Dans pe jăratic

Problema nu e că jucătorii lui Ţălnar n-ar vrea, ci că unii dintre ei nu mai pot!

După două izbînzi consecutive, Dinamo s-a poticnit acasă de ultima clasată, 1-1 cu Ceahlăul, ratînd astfel ocazia de a urca pe podium, unde […]

Problema nu e că jucătorii lui Ţălnar n-ar vrea, ci că unii dintre ei nu mai pot!

După două izbînzi consecutive, Dinamo s-a poticnit acasă de ultima clasată, 1-1 cu Ceahlăul, ratînd astfel ocazia de a urca pe podium, unde ar fi putut ajunge şi cu sprijinul rezultatelor. Am auzit o glumă la care cei din Ştefan cel Mare ar zîmbi strîmb: cum că nu nemţenii i-au încurcat pe „cîini”, ci aceştia pe moldovenii care au învins recent în Ghencea!!!! Semieşecul trebuie pus pe seama terenului desfundat şi, mai ales, a evoluţiei dezamăgitoare a gazdelor.

„Mentalitate de amatori!”, a răbufnit preşedintele Nicolae Badea, în general temperat, însă mă îndoiesc că a nimerit ţinta. Nu despre delăsare e vorba, ci despre NEPUTINŢĂ, în sensul în care, exceptîndu-i pe risipitorii N’Doye şi Ad. Cristea, elevii lui Ţălnar vor, dar unii dintre ei chiar nu mai pot. Din păcate, au terminat benzina. Deşi nu le scriu numele, din respect pentru meritele lor mai vechi, se ştie la cine mă refer. Atît timp cît cei care decid la Dinamo nu vor înţelege că fotbalul se joacă numai în prezent, nu în trecut, ba vor şi schimba regulile (uite cantonamentul, nu e cantonamentul!) în funcţie de această percepţie greşită, formaţia roş-albă va continua să danseze pe jăratic, pe cărbuni încinşi. Nu va fi nevoie să-i facă nimeni rău, îşi va face singură!

În altă ordine de idei, absolut impresionant, exemplar, gestul rapidiştilor care au ajutat la deszăpezirea terenului înaintea partidei cu Timişoara. Să admitem că, la cît e românul de comod, puţini s-ar fi grăbit să înşface lopeţile şi să tragă din greu un ceas, două pe ninsoare. Iată însă că, la apelul Ligii Suporterilor, vreo sută de membri ai galeriei giuleştene s-au încumetat s-o facă fără bani şi fără fasoane, numai DIN DRAGOSTE pentru culorile vişinii. După care s-au şters de transpiraţie, au suit la peluză şi nu s-au mai oprit din cîntat: „Suntem peste tot acasă, porţile ni se deschid/ Nu-i echipă mai frumoasă şi iubită ca Rapid!”.

Ca atare, parte din succesul repurtat în faţa timişorenilor de jucătorii lui Manea le-a aparţinut şi acelor fani, băieţi de băieţi, care au salvat meciul şi, implicit, au deschis drumul spre victorie. Acum, mai zice Copos una şi mai fumează alta, dar are dreptate cînd afirmă că, înainte de a fi orice altceva, Rapidul e O STARE DE SPIRIT. Nu, nu exagerează, chiar e.