Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
 Alt stil în Gruia

Luni seara, la Mediaș, CFR a avut nevoie ca Hermannstadt să deschidă scorul în minutul 33 pentru ca, moale până atunci, apatică, să se trezească din letargie. A restabilit repede egalitatea, după care a preluat inițiativa și n-a mai cedat-o […]

...

Cu musca pe căciulă

A făcut-o post pe post, de acord, pe Mateiu cu Bic, pe Câmpanu cu Bărbuț și pe Mamut cu A. Ivan, numai că niciunul dintre cei nou-introduși n-a convins. Dovadă că au primit note mici: Bărbuț 6, Bic 5 și […]

...

Ce-o doare pe Craiova

Deși afirmația mea se baza pe faptul că, lider vreme de 8 etape, cel mai recent în etapa 13, Craiova a ajuns după 17 runde pe locul 3. La 4 puncte de FCSB și la 3 de CFR. Senzația că […]

...

O glumă tristă

La finalul egalului de luni seara dintre Astra și Craiova, căpitanul gazdelor s-a plâns: „Sunt minus 10, minus 15 grade și e imposibil să joci fotbal. Avem picioarele înghețate și o să ni se dezghețe abia joi după-amiază!”. Budescu a […]

...

Aceeași campioană

Într-adevăr, timp de 45 de minute, formația din Gruia n-a mișcat în front. Dominată copios, împinsă în propria jumătate de teren, a scăpat fără gol ca prin urechile acului. La cele mai mari ocazii ale gazdelor, Cr. Manea a salvat […]

...

Am ținut cu Dinamo!

Nu m-a surprins Ilie Dumitrescu, statornic stelist, când a mărturisit pe DigiSport că a fost fan al "câinilor" la meciul cu Hermannstadt de miercuri.

Permalink to Am ținut cu Dinamo!
joi, 14 ianuarie 2021, 3:20

Asta deoarece la partida respectivă am avut aceeași atitudine. Visând că această echipă năpăstuită, aproape în sapă de lemn, va încerca să iasă la lumină. Spre lauda ei, a încercat, dar a și reușit.

În ciuda abandonurilor din ultimul timp (Mejias, Rene Hinojo, Borja Valle, Gonzalez, Isma Lopez, Ba, Aleix Garcia) și a accidentărilor (R. Grigore, Puljici, Magae, Camara), Dinamo a câștigat pe merit cu 2-0. Succes în urma căruia formația din Ștefan cel Mare, aflată în pericol de dezintegrare, a demonstrat nu numai orgoliu și caracter, ci și valoare. Dovadă că ea a urcat din zona retrogradării pe locul 8, la doar două puncte de play-off.

Există însă temeri că victoria cu Sibiul ar putea fi una à la Pirus. În sensul în care, provocate de neplata salariilor din septembrie!, plecările din vestiarul roș-albilor să continue. Chiar să se întețească.

Riscul ca o situație proastă să devină și mai proastă pare greu de evitat într-un moment în care alți 4-5 fotbaliști au dat de înțeles, ori au amenințat deschis, că intenționează să renunțe. Între ei, ambii marcatori din partida cu Hermannstadt. Italianul Fabbrini a depus memoriu să fie liber și, conform unor surse serioase, s-ar afla în negocieri avansate cu CFR Cluj. De altfel, ca și R. Grigore. Și autorul golului 2 de la Mediaș, slovacul Nemec, a avertizat: „Voi proceda cum e mai bine pentru mine și familia mea”.

Parcă pe post de purtător de cuvânt, Paul Anton a atras atenția că „Răbdarea mea a ajuns la limită!”, exprimând nemulțumirea, dar și indignarea, unor jucători care n-au încasat un leu de 4 luni! Li s-a promis marea cu sarea de către investitorii spanioli, dar n-au văzut un sfanț!

Numai antrenorul Ionel Gane, rămas singur pe corabia avariată, nu pare să-și fi pierdut nădejdea. Firește, nu mai crede nici el în făgăduielile ibericilor, dar crede în jucători și în suporteri. Speră că atât unii, cât și ceilalți nu vor ceda și că de la ei va veni salvarea. Gândește logic, deoarece fanii din DDB au făcut adevărate minuni. Recent, spre a evita depunctarea, au pus mână de la mână și au rezolvat câteva datorii mai vechi. Din respect pentru ei, m-am și numărat miercuri printre simpatizanții „câinilor”.

Primejdia ca Dinamo să se desființeze e însă cât casa. Cel dintâi responsabil că echipa e pe buza prăpastiei trebuie socotit Ionuț Negoiță. Măcar sub aspect moral. Negoiță n-avea voie să vândă un club cu tradiție și palmares unor neica-nimeni. Impostori, aventurieri sau ce-or fi Cortacero și restul. Era obligat să se intereseze cine sunt aceștia și ce hram poartă.

Dar o parte din vină, deloc mică, aparține FRF și LPF, care s-ar fi cuvenit să verifice solvabilitatea ibericilor. Totuși, veniseră să cumpere un club ce reprezintă un fragment important din istoria modernă a fotbalului românesc. Tocmai de aceea el merita alt tratament. Altă considerație.

Jos pălăria, repet, pentru eforturile celor din DDB. E însă greu de imaginat că echipa va putea supraviețui numai din contribuția acestora. M-aș bucura să greșesc, însă la nivelul Ligii 1 e nevoie de mai mult. Iată de ce, deși am ținut miercuri cu Dinamo din solidaritate, nu-s foarte optimist cu privire la viitorul său.

Comentarii (38)Adaugă comentariu

Valentin (1 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 16:06

Daca frf ar fi intervenit si in final impiedicat tranzactia ar fi tipat toti ca sunt anti Dinamo... Imi pare rau de Steaua, Dinamo, fotbalul romanesc ... suntem foarte slabi si jucam pentru mica ciupeala

Marin (97 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 16:08

Frumos si multumiri. Nu astept sa fiti cu Dinamo stiind ca sunteti fan al Craiovei insa tot este ceva ca nu sunteti impotriva. O zi buna.

Ghencea (127 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 16:11

Cine este orieten cu Giovanni Becali, cu Borcea si cu Netoiu nu poate fi decat apropiat de Dinamo. Este bine ca macar recunoasteti acum.

viorel (100 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 16:14

Mai degraba dl Ioanitoia a tinut cu echipa insolventa, in curand falimentara, legata inca ombilical de unitatea militara sportiva sovietoida creata de sovietici in 1948 si de MAI, din cauza amintirilor care il chinuiesc (foarte apropiat de Victoria, mereu langa ei in deplasarile internationale). Ce sa mai caute in fotbalul romanesc o echipa care se chinuie si ne chinuie de peste 10 ani. Mereu la marginea legalitatii, cu insolventa ca un colac de salvare, dar cu mari prejudicii la buget, apoi iesire fraudulenta din insolventa (proces in curs), incalcarea regulamentelor pentru a fi pastrati in Liga a I-a, o multime de facilitati si concesii, totul pentru a nu se atinge de o echipa muribunda, tinuta artificial in viata, la aparte, de niste suporteri exaltati, fanatici, care nu se pot desprinde de trecutul totalitar si continua sa aduleze clubul militiei, institutie perimata, primitiva, disparuta peste tot in UE si NATO, cu exceptia penibila, rusinoasa, inacceptabila, a Romaniei! Pana cand sa mai dureze aceasta comedie ridicola doar pt ca scenografii din PCH si DDB sa aiba un loc pentru expunerea ineptiilor lor 4D si 5G!!!

Costea (19 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 16:16

Nu inteleg de ce esti dta atat de convins ca Negoita a vindut clubul. Pe ce va bazati cand informatiile mele sunt altele

Traian (20 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 16:19

Bravo Nea Ovidiu, in sfarsit ti-ai dat arama pe fata. Nici nu a fost cazul sa fiii deconspirat ca ai facut-o de buna voie si nesilit de nimeni.

Bazil (77 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 16:22

Pai pe care merite a castiga lt Dinamo daca Hermanstadt a dominat meciul de la cap la coada. Cred ca ati vazut alt meci...

Cristi (1 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 16:26

Dar cand zicea Negoita ca e greu, ca face tot ce poate sa mentina echipa la un nivel de plutire, toata lumea il injura. Acum, brusc, a devenit un persoana de incredere... Poate ca si din cauza criticilor sai, a preferat sa renunte la echipa fara sa caute prea mult calul de dar la dinti.

Ilie (110 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 16:27

O parte de vină e și a celor de la gsp, în special a celui care îi dă voie să își dea cu părerea lui Eduard Apostol, unul din lăudătorii spaniolilor de acum 5 luni. Acesta, intr-adevăr , dinamovist convins ( dovadă că îi are ca nași de nuntă pe Bărcăoan și Stoican, împreună cu soțiile), de bucurie că scapă de Negoiță, i-a preamărit pe spanioli, laolaltă cu aproape toți dinamoviștii. Negoiță a scăpat de o piatră de moară. FRF și LPF nu au cum să intervină. Pentru ca FCDB să revină, trebuie să o ia din Liga 5. (Dinamo este clubul Ministerului de Interne). Sau din Liga 3, dacă se aliază cu Badea, cel care trebuia să plece acum câțiva ani.

me (9 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 16:42

Vrajeala, ai tinut cu Dinamo pentru ca oricum nu suferi Sibiul.

Ionut (1 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 16:51

Multumim, Domnule! Nu pentru ca ati tinut cu Dinamo. Ci pentru ca, desi declarat suporter al Univesitatii Craiova, ati incercat sa fiti obiectiv. Cat ati reusit... sa discute cine are chef de cautat nod in papura. Dar pentru noi cei cu unul-doua fire albe, care nu injuram cu prima ocazie si nu ne credem atoatestiutori, v-ati castigat respectul. Spre deosebire de alti pseudo-jurnalisti care nu declara cu ce echipe tin dar se vede de la o posta cu ce echipe nu tin. Jos palaria!

Fc Fcsb = Fc Steaua Bucuresti (1 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 17:11

Daca nu exista Talpan si alti generali fomisti,suporterii stelisti le dadeau clasa celor din ddb!

Feri (82 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 17:31

@me (9 comentarii). Cred ca nu vorbesti serios. Sibiul este o echipa cu care nu tine nimeni din afara orasului . Iar sa pretinzi una ca asta unui jurnalist de talia dlui Ovidiu Ioanitoaia chiar este o aberatie. Dar poate ca ai glumit.!

Bismarck (1 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 17:36

Ar fi indicat ca fecesebeii sa isi tina gurile inchise. Nu i-a intrebat nimeni de vorba si nici nu le-a cerut parerea. Nu prezinta interes parerea sustinatorilor unei clone.

Doar Din mila Bucuresti (1 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 17:36

@ Costea (sau Cu o stea?) - ai informatii un ***!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Sasa (28 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 17:48

Nu vreau sa iau apararea LPF si FRF, dar spaniolii au preluat Lotus - chestia aia de apartament care este actionar majoritar a lui Dinamo - si nu direct Dinamo. Inca o inginerie marca Negoita, prin care a evitat orice eventual control asupra cedarii lui Dinamo. De fapt, el nu a cedat Dinamo, ci firma de apartament care era actionar majoritar la Dinamo.

Clujeanul (88 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 17:52

Bei catelusilor , nea Ovidiu a tinut cu voi din compasiune, nu ca va simpatizeaza. I s-a facut mila de echipa voastra de doi lei.

tango (48 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 18:01

Dle Ovidiu imi pare rau sa va vad in postura de a va da bine cu un grup agresiv de suporteri care incearca (nota bene) sa-si salveze clubul chiar si prin metode mafiote (sa ne amintim cum 'se gandesc ei mereu la mama lui Cortazero'!!), si gratuleaza pe toti cei care nu sunt cu ei cu 'titlul' de gigist platit, asociat cu toate insultele posibile. Si totusi in mod ironic ca se limiteaza doar la atat pentru ca ne-am ingrozi daca ne gandim ce au facut parintii si bunicii lor securisti cu sute de mii de romani care indrazneau sa nu fie de acord cu ei. Si mai ironic, mintea stralucitoare ddbista a aflat ca in spatele lui Cortazero sta nimeni altul decat, cine altul, allmighty GIGI. Genial, nu am ce spune; cu toate acestea eu cred ca in spatele spaniolilor sta Oculta Mondiala in cardasie cu toate top cluburile din EU care speriati de anii indelungi de pregatire pentru UCL a venit momentul cand se va declansa ofensiva urmata de dominatia brutala a DDBului pe plan european. Fiind ingroziti de aceasta perspectiva sumbra s-a hotarat ca un grup spaniol avand ca spearhead pe Cortazero sa faca tot ce se poate ca sa falimenteze Dinamo. Please note/keep in mind: Ridendo castigat mores!! Domnilor, acesti indivizi numiti DDBisti pe care eu nu-i asociez cu ADEVARATII dinamovisti (oameni educati cu respect fata de rivalisi in fata carora imi scot palaria), vor castiga ceva respect in momentul in care nu vor mai trata meciul cu FCSB drept derbiul fotbalului romanesc (Borcea dixit!) si vor considera un meci cu Clinceni sau Medias mai important decat cel cu FCSB. Dar din moment ce se inghesuie, se mobilizeaza, sufera de moarte, etc. la meciul cu echipa lui Gigi, pentru multi acest lucru inseamna, loud and clear, FCSB=Steaua.

Toader (299 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 18:01

Cînd se schimbă regimul se schimbă și simbolurile (oameni din spatele lor rămân aceiași). Dinamo este unul din simboluri.

Vasile Oprea (1 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 18:07

O analiză corectă. PS: prost rău Viorel...

Urod (68 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 18:31

Este clar ca Ionuț Negoiță este primul vinovat...Federația este și mai vinovată, pentru ca nu supraveghează astfel de tranzactii ca in alte țări....Diferenta dintre Negoiță, un actor privat, și federație, este ca FRF este forul care tuteleaza bună și corecta desfășurare a unei competiții și chiar s-o dezvolte...!!!!!..Acum o s-o ,,dezvolte "fără Dinamo,pt ca ca ei au menirea doar sa toace banii și nu sa-si facă treaba. Ati văzut ce răspuns a dat Stoichiță referitor la Sumudica...?!!!!!....Sa-l apere turcii...?!!!!...Adica Sumudica este jignit de un turc , iar noi românii nu avem de ce sa ne băgăm ...!!!!!!...Mult creier, ce sa zic....!!!!...El a găsit mai important sa ne precizeze, ca romii sunt frații lui. Treaba lui daca este frate cu ei, dar atunci ,nimic nu mai este de mirare despre reacția celor de acolo.....Despre DDB, oricât de admirabili sunt, daca nu vor înțelege ca trebuie transparență totala la modul cum sunt gestionați banii, vor sucomba...NU POTI PRETINDE SA PRIMESTI COTIZATII DE MILIOANE DE EURO ,SI SA NU DAI SOCOTEALA LA FIECARE LEU CHELTUIT...OK, SUNT SUSTINATORI CARE POT DA BANI LA INFINIT FARA SA-I INTERESEZE....DAR CEI MAI MULTI , VOR SOCOTEALA LA BANI...!!!!!!...ALTFEL NU VOR AJUNGE SA AIBE 50 DE MII DE COTIZANTI NICIODATA... Anunțurile lor ca au platit sau au făcut nu știu ce, nu pot tine loc de încredere...Trăim intr-o țară furata de 30 de ani, asa ca stam prost la capitolul caracter...SA NU PRETINDA INCREDERE OARBA... SA ARATE CINE SUNT CEI CE DECID CHELTUIREA BANILOR, CINE ESTE CONTABILUL, CINE ESTE MANAGER SPORTIV, CARE ESTE STRATEGIA PE TERMEN MEDIU SI LUNG...ETC...!!!!...CINE GARANTEAZA CA NU DEVINE SI DINAMO UN ALT FEL DE FNI...?!!!....Zilnic apar noi găuri, noi plati de facut și anunțuri ca trebuie mereu alti bani...PAI, FARA O STRATEGIE SI CU UN OM IN FRUNTE , CARE SA GARANTEZE CU TRECUTUL SI PREZENTUL LUI, CA TOT CE SE ÎNTÂMPLĂ ESTE CORECT, CREDEȚI CA VOR REUSI......?!!!!!.....VA GARANTEZ CA NU....!!!!!

Pandele (16 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 18:42

Un alt articol gen compunere. Îmi venea să plâng. Moșule, am înțeles că ții cu dinții de cariera GSP. Totuși mai scrii și tu un articol care sa ne tina cu sufletul la gura ? Cu povesti nemuritoare ne-ai convins. Ești tare.

CITOI (2083 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 18:47

Dar de unde stiti ca spaniolii nu aveau de achitat prioritar datorii mari ale clubului pentru ca asa s-au inteles cu Negoita? .......si au lasat jucatorii mai "incolo", pana ajung la zero cu banicile, etc. Nu are sens ce intreb?

Claudiu (339 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 19:29

@tango (48 comentarii). Confunzi personajul pentru ca si eu care sunt fan UTA judec lucrurile la fel ca dl Ioanitoaia. Nu cred ca il intereseaza pe dansul parerea DDB dar niciodata un grup de suporteri nu a ajutat o echipa ca DDB. Totul pana la bani si DDB a dat, nu a luat.

Sal (1 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 21:05

Ai tinut cu Dinamo? Sa fii sanatos insa de ce trebuie sa imi aduci la cunostiinta ???Nu ai medic de familie, nasvde cununie ori sectorist?!?

Urod (68 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 21:26

Sunt surprins ca nu mi-a apărut comentariul... N-am sa-l reiau, voi fi foarte scurt.... Federatia este cea mai vinovată pentru aceasta tranzacție... Orice vanzare de echipă trebuie supervizata de FRF sau alt organism, asa cum este si in alta țară... Stoichiță se declară rrom, treaba lui, dar tocmai de aceea trebuia sa aiba o reactie la jignirile aduse pe televizor lui Sumudica, dar vorba aia, asa șefi, asa angajați.... DDB daca nu-si va schimba urgent abordarea, va sucomba mai devreme sau mai tarziu, si ar fi păcat. Trebuie sa apara in față, cine este managerul, cine este contabilul, cine este managerul sportiv...ETC... !!!!... Trebuie sa înțeleagă, ca daca vrea sa gestioneze milioane de euro, TREBUIE SA FIE TOTAL TRANSPARENTA, PÂNĂ LA ULTIMUL LEU... NU POȚI PRETINDE ZILNIC BANI, DAR SA NU ARĂȚI FELUL IN CARE SUNT CHELTUIȚI.... MAI ALES IN ROMÂNIA, UNDE AU FOST DEVALIZATE BANCI, FNI, CARITAS.... ETC... IAR ALTI INDIVIZI FURA ȚARA DE 30 DE ANI...!!!!!

Frenemy (28 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 22:21

Imi aduc aminte de "nea" Ovidiu la Procesul Etapei, cand se inconjura de interlopii din fotbal si ii punea la punct pe teleascultatoriii care dadeau telefon in sudio si aveau tupeul sa puna intrebari deranjante. A raspuns de cateva ori "... aici nu facem educatie [...]". Mda ...

Urod (68 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 22:30

@sasa....indiferent ce s-a preluat, se stia ca se preia o echipa de fotbal... că doar tot sub firma Lotus isi juca Dinamo meciurile...!!!!...Federatia, Liga, nu conteaza, trebuie sa supervizeze aceste vanzari de echipă. Asa se intampla si in alte țări, tocmai pentru a preîntâmpina hoțiile. Dar noi nu suntem in stare sa preluam nimic bun de afara, in schimb la hoții suntem primii...!!!!!

Zăpăcila (878 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 23:21

Hai bre nea Ovidiu, că și io tin cu Craiova si am convingerea că va câștiga play-off-ul, da asta nu înseamnă că nu pot fi înțelegător cu năpăstuiții sorții din Ștefan cel Mare. După cum mai zic unii pe aci pe blogu' matale, inspiră milă urmașii lui Dinu și Mircea Lucescu.

Cita (2083 comentarii)  •  14 ianuarie 2021, 23:29

Doar banii strică tot peste tot pe planetă. Banii câștigati cu ușurință, precum in fotbal. Eu in locul jucătorilor neplatiti de mult as mai fi tăcut o vreme, că oricum aveam teschereaua plină din vremurile alea bune ale echipei Dinamo București. Mai erau unii care produceau bani pt Dinamo in acele vremuri frumoase, dar dvs presa i-ati uitat. Regret să vă spun că vanati doar aspectele negative care, considerați dvs, aduc bani mulți in redacții prin audiența crescută.

Dilimache (627 comentarii)  •  15 ianuarie 2021, 1:03

@Ghencea - ca de obicei, n-ai inteles nimic!

CCC (127 comentarii)  •  15 ianuarie 2021, 1:31

Daca exista vreo lrge sau regulament in care se prevede ca LPF/FRF este/sunt responsabile de verificarea bonitatii unei entitati economice private intr-o tranzactie economica (tot privata), atunci ddb/pdh/gsp/Ioanitoaia sa ii dea in judecata pentru neindeplinirea sarcinilor de serviciu. Daca nu, sunt convins ca amestecul acestor foruri in afacerile private ale Lotus SRL ar fi fost aspru criticate, in primul rand de cei ce ii arata cu degetul acum, mai sus mentionatii. Ar fi cazul sa lasam ipocrizia de o parte si sa recunoastem ca absolut toata suflarea dinamovista si-a dorit cu ardoare sa scape de Negoita. Acum cautam vinovatii in alta parte. Parca am fi ... ROMANI! Inclusiv Maestrul O.II..

argus (100 comentarii)  •  15 ianuarie 2021, 1:44

Frenemy, ai retinut foarte putin de la Procesul Etapei care a fost o emisiune de top. Prostia cu infractorii am mai auzit-o insa Pinalti, Borcea, Netoiu, Becali, Stoica si altii ca ei conduceau atunci fotbalul. Sau trebuia sa te invite pe tine? Iar educatie se face in familie si la scoala. La tv se face audienta altfel adio emisiune.

doilaunu (180 comentarii)  •  15 ianuarie 2021, 8:24

dupa 1000 de titluri proaste, lui Ioanitoaia i-a iest azi unul bun. Hai ca se poate!

Vasca (166 comentarii)  •  15 ianuarie 2021, 10:59

@doilaunul (177 comentarii). Fii atent ca nu este in regula ca mustele sa emita judecati de valoare. Am retinut din ultimele titluri Teama de a fi roman deci tu denigrezi.

viorel (100 comentarii)  •  15 ianuarie 2021, 11:47

Ceva argumente aveti? in afara de ignoranta, neamprostie, fanatism si nostalgie dupa timpurile cand militia si armata calcau in picioare tot ce intalneau in sportul romanesc!!!

aurel (73 comentarii)  •  15 ianuarie 2021, 17:06

Ar fi un sacrilegiu sa imi pierd timpul pentru a explica unuia ca @viorel (98 comentarii) ce a insemnat Dinamo penttu fotbalul si pentru sportul romanesc. Cand nu ai memorie si nici creier ca el te repezi ca vaca la lucerna.

Mark (29 comentarii)  •  19 ianuarie 2021, 6:31

@ Costea spune "nu inteleg de ce esti dta atat de convins ca Negoita a vindut clubul. Pe ce va bazati cand informatiile mele sunt altele". Pai ... spune-ne si noua care sunt informatiile tale, daca tot ai bagat fitilul!

Comentează