Am fost cineva, sîntem nimeni!
De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere: delegaţia noastră la CM de atletism indoor e cea mai restrînsă din istorie!
În general, sportul nostru se află în declin, dar parcă nici o disciplină nu ilustrează acest trist adevăr ca […]
De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere: delegaţia noastră la CM de atletism indoor e cea mai restrînsă din istorie!
În general, sportul nostru se află în declin, dar parcă nici o disciplină nu ilustrează acest trist adevăr ca atletismul. Am avut succese răsunătoare în atletism şi, încet, încet, am ajuns COADA COZILOR în ierarhiile internaţionale. Cea mai recentă dovadă a regresului ne-o oferă participarea la CM indoor ce debutează astăzi la Aspire Dome din Doha, Qatar, unde România e reprezentată de numai 3 concurente! Nu că sînt doar 3, Ancuţa Bobocel la 1500 şi 3000 m, Anca Heltne la greutate şi Adelina Gavrilă la triplusalt, însă obiectivul lor nu vizează obţinerea unei medalii, ci abia eventuala calificare în finale!!!! S-auzi şi să nu crezi!
Apelînd la statistici, descoperim că de-a lungul precedentelor 12 ediţii, de la Paris 1985 la Lisabona 2001, atletismul tricolor, cu precădere cel feminin, s-a situat mereu pe poziţii fruntaşe. Ba chiar la Maebashi, în 1999, a ocupat LOCUL 3 în clasamentul pe naţiuni graţie aurului cucerit de Gabriela Szabo (1500 şi 3000 m) şi de Ionela Tîrlea (200 m). Înaintea lor şi după, pe lista campioanelor lumii în sală şi-au mai înscris numele Doina Melinte (Indianapolis 1987, Budapesta 1989), Cristeana Cojocaru (Paris 1997), Gabriela Szabo (Paris 1997) şi Marieta Ilcu (Toronto 1993), în timp ce Maricica Puică, Maria Simeanu, Fiţa Lovin şi Margareta Keszeg au reuşit să urce pe podiumul de premiere. Vizibil încă de la Birmingham 2003, declinul s-a accentuat dramatic la ultimele două ediţii. În 2006 de la Moscova şi în 2008 de la Valencia, românii s-au întors cu mîinile goale, ZERO MEDALII, asta în condiţiile în care au punctat acolo 37 şi, respectiv, 32 de ţări, inclusiv Bahrain şi Panama, Arabia Saudită şi Botswana, Sudan şi Insulele Saint Kitts!
Cel mai simplu ar fi să pretindem că succesorul inconfundabilei Iolanda Balaş la şefia FRA, ex-campionul de înălţime Sorin Matei, nu-şi face treaba cum trebuie. Că din pricina lui sau mai ales a lui, delegaţia trimisă la Doha e cea mai mică din istoria prezenţelor româneşti la CM indoor. Nu-i aşa, nu putem pune prăbuşirea pe seama unui singur om. Din păcate, lucrurile sînt mult mai grave şi vinovăţiile mai numeroase. Nu vorbim despre o persoană ori despre cîteva, discutăm despre un SISTEM PROST GÎNDIT şi condus la fel. Cîtă vreme sportul şcolar, odinioară baza piramidei şi principalul rezervor de talente, e privit cu indiferenţă, dacă nu cu ostilitate, n-avem la ce ne aştepta! Bazele se dezafectează pe bandă rulantă, taberelor şi campionatelor şcolare, celor care mai există, li se acordă din ce în ce mai puţină atenţie, orele de educaţie fizică se împuţinează cu fiecare an, salariile profesorilor de specialitate îi ajută numai să supravieţuiască etc., etc., tabloul e unul al LIPSEI DE SPERANŢĂ. Chiar al deznădejdii.
N-am rămas noi de căruţă pentru că alţii, mai dotaţi şi mai pregătiţi, ar fi devenit mai buni. Nu, victimele unei politici greşite şi, consecinţă logică, ale unei mentalităţi depăşite, noi înşine sîntem propriii noştri călăi. Culegem şi vom culege ce semănăm, adică NIMIC.