Scuze neacceptate
Răzvan Burleanu s-a grăbit să dezmintă că federația l-ar fi amendat pe Cosmin Contra pentru faptul că, pierzându-și cumpătul, selecționerul l-a înjurat de morți pe George Pușcaș după ce acesta a ratat un penalty în meciul cu Norvegia din preliminariile […]

Răzvan Burleanu s-a grăbit să dezmintă că federația l-ar fi amendat pe Cosmin Contra pentru faptul că, pierzându-și cumpătul, selecționerul l-a înjurat de morți pe George Pușcaș după ce acesta a ratat un penalty în meciul cu Norvegia din preliminariile lui Euro 2020. Reacția președintelui nu m-a surprins. Deoarece Burleanu a fost cel care, înainte de a fi reales, a contestat vehement câteva documente procurate de Gazetă chiar din contabilitatea FRF! Deci autentice.
M-a mirat însă, asta da, că șefii Casei Fotbalului, inclusiv atât de plimbații membri ai Comitetului Executiv, n-au reacționat în niciun fel la ieșirea publică a lui Contra. Comisă, factor agravant, sub ochii câtorva zeci de mii de copii, singurii spectatori prezenți la partida amintită. Din motive știute. Fără să fiu pudibond, admițând chiar că la poale de Carpați înjurăturile nu provoacă înverșunarea din alte părți, consider că răbufnirea selecționerului nu trebuia lăsată fără urmări. Căci orice e acela care înjură ca la ușa cortului, numai dascăl ori pedagog nu!
Ca atare, deși și-a cerut imediat scuze, „Regret comportamentul”, „Nu am fost la înălțimea așteptărilor” etc, Contra trebuia să suporte consecințele erorii sale. Cu atât mai mult cu cât suma cu care s-a zvonit că era amendat, 6.500 de euro, nu-l afecta prea tare. Limbajul trivial l-ar fi costat pe „Guriță” 20 la sută din contractul său pe o lună, cifrat la 32.500 de euro. N-ar fi sărăcit, dar ar fi putut realiza că a greșit.
De înțeles că, înaintea partidelor decisive cu Suedia și Spania, FRF s-a ferit să tensioneze și mai rău atmosfera. E nevoie, de acord, de liniște și de armonie în ajunul unor asemenea confruntări. După ce campania se va încheia, merită însă de presupus că federația nu va sta cu mâinile în sân.
Ca și Contra, dar în alt plan, a greșit și cel pe care Cosmin l-a agresat verbal, George Pușcaș. Confiscând mingea și executând el din proprie inițiativă lovitura de la 11 metri, pe care a și ratat-o, atacantul lui Reading a dovedit lipsă de disciplină. Concret, întrucât Contra stabilise ca N. Stanciu să tragă primul penalty, rezultă că Pușcaș n-a respectat indicația selecționerului și, drept urmare, trebuia sancționat. Pentru că, nepedepsită, încălcarea unei reguli duce la încălcarea alteia și a alteia. În final, la harababură. La haos.
N-ar strica, dacă e nevoie, să învățăm de la alții. Iată, de pildă, că selecționerul Angliei, Gareth Southgate, l-a exclus pe Raheem Sterling din lotul pentru partida de joi cu Muntenegru! Din pricină că acesta, jucător de bază la campioana Manchester City și la națională, 8 goluri și 5 assist-uri în actuala campanie pentru CE, a continuat în cantonamentul „leilor” cearta începută cu Joe Gomez la sfârșitul recentei întâlniri de pe Anfield Road, câștigată cu 3-1 de Liverpool. Pe scurt, Raheem (24 de ani) a sărit să-l bată pe Joe (22) și doar intervenția coechipierilor a calmat spiritele.
Ca și „Guriță”, Sterling n-a întârziat să-și pună cenușă în cap. Să-și ceară scuze. Atât să Southgate nu le-a acceptat, declarând că „am ajuns la concluzia că-i mai bine să nu contăm pe Raheem pentru meciul cu Muntenegru”. Probă convingătoare că alții chiar țin la disciplină. Noi însă, din păcate, nu ne numărăm printre ei.