Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Cu musca pe căciulă

A făcut-o post pe post, de acord, pe Mateiu cu Bic, pe Câmpanu cu Bărbuț și pe Mamut cu A. Ivan, numai că niciunul dintre cei nou-introduși n-a convins. Dovadă că au primit note mici: Bărbuț 6, Bic 5 și […]

...

Ce-o doare pe Craiova

Deși afirmația mea se baza pe faptul că, lider vreme de 8 etape, cel mai recent în etapa 13, Craiova a ajuns după 17 runde pe locul 3. La 4 puncte de FCSB și la 3 de CFR. Senzația că […]

...

O glumă tristă

La finalul egalului de luni seara dintre Astra și Craiova, căpitanul gazdelor s-a plâns: „Sunt minus 10, minus 15 grade și e imposibil să joci fotbal. Avem picioarele înghețate și o să ni se dezghețe abia joi după-amiază!”. Budescu a […]

...

Aceeași campioană

Într-adevăr, timp de 45 de minute, formația din Gruia n-a mișcat în front. Dominată copios, împinsă în propria jumătate de teren, a scăpat fără gol ca prin urechile acului. La cele mai mari ocazii ale gazdelor, Cr. Manea a salvat […]

...

Răzbunarea

Printre alte argumente, contestatarii invocă faptul că sala de pe Bistrița, în care ultima competiție de anvergură a avut loc în 1991, e depășită. Nu întrunește condițiile cerute de performanță. De pildă, pista de alergare e veche și, formularea unui […]

...

Felicitări „trădătorului”!

Să fim sinceri, nu mai avem așteptări foarte mari de la fotbaliștii noștri care evoluează peste graniță.

Permalink to Felicitări „trădătorului”!
joi, 7 ianuarie 2021, 2:49

Numărul lor a scăzut dramatic în ultima vreme, iar veștile despre ei sunt mai degrabă mohorâte. Inclusiv cele venite din Serie A, unde Chiricheș (în ciuda ascensiunii lui Sassuolo) și Răzvan Marin nu strălucesc.

Când știrile sunt bune, ceea ce se întâmplă tot mai rar, ne grăbim să le semnalăm și să le comentăm. Astfel, deși Parma, la care a debutat cu întârziere din pricina operației de pubalgie, a pierdut fără drept de apel la Bergamo, 0-3 cu Atalanta, Valentin Mihăilă a lăsat o impresie deosebită. Gazzetta dello Sport i-a dat cea mai mare notă de la învinși, 6, ba i-a și lăudat „curajul, viteza și tupeul”.

Cum Parma Live a evidențiat „personalitatea românului, singurul care s-a străduit să creeze pericol”, dar și ținând cont că Mihăilă încă n-a împlinit 21 de ani, anticipez că ex-craioveanul, serios și modest, va face carieră. Una de anvergură, de top.

Eventual, se poate impune asemenea lui Ștefan Radu, fostul dinamovist care a ajuns să scrie, nu-i o exagerare, o figură de stil, istorie pentru Lazio Roma. Club fondat în 1900 și care a cucerit de două ori lo Scudetto, de 7 Cupa Italiei, de 5 Supercupa, ca și Cupa Cupelor și Supercupa Europei. Spre a realiza ce înseamnă Lazio, să ne amintim că o serie întreagă de celebrități i-au purtat tricoul de-a lungul timpului. De la „nemuritorul” Piola la Nesta și Signori, de la Simone Inzaghi (actualul antrenor) la Mancini, Giordano ori Vieri. Listă de pe care n-ar trebui să lipsească, dintre „importuri”, cehul Nedved, englezul Gascoigne, sârbii Mihajlovici și Stankovici, neamțul Klose, dar și, cu voia dumneavoastră, Ștefan Radu.

De ce Radu?, veți întreba, suspectându-mă ori chiar acuzându-mă că forțez. Că îngroș nuanțele. Răspuns simplu: deoarece românul de 34 de ani a jucat miercuri 11 minute la 2-1 cu Fiorentina, meciul respectiv fiind al 320-lea al său pentru Lazio în Serie A și al 393-lea în toate competițiile! Conform unor statisticieni, există o controversă pe această temă, bifând partida 320, Șt. Radu a devenit deja numărul 1 all-time în istoria „vulturilor”. Performanță cu adevărat excepțională, căci vorbim despre un club de primă mână dintr-un campionat de elită.

Altfel, știu că acasă destui sunt supărați pe Radu. Să n-audă de el, iar să-l felicite nici atât, după ce acesta a anunțat în 2013 că se retrage din națională. Adunase doar 13 selecții și indiscutabil că mai era nevoie, uneori mare nevoie, de ambiția, de vigoarea și de experiența lui. În pofida insistențelor, fundașul plecat în 2008 de la Dinamo, cu care câștigase titlul în anul precedent, a rămas ferm pe poziție. A spus adio echipei României și nu și-a călcat cuvântul.

Refuzul său, interpretat de unii ca sfidare, ca dispreț, i-a enervat pe mulți. Inclusiv unii fani roș-albi l-au scos de la inimă și nu s-au sfiit să-l numească trădător!

Personal, nu sunt și nu voi fi de acord cu aceștia. Sigur că n-am aprobat hotărârea lui Radu, dar am căutat s-o înțeleg și am reușit. El a încercat să explice că nu se simte capabil să se descurce bine pe ambele planuri, la Lazio și la națională, a fost decizia lui, pe care trebuia și trebuie s-o respectăm. Să ne pară rău și atât. În fond, e treaba fiecăruia să decidă pentru sine, nu? Și prea ne place, unora dintre noi, să-i judecăm pe alții.

Comentarii (25)Adaugă comentariu

Octavian (5 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 15:13

Bun articol. Ultima propozitie se potriveste de minune multor romani

Doryn (161 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 15:19

Foarte corect. Este specialitate romaneasca sa le tinem socoteala celorlalti si sa ii invatam ce si cum sa faca

Florin (209 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 15:22

Dle Ioanitoaia, va credeam om serios. Pai ce sa caute Radu intr-o nationala de pagubosi ca a noastra. A stiut ce vrea de la viata si si-a urmarit riguros scopul propus.

Dudu (129 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 15:24

Bravo lui. A orocedat cum a crezut de cuviinta si realitatea demonstreaza ca nu a gresit. Cei care il critica sa isi vada de treburile lor cum corect ziceti in articol.

Andu (52 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 15:26

Excelent finalul. Pe romanasi nu ii vindeca nimeni sa nu se mai bage in vietile altora. La acest capitol suntem doctori docenti.

militari (118 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 15:28

Chiar generalizati. Numai prostii l-au condamnat pe Stefan Radu. Automat suporterii lui Dinamu care majoritatea sunt asa.

argus (100 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 15:34

Sa nu va grabiti cu Vali Mihaila. In afara de viteza nu are nici o calitate care sa il impuna intr-un campionat dur cum este cel italian. La prima intrare mai teapana a unui fundas va sari coarda mai rau decat o facea la Craiova.

a dica (273 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 16:43

Pai daca-i ”treaba fiecaruia sa decida pentru sine” sa nu-l judecam, dar nici sa-i ridicam statuie. La echipa nationala trebuie sa vii neconditionat. Daca esti chemat si iti pastrezi cetatenia tarii care te chiama. E ca la mobilizare, daca tara are nevoie lasi problemele personale si te duci acolo unde te cere tara. Altfel te numesti dezertor, adica tradator. Chiar daca nu depun un juramant, sportivii au o datorie fata de tara care i-a crescut si i-a format. In capul unora care au cinstit si cinstesc, mai presus de orice, culorile nationale nu mai prididim tot varsand laturi (nu ma refer la autorul articolului, ci la multi altii), iar lui Stefan Radu ii ridicam ode. Auzi, cica nu se simtea capabil sa se descurce pe ambele planuri, ne mai ia si de fraieri. Nea Ovidiu, scrie domnule despre acest sportiv ca si despre orice sportiv italian, englez sau mai stiu eu ce. Fa abstractie ca are pasaport romanesc, daca o mai avea... In aceiasi oala cam intra si mister Radoi si, drept recunostinta, il facuram selectioner, i-am dat pe tava un turneu final la tineret su fuguta l-am promovat la nationala pe careia nu cu multi ani in urma ii intorsese dosul. Halal patriotism!

tango (48 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 17:01

Dle Ovidiu, cum ramane cu mult vehiculata "sa joci la nationala este onoare si o obligatie morala"? Se pare ca se aplica numai unora. In alta ordine de idei, intradevar Romanii sunt experti in a judeca pe ceilalti.

Barbu (99 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 17:08

Daca mai venea la lot era greu de inteles. Asa a facut ce trebuia. De fraieri te feresti, nu pleci cu ei la nici un drum.

grig (103 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 19:00

@tango (45 comentarii). Unii considera prezenta in nationala o onoare. Altii nu si este treaba lor. Eu ma declar de acord cu pozitia domnului Ioanitoaia. Nu ii ridic statuie lui Radu dar nici nu il excomunic. Trebuie recunoscut de catre toata lumea ca jucand atata vreme la nivel inalt face un serviciu tarii si imaginii acesteia.

Zapacito (877 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 19:01

Ce vreti bre, e tipic aci in Est sa ii judecam aspru pe altii fara sa vedem ca avem si noi insine o sumedenie de defecte. In plus, cateodata luam decizii sau scoatem vorbe grele care ii afecteaza pe cei din jurul nostru, indiferent ca suntem persoane publice precum fotbalistii, jurnalistii, politicienii, etc, sau nu. Apoi, "mai apoi" - cum vazui ca se foloseste mai nou in limbajul de tip progresisto-internationalist - ne rugam la Dumnezeu cei ce il simt pe undeva prin ei sa ne ierte pacatele facute in detrimentul aproapelui, fie acela si un compatriot cum e cazul in articolul de fata. Imi aduc aminte din istorie ca e stilul pur al celor mai mari si mai puternici de la Rasarit, in razboi dupa ce radeau cu mitralierele cate un sat de bieti oameni nevinovati, incepeau sa planga toti ostasii cu rugaciuni la Doamne-Doamne sa le ierte pacatul facut la furie. Asa e aci in Est, hai sa-i zicem asa, desi eu consider ca noi, Romania, suntem FIX in Centrul Europei, aceasta fiind (geografic vorbind) intre Muntii Urali si Oceanul Atlantic. Hai ca va plictisii destul, stimati bre cititori si stimate bre nea Ovidiu.

CCC (125 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 19:06

La urma-urmelor, fiecare e liber sa aleaga. Cei care se pot lipsi de mandria si onoarea de a juca sub tricolor, suporta consecintele alegerii lor, adica oprobiul unei parti a publicului, nimic mai mult, dar dupa parerea mea, nu ar trebui nici laudati, in nici un caz!

Liviu (327 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 19:07

Stefan Radu nu trebuie injurat dar nici laudat foarte tare. Asa a decis si a facut-o in detrimentul culorilor tarii lui. Pe aceeasi linie m-a mirat ca Dnele Lipa si Potec, mari presedinte de federatie nu au votat-o pe Halep sportiva nr 1 pe 2020. Clar ca Halep a facut servicii de imagine Romaniei infinit mari decat campioanele din nu stiu ce barca ori laureata europeana de la tir al carei nume nu mi-l amintesc. Fiecare apreciaza cum crede de cuviinta.

CITOI (2082 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 19:07

Sincer, mi-a placut ultima propozitie, e cat se poate de densa si consistenta, si-i adevarat, din pacate. Dar nu numai pentru noi romanii, sa fim totusi seriosi. Sa nu uitam ca putini dintre noi pot desavarsi virtutea de a empatiza cu semenii, indiferent ca ii cunosc sau nu. Legat de fotbalistii ce se preteaza pentru Nationala in zilele noastre, mai avem asa ceva? Din pacate, eu cred ca NU. Si-mi pare rau pentru asta, mai ales ca eram june prim cand Hagi Sr. si ai lui triumfau la CM SUA si nu numai. Tin minte, ce sa fac, defecte!

Mitu (54 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 19:47

@Liviu (327 comentarii). Nu trebuie laudat Radu care face istorie la un club de top, dar trebuie laudati cei care vin la lot din strainatate si joaca prost de fiecare data...Eu ma dezic de aceasta atitudine. Jucand la Lazio 13 ani Radu face sa se vorbeasca despre Romania in cercuri inalte si ii face acesteia popularitate mai mare decat orice Stanciu, Nedelcearu sau Chiriches care vin la lot cu limba scoasa si dezamagesc.

CCC (125 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 20:43

@Mitu. Aici se discuta despre decizia lui Radu de a nu veni la nationala si nu despre valoarea lui sau a altor fotbalisti care vin. Greu de priceput.

Mitu (54 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 22:19

@CCC (118 comentarii). Cred ca tu percepi gresit. Eu chiar despre Radu am scris dar te-ai grabit tu cand ai citit. Ori poate ti-a depasit nivelul de intelegere a subiectului.

Marean (265 comentarii)  •  8 ianuarie 2021, 0:56

Nu stiu de unde ati scos duma ca dinamovistii il injura pe Fane pentru ca nu a mai venit la convocarile lotului. Sunt fan din tata in fiu si caine rosu pana la moarte dar niciodata nu am auzit asa ceva in galeria noastra.

alin (617 comentarii)  •  8 ianuarie 2021, 1:11

Adica Radoi nu s-a retras si el din Nationala si acum este mare selectioner. Fara licenta, fara experienta si fara rezultate. Nu cred ca a luat nici macar examenul de bacalaureat. Si atunci trebuie sa fim *** ca sa tot aruncam cu pietre in St Radu si sa nu ne mai oprim.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Richard (1 comentarii)  •  8 ianuarie 2021, 14:28

Poate cineva sa-imi explice, in detalii, de ce sa retras Radu de la nationala?

gheorghe (328 comentarii)  •  8 ianuarie 2021, 14:32

Unde ai gasit dumneata fanii dinamovisti care " l-au scos de la inimă și nu s-au sfiit să-l numească trădător" ???

Ursul brun (3 comentarii)  •  8 ianuarie 2021, 14:52

Multe comentarii din partea unora cum ca gresim daca il judecam pe Radu Stefan. Nu ii contesta nimeni alegerile, doar ca mie personal mi se pare ca echipa nationala l-a ajutat pe Radu Stefan, el a plecat de la Dinamo la Lazio ca facand parte din lotul echipei nationale, facandu-si debutul pe vremea cand era la Dinamo. Nu stiu daca il mai lua Lazio daca nu era in vederile selectionerilor. Ca a avut anumite conflicte, ca a fost nedreptatit uneori, il inteleg. Doar ca din moment ce a inceput sa joace la anume nivel, nu l-a mai interesat echipa nationala. De exemplu, Cristiano Ronaldo tot vine la nationala Portugaliei cu toate ca nu are coechipieri pe masura si face tot ce tine de el, dar noi cica trebuie sa ii multumim lui Radu Stefan ca joaca in Italia cu toate ca nu e interesat de nationala. Sa fie sanatos, mi se pare aiurea ca se face atata caz pentru un jucator care nu a facut mai nimic pentru echipa nationala. Ca a doborat ceva recorduri la Lazio, sa-l aprecieze suporterii acelei echipe, ca roman nu ma identific cu performantele acelei echipe. Iar lui Radu Stefan ii urez cat mai multe succese, putea sa ajute de multe ori o echipa nationala care a suferit mult in ultimii ani, dar a preferat sa nu o faca.

Ursul brun (3 comentarii)  •  8 ianuarie 2021, 15:21

@Mitu Ne poti spune ce vina au Stanciu, Nedelcearu sau Chiriches? Sunt niste jucatori decenti si atat. Performantele lor la echipele de club si la nationala nu prea exista, nici macar nu putem spune ca au luat contact cu fotbalul adevarat(Chiriches nu a facut fata in Anglia si Italia). Dar de ce sunt ei de vina ca atat pot si ca nu exista altii mai buni ca ei in Romania? Atata pot, asta le e valoarea, cum joaca la echipa nationala, asa o fac si la echipele de club. Dar ei macar vin la natioanala si joaca cum pot ei mai bine sau mai rau. Si toti le sar in cap.

Comentează