O explicaţie şi o scuză

“Păcat că vă interesaţi de ei după ce mor pentru că în timpul vieţii vă preocupă doar ce debitează circarii”

Printr-o nefastă coincidenţă, în decurs de cîteva zile ne-au părăsit Gheorghe Constantin şi Ioan Drăgan. Prin plecarea lor, sportul românesc […]

“Păcat că vă interesaţi de ei după ce mor pentru că în timpul vieţii vă preocupă doar ce debitează circarii”

Printr-o nefastă coincidenţă, în decurs de cîteva zile ne-au părăsit Gheorghe Constantin şi Ioan Drăgan. Prin plecarea lor, sportul românesc a devenit mai sărac. Component al echipei de aur a CCA şi în 39 de rînduri al “naţionalei”, primului i s-a zis Profesorul, reverenţă adresată unui fotbalist şi antrenor dintre cei mai admiraţi. Celălalt a fost chiar profesor, doctor şi, decenii întregi, director al Institutului de Medicină Sportivă, şef de catedră la Facultatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, preşedinte al Agenţiei Naţionale Antidoping etc. Deşi au activat în domenii distincte, însă înrudite, ambii au lăsat mărturii clare, inconfundabile, ale unor cariere de vîrf, marcate de rîvnă, de seriozitate şi, pînă la urmă, de succes.

Trişti, eu şi Tolontan am deplîns sfîrşitul celor doi, ca şi Gazeta. Fiecare a scris despre omul pe care l-a cunoscut mai bine. Judecînd după numărul comentariilor de pe blog, însemnările respective au stîrnit emoţie. Sentiment datorat memoriei celor dispăruţi, nu încercării noastre. Destule dintre textele în discuţie ne-au imputat însă că i-am mediatizat cu zgîrcenie, insuficient, pe Constantin şi pe Drăgan cît au trăit. Reproduc: “Dumnezeu să-l odihnească pe Profesor, iar de mîine aşteptăm să ne desfătaţi din nou cu citate din Gigi Becali” (Marius), “Păcat că vă interesaţi de ei după ce mor pentru că în timpul vieţii vă preocupă doar ce debitează circarii, în frunte cu oierul” (Marian). Tocmai pentru că reproşurile sînt parţial întemeiate, îndrăznesc o explicaţie, menită să ţină loc, dacă admiteţi, şi de scuză.

De la o vreme, cu inima bolnavă ca și Constantin, profesorul Drăgan a locuit mai mult la fiica sa din Elveţia. Ca atare, a fost mai rar disponibil. Totuşi, sub semnătura lui Geambaşu, Gazeta a găzduit un amplu interviu cu “părintele medicinei sportive româneşti”. Pe Constantin l-am dorit prezent în emisiunile de radio şi de televiziune, la care a şi participat cîteodată. În ciuda insistenţelor, m-a refuzat sistematic în ultimii ani. Nu pentru că n-ar fi făcut faţă, mintea îi era ascuţită şi discursul coerent, ci din cauză că atmosfera de gîlceavă din fotbal îl deranja profund, îl mîhnea. Nu se mai regăsea într-un vacarm ca de iarmaroc: “Ce să caut eu pe sticlă, mie nu-mi place nici să ţip şi nici să mă cert! Uită-te şi tu, cei de astăzi, mai ales conducătorii de cluburi, sînt convinşi că le ştiu pe toate, aşa că n-au nevoie de părerile unui bătrîn! Nu te supăra, dar nu vin!”.

Simplificînd, prin asta şi-au rezervat Gheorghe Constantin şi Ioan Drăgan locuri în ISTORIA sportului, în Hall of Fame. Graţie unui profesionalism desăvîrșit şi, mai presus de alte calităţi, prin decenţă, prin echilibru, prin bun-simţ. Au ajuns să fie respectaţi tocmai pentru că au ştiut ei înşişi să se respecte.