SuperDan 

Greu de găsit vorba potrivită pentru a caracteriza victoria și calificarea obținute de CFR la Glasgow.

S-au folosit cuvinte ca epic, fantastic, magnific, formidabil și altele, dar m-aș opri la perfect. Așa a jucat campioana României marți seara, când a făcut exact ce trebuia . Iar izbânda, nu-i vreo noutate, schimbă orice perspectivă.

De spus însă, să fim corecți, că și adversarul s-a ridicat rareori la cota pe care i-a atribuit-o Dan Petrescu când a zis că numai printr-un miracol CFR ar reuși s-o elimine pe Celtic. Aș explica afirmația „Bursucului” prin admirația evlavioasă a fostului fundaș de la Chelsea pentru fotbalul insular, nu prin altceva. Eventual, prin șiretenie.

În realitate, Celtic înseamnă o formație redutabilă, de calibru, care trăiește însă, părerea mea, mai mult din amintiri. Dintr-o glorie apusă. Dacă Brown, autorul acelui henț ridicol ce i-a permis CFR-ului să egaleze la 2, e căpitanul ei, atunci el n-are nicio legătură cu trupa lui Jock Stein, câștigătoarea CCE în 1967. Chiar niciuna.

Sigur, Celtic nu-i o echipă de duzină, dar nici mare clasă nu mai are. Probabil și din pricina absenței unei concurențe serioase în Scottish Premiership, unde a cucerit toate titlurile din 2012 încoace. A rămas o garnitură aprigă, care pune suflet și energie, însă cam atât. Îi lipsesc subtilitatea, exuberanța, fantezia. Dacă vreți, poezia. Subliniez că aceste observații nu scad din calitățile etalate de CFR.

Firește că meritul principal pentru isprava de la Glasgow aparține celor 14 „feroviari” intrați pe gazonul-perie de la Celtic Park. Masele fac istoria, e ceea ce a învățat la școală generația mea, care avea să afle mai târziu că lucrurile sunt mai complicate. În orice caz, jos pălăria pentru devotamentul fobaliștilor clujeni, dus până la sacrificiu! Elogii suplimentare pentru Omrani, Deac, Bordeianu, Djokovici și, nu în ultimul rând, pentru Țucudean.

Abia reintrat după ce a avut necazuri cu inima, Țucu și-a depășit într-o repriză adversarul direct, pe Ajer, dar s-a învins și pe sine însuși. A sfidat niște temeri omenești. Printr-o deviere genială, a deschis drumul spre golul 3, pentru ca, în prelungiri, să marcheze golul triumfului grație unei execuții de finețe. Nu trebuie uitat că el joacă fotbal de plăcere, din pasiune, nu de nevoie, iată de ce l-aș felicita în mod special.

Totuși, îndrăznesc să scriu că izbânda din Scoția i se datorează într-o proporție importantă, majoritar, lui Dan Petrescu. Care a pregătit meciul, fizic și psihic, cu inteligență, cu îndrăzneală, cu inspirație, cu stil. Întrucât a avansat liniile din start, ordonând un presing la sânge, britanicii s-au trezit împiedicați să construiască în voie, să declanșeze iureșul obișnuit. Cu excepția unui sfert de oră din repriza secundă, când mijlocul clujean a lăsat neacoperite spații mai largi, iar fundașii centrali (călcâiul lui Ahile) au părut că nu se cunosc între ei, CFR a jucat de la egal la egal cu Celtic. Minute în șir, mai cursiv, mai dezinvolt.

Magna cum laude pentru SuperDan, deoarece a condus exemplar echipa, a știut s-o așeze și s-o mobilizeze. Calm pe margine, n-a luat foc ca în Liga 1 și, deși avea motive, penalty la Deac neacordat!, dar și al doilea galben la Rondon?, n-a mai sărit la gâtul arbitrilor. N-aș zice că le-a închis gura cârcotașilor, invidioșilor. Le-a dovedit însă tuturor că, bazată pe jucători în vârstă, cu experiență, nu pe puști fără sânge rece, concepția sa despre fotbal e de preluat, nu de repudiat.