca fiecare să plătească pentru ce-a făcut prost şi, mai presus de orice, pentru ce-a greşit. Surprinzător însă, ba şi inexplicabil pentru europeanul neavizat, o stradă importantă din Centurion, un road, se cheamă şi azi Verwoerd!, ca încă o dovadă că Africa de Sud continuă să fie o ţară dificil de înţeles din afară, iar uneori chiar şi dinăuntru. E un spaţiu imens, de peste 1,2 milioane de kilometri pătraţi, al toleranţei şi al răzbunării, al seninului şi al criminalităţii, al tuturor contrastelor.