Teama de a fi român
La finalul meciului cu peripeții de la Berna, portarul Clujului a declarat ceva ce m-a pus serios pe gânduri: "A dat penalty contra noastră (n.a. arbitrul francez) pentru că suntem români!".

Afirmația lui Bălgrădean mi-a reamintit de linșajul public la care a fost și e supus Sebastian Colțescu. Acuzat de rasism după ce a folosit o expresie nefericită, inadecvată, la întâlnirea de UCL dintre PSG și Bașakșehir. Cunoașteți cazul, care a căpătat o turnură dramatică și o anvergură exagerată, nu mai intru în detalii.
Inițial, UEFA a anunțat că deschide o anchetă spre a constata dacă și cât a greșit arbitrul craiovean când l-a indicat pe secundul formației turce cu „ăla negru”. În realitate însă, forul de la Nyon s-a antepronunțat în clipa în care a hotărât rejucarea partidei în condițiile în care Bașakșehir părăsise gazonul în minutul 15. Cum o echipă care se retrage de pe teren pierde automat la „masa verde”, regulamentul prevede 0-3, UEFA e obligată să explice de ce a făcut excepție pentru cea turcă.
Logic, meciul s-a reluat din minutul 15, în care se întrerupsese. Numai că, stupefiant, cu secundul turcilor, „victima” falsului rasism, pe bancă, în ciuda faptului că acesta, camerunezul Webo, fusese eliminat de Hațegan la sesizarea lui Colțescu și-ar fi trebuit suspendat! Greu de găsit o dovadă mai convingătoare privind lipsa de considerație, să nu-i zic disprețul, cu care UEFA i-a tratat pe arbitrii români. Pe care i-au trimis imediat acasă, înlocuindu-i cu olandezi.
Adevărat că vorbele lui Colțescu, deși fără conotație rasistă, i-au provocat pe mulți. Inclusiv pe ministrul delegat al sportului din Franța, Roxana Mărăcineanu, care nu s-a sfiit să-i laude pe turci că, retrăgându-se, „au luat o decizie istorică”! Nu doar atât. Născută la București și emigrată la Paris când avea 9 ani, cea care va deveni prima campioană mondială la înot a Franței a calificat cuvintele lui Colțescu drept „Expresia unui rasism ordinar”!
Să mă ierte doamna ministru, dar aș întreba-o de ce nu s-a revoltat la fel în 2016, când jucătoarea de tenis franceză Caroline Garcia a numit-o pe Irina Begu, în turneul american de la Charlestone, „Țigancă de rahat”, „Connasse de gitane”?! Ori când, exact în anul în care dânsa a fost desemnată ministru, în 2018, revista pariziană Charlie Hebdo a asociat-o pe Simona Halep, învingătoare la Roland Garros, cu o vânzătoare de fier vechi?! Sau ne indignăm numai când trebuie să fim politically correct, să fim în trend? Reacția Roxanei Mărăcineanu a surprins cu atât mai tare, ba a și întristat, cu cât dânsa trebuia să știe că a spune despre cineva că-i negru nu reprezintă o jignire în limba română.
În țară, evident că oficialitățile au luat poziție de drepți și au aplaudat cu entuziasm inițiativa de a-l scoate pe Colțescu capul rasiștilor. Atât șeful CCA, Kyros Vassaras, pe care evenimentele l-au prins, firește, la Atena!, cât și președintele FRF, Răzvan Burleanu, ba și ministrul TS, Ionuț Stroe, și-au însușit imediat reproșurile adresate lui Colțescu și au șters pe jos cu acesta. În loc să beneficieze de prezumția de nevinovăție, SC s-a trezit repudiat chiar de ai săi, de compatrioți!
Burleanu l-a asigurat pe craiovean, să nu-și facă iluzii, că „Nu va avea înțelegere din partea mea”. Ca și când s-ar fi așteptat cineva ca individul parașutat la conducerea federației să apere și alte interese în afara celor personale și ale curtenilor săi. Să stea liniștit, nu s-a așteptat nimeni.
Mă opresc aici. Nu mai am nici spațiu, nici tragere de inimă să dezvolt subiectul. Dar mă întorc la declarația lui Bălgrădean și mă întreb, îndemnat de mai multe întâmplări recente, dac-am ajuns în situația în care ar trebui să-mi fie teamă, poate și rușine, că sunt român. Mie nu mi-a fost niciodată și nu mi-e. Altora însă pare că da. Chiar da.