Cu Răzvan
Înfrîngerea de la Lvov şi evoluţia mai slabă a “tricolorilor” i-au înfuriat pe mulţi dintre iubitorii fotbalului, care îl critică pe actualul selecţioner, ba îl şi contestă cu înverșunare. Pe el, dar şi presa, socotită complice la numirea şi menţinerea […]
Înfrîngerea de la Lvov şi evoluţia mai slabă a “tricolorilor” i-au înfuriat pe mulţi dintre iubitorii fotbalului, care îl critică pe actualul selecţioner, ba îl şi contestă cu înverșunare. Pe el, dar şi presa, socotită complice la numirea şi menţinerea lui Răzvan Lucescu. Pe blogsport.ro, Moskopole mă ia la rost: “Poziția hipermajoritară a presei a fost contra lui Piţurcă şi pro Răzvănel. Pot să înţeleg că impunerea acestuia a însemnat o greşeală, dar refuz să înţeleg nerecunoaşterea greşelii. De fapt, prin abordarea în continuare a unei atitudini false privindu-l pe Răzvănel, ziarele şi, în special, dumneavoastră, domnule Ovidiu Ioaniţoaia, favorizaţi incompetenţa, nepotismul şi o stare de lucruri ce va însemna pentru echipa României o foarte lungă agonie”.
Alt semnatar, Coco, e şi mai tranșant. Mă întreabă “dacă nu cumva vechea prietenie cu Il Luce, un tehnician de superclasă, vă împiedică să-l judecaţi corect pe Răzvan? Nu-i aşa că în sinea dv. sînteţi convins că jucaţi o carte perdantă?”.
Adevărat, mă leagă de Mircea Lucescu o îndelungată şi onorantă prietenie. Probabil că amiciţia respectivă a influenţat, nu neg asta, şi raporturile cu băiatul acestuia. Pe care l-am susţinut şi îl susţin nu fără a mă delimita uneori de el. De exemplu, i-am reproşat public absenţa din lot a lui Florin Costea, la fel cum îi imput acum neconvocările lui G. Mureşan, Alexa şi B. Stancu, pornite dintr-o încăpăţînare greu de justificat. Dar şi cînd nu-s de acord cu alegerile lui, consider că trebuie să le respect, numai şi în ideea că Răzvan e cel care decide şi, în final, cel care răspunde.
Aşa l-am tratat pe Piţurcă, apărîndu-l pînă în ultima clipă, aşa voi proceda şi pe viitor, indiferent cine va conduce “naţionala”. Într-o ţară cu 22 de milioane de selecţioneri, hai, cu 10, dacă scoatem din calcul copiii şi o parte din femei, n-am pretenţia să alcătuiesc loturi ori echipe. Cu atît mai puţin, echipa reprezentativă.
Unele dintre opţiunile lui Lucescu junior sînt discutabile, iar altele fanteziste, gen Florescu ori N. Grigore. În consecinţă, întrucît nu există nicăieri antrenori care să se bucure azi de unanimitate, şi Răzvan constituie o ţintă uşoară. Continuu însă să merg pe mîna lui deoarece apreciez nu doar bunele sale intenţii, ci şi calităţile lui. Tocmai pentru că are ceva în minte, trebuie lăsat să-şi ducă proiectul pînă la capăt sau măcar să încerce, e și motivul în numele căruia, în ciuda eşecurilor din 2010, afirm că merită încurajat, nu hulit. Şi dacă se însoţesc de paşi şovăielnici, tinereţea şi dorinţa de schimbare merită totdeauna o şansă.
Cîndva am mizat pe Mircea Lucescu şi am cîştigat. Asumîndu-mi riscurile de a înota împotriva unui curent puternic, sper să cîştig şi cu Răzvan Lucescu, despre care cred că e mai mult decît fiul tatălui său. Chiar cred.