Bomba cu ceas 

Vestea numirii lui Victor Pițurcă manager general la Craiova m-a surprins foarte tare.

Nu mă așteptam ca după aproape 5 sezoane de absență din țară, căci a semnat prima dată cu Al Ittihad din Arabia Saudită pe 16 octombrie 2014, să revină în fotbalul românesc. Pe de-o parte, îl știam suficient de bazat la 63 de ani încât să nu mai fie nevoit să lucreze. Bogat din fotbal și din afaceri. Pe de altă parte, îl bănuiam dezamăgit de ce întâmplă în Liga 1, în care profesia de antrenor nu prea mai e apreciată. E din ce în ce mai puțin respectată.

M-am păcălit. Pițurcă n-a mai putut sta departe de gazon, iar întoarcerea lui merită comentată, dar și salutată. Privită ca un câștig pentru întreg fotbalul nostru, care are nevoie de antrenori cu personalitate, cu principii, demni, capabili să bată cu pumnul în masă în fața unor patroni de cluburi. A acelor indivizi ce-și închipuie că, dacă au aflat cât durează un meci, au învățat tot ce se leagă de balonul rotund și pot dicta ce vor mușchii lor la formațiile pe care le finanțează! Inclusiv în vestiar, în materie de transferuri, de strategie etc.

E ceea ce Pițurcă n-a admis niciodată. Probă că în al patrulea mandat la Steaua, în august 2010, a plecat după numai două partide (ambele câștigate!) din pricină că Gigi Becali și-a vorbit de rău propriii jucători și a refuzat apoi să garanteze material, cu o suprafață de teren, că nu va mai sări cu gura. De-atunci, cei doi au rupt relațiile. Pițurcă a susținut tabăra CSA Steaua, iar Becali a proclamat, după parafarea înțelegerii dintre Pițurcă și Universitatea, că „De-acum va fi mai ușor cu Craiova!”. Cum FCSB-ului, cu 5 eșecuri consecutive, nu-i mai e ușor cu nimeni, să luăm declarația latifundiarului drept o glumă. Evident, una proastă.

Opțiunea pentru CSA l-a transformat pe Pițurcă în dușmanul de moarte al suporterilor roș-albaștri. Aceștia au ironizat abundent instalarea lui în Bănie. Prilej cu care l-au numit „antrenor fără palmares”, deși a calificat naționala la două turnee finale continentale, imputându-i că „n-a dus la bun sfârșit niciunul dintre ultimele contracte”! Cu trimitere la litigiile lui cu diverse cluburi (Craiova lui Mititelu, Al Ittihad), i-au reproșat că „a câștigat în viața lui mai multe procese decât meciuri!”.

Am auzit nu o dată că Pițurcă ar fi maestru în alcătuirea contractelor și că se alege cu sume considerabile de câte ori cluburile încalcă înțelegerile cu el. Mai nou, ar fi primit două milioane de euro de la Al Ittihad pentru reziliere înainte de termen. Bravo lui, felicitări dacă stipulează în acte clauze ce-l avantajează. Apropo, Dumitru Dragomir, care n-are multă școală, dar a absolvit-o cu brio pe cea mai la modă, școala vieții, zicea că fraier nu e cine cere și pune condiții, ci cine dă și acceptă. În aceeași idee, de spus că Pițurcă n-a rămas nicăieri când a sesizat că nu-și mai poate exercita meseria decent. Că i se discută hotărârile, că i se știrbește autoritatea.

Părerea generală e că Universitatea n-a greșit în clipa în care a apelat la Pițurcă. Dimpotrivă, Mihai Rotaru a intuit că, încredințată lui Papură, omul său de încredere, nerecomandat însă nici de experiență, nici de palmares, echipa apucase pe tobogan și „Oblemenco” risca să devină o bombă cu ceas. Dacă Pițurcă poate fi garanția revigorării Științei, mă îndoiesc că el și-a propus să-i aducă neîntârziat pe Găman, pe Bogdan Stancu și pe Torje! Nu-i genul care să facă din Craiova o trupă de old-boys.