Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Un Antrenor

Pur și simplu, intrasem la idei. Românii care au îmbrăcat tricoul lui ȚSKA de-a lungul timpului, Fl. Petre și Zicu, de pildă, dar și Keșeru, golgeterul lui Ludogoreț, insistau că formația sofiotă e o nucă greu de spart. Obișnuit să-și […]

...

Peștele pe uscat

Cu numai 2 bulgari în formație, dar cu 12.000 de spectatori zgomotoși în tribune, ȚSKA a început viguros duelul cu CFR. Încercând să suplinească lipsa omogenității, logică în condițiile în care are 7 jucători noi în lot, echipa sofiotă s-a […]

...

Contra în pericol?!

Ajunsă, iată, la al treilea eșec consecutiv și prăbușită în clasament pe locul 14, de baraj!

Astfel, în ciuda prețuirii pe care i-au arătat-o permanent ibericii prin aceea că i-au rezervat o poziție-cheie în cadrul proiectului Nuevo Dinamo, Cosmin Contra […]

...

U Craiova pare CFR 2!

Într-adevăr, n-a sedus, dar nici n-a fost penibilă. A jucat onorabil, adesea de la egal la egal cu liderul detașat al Ligii 1. Încă mai mult. Amintind marile ocazii de gol irosite de R. Grigore, Valle, Nemec și Puljici în […]

...

S-a înfuriat degeaba!

Deși nici CFR, nici Botoșani n-au putut alinia cele mai bune garnituri, prima fără Burcă, Manea, Costache și Itu, cealaltă fără Chindriș, Haruț, J. Rodriguez, Ashkovski, Papa și Babunski, ele au oferit un meci agreabil. Disputat, presărat cu destule faze […]

...

O echipă europeană

Partida CFR - KuPS, decisivă pentru calificarea în grupele Europa League, a fost precedată, ca de obicei, de un laudatio al lui Dan Petrescu la adresa adversarului.

Permalink to O echipă europeană
joi, 1 octombrie 2020, 9:06

Campioana la zi a Finlandei, n-a mai pierdut în întrecerea internă de multă vreme, posedă o întreagă armată de străini valoroși etc. De aici și temerile „Bursucului” că duelul va fi dificil, asta și pentru că „finlandezii sunt într-o formă excelentă, iar noi într-una nu foarte bună”.

Petrescu avea și n-avea dreptate. Avea deoarece, într-adevăr, CFR n-a etalat în ultimul timp fotbalul cel mai seducător. N-a dezamăgit, dar nici n-a încântat. Ca probă, outsiderele Sepsi și Chindia au obținut nesperate remize albe în Gruia. În acel moment s-au auzit și mai tare opiniile că, din pricina lotului restrâns și a mediei ridicate de vârstă, formația clujeană e tot mai uzată. Golită de energie, de entuziasm.

Mai departe, Petrescu n-avea dreptate. Pentru că „lăptarii” din Kuopio, zona orașului respectiv e cea mai mare producătoare de lapte din Suomi, nu formează o echipă de top. E muncitoare, vânjoasă, dar atât, una care n-a oferit recentului Irlanda-Finlanda din Liga Națiunilor, 0-1 la Dublin, niciun jucător, nici măcar o rezervă! Din meciul cu CFR am dedus și cum a fost posibil ca pe 19 august Molde s-o strivească pe KuPS în preliminariile UCL, 5-0!

Aliniind cea mai bună garnitură (fără Omrani!), incomodată însă vizibil de un teren ca o orezărie, campioana României a început în trombă și a valorificat la maximum, specialitatea casei, cea dintâi fază fixă. La primul corner, Rondon a izbutit încă din minutul 5 să deschidă scorul cu o lovitură de cap. Convinsă că și-a urcat sacii în căruță, CFR a lăsat-o ceva mai moale. Poftiți să atace, nordicii au căpătat brusc curaj. Au preluat inițiativa și nu s-au sfiit să forțeze careul și chiar poarta lui Bălgrădean. Surprinzător, KuPS a obținut corner după corner și ea a părut să fie minute în șir formația gazdă, nu CFR! Când le reproșam „ceferiștilor” că se mulțumesc cu puțin, jucând la alibi, Debeljuh a fructificat o pasă perfectă servită pe tavă de Ad. Păun și CFR a intrat la pauză cu 2-0, avantaj liniștitor.

Repriza secundă n-a adus nimic special, în afara golului 3, marcat de același Rondon tot la capătul unei faze fixe, brevet ce trebuie să poarte numele lui Dan Petrescu. Am asistat în continuare la o luptă surdă, nespectaculoasă, pe care campioana noastră, versată, matură, calmă, a dominat-o mai ales mental. N-au mai contat prea mult nici ocazia imensă ratată de Debeljuh și nici golul de onoare înscris de finlandezi în prelungiri.

În rezumat, reușind pentru al doilea an consecutiv calificarea în grupele Europa League, CFR a dovedit că e o echipă de calibru european. Un brand. O firmă. Din păcate, n-au decât să se supere unii, singura din România capabilă în clipa de față să evolueze cu șanse într-o competiție continentală. Să se bată fără complexe cu orice adversar, indiferent de anvergura acestuia. De aceea și închei ca după izbânda din partida cu Djurgarden: Felicitări! Jucătorii din Gruia și antrenorul lor le merită cu prisosință.

Comentarii (33)Adaugă comentariu

Clujeanul (74 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 21:17

Frumos si corect, desi se impuneau mai multe laude. Minutele mai slabe le-ati scos imediat in fata. Totusi multumim.

Suru (104 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 21:25

Nea Ovi, Nea Ovi, cum poti bre sa scrii despre CFR ca este singura echipa romaneasca de nivel european...Vrei sa sa supere Becali pe mata si pe Gazeta si sa inchida robinetul de stupizenii care isi gasesc loc fruntas in ziarul ce cu onoare conduci

Ninu (42 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 21:28

In linii mari relatarea este exacta. As fi vrut insa sa stiu care jucatori v-au placut in mod deosebit. Sau poate reluati subiectul maine.

Dilimache (597 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 21:30

Articolul asta e si o palma data tuturor celor care va acuzau ca aveti ceva cu CFR, felicitari pt impartialitate!

Matei (87 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 21:31

Mie finlandezii nu mi s-au parut mai slabi decat romanii Dan Petrescu a avut din nou mult noroc. Daca ei egalau cum si meritau meciul ar fi fost mult mai strans.

Franz (400 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 21:36

Iar cu cadelnita...CFR nu a aratat nimic in plus fata de Kups. Bulanul Bursucului recunoscut chiar de el in declaratia data dupa meci se va termina odata si odata, atunci sa vad cum reactioneaza pe autorii odelor de marire

Vio (167 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 21:40

.Parerea mea este ca terenul i-a dezavantajat mai mult pe finlandezi. Cum CFR nu este vreo echipa obisnuita sa paseze terenul a ajutat-o sa bubuie mingile tare si inainte. Asa se face ca nu a marcat goluri pe constructie ci din faze fixe.

Mis Martin (41 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 21:44

Macar CFR ne-a cacut o bucurie nu ne-a facut de ras ca “marile echipe”Craiova si Fecesebeaua. Nu o pun la socoteala si pe Botosani ca aia inca nu este o echipa.

Ciollo (20 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 22:08

@ Ninu; Asta-i problema voastra, a celor care cadeti in capcana unora ca gigi, buzarin, geambasu si altii ca ei, care ptr un tribling, un gol sau o lovitura bine batuta ridica in slavi anumiti jucatori (buni totusi ptr. campionatul nostru) si decreteaza transferuri pe zeci de milioane. Fotbalul nu este un joc individual, este in primul rand un sport de echipa. IAR CFR ESTE O ECHIPA! Toti ptr unu', unu' ptr toti; nu 8 jucatori care muncesc ptr unu' sau doua 'vedete' pline de fite si ifose. De aceea a devenit CFR-ul o ECHIPA mare.

Mandru (6 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 22:08

@Franz (399 comentarii). Ai baut ceva sau ce se intampla cu tine??? CFR s-a distantat la 3-0 si totusi tu sustii ca nu a avut nimic in plus. Nu vrei tu si nu iti place tie care esti exigenta personificata. Foarte bine, nu te opreste nimeni sa tii cu orcare alta echipa insa este interzis sa vezi lucrurile invers decat in realitate si sa jignesti fara motiv.

Strul (35 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 22:12

Super echipă, super Dan ! A eliminat super adversari! Echipa mileniului , ce mai , a eternității !

cita (2033 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 22:35

De acord cu finalul si felicitările, susțin laudatio din articol. Nu sunt de acord cu Petrescu, cine a auzit de finlandezi in fotbal? Despre ce vorbim? Am ajuns să ne bucurăm că trecem de o echipă mai valoroasă la sărituri cu skiurile decât la fotbal? In anii '90 nici nu ne prezentam cu prima echipă la meci si castigam en fanfare cu orice nordic! Cu toate astea, felicitări CFR! E un Rapid de Cluj și asta ma mai liniștește nițel.

Manolo (49 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 22:50

@Ciollo (16 comentarii). Unii atata stiu si atata cer. Asa su invatat ei in timp sa citeasca si sint greu de dezvatat. Obisnuinta nu degeaba este socotita a doua natura.

octavian (87 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 22:52

Da. La ora actuala cfr. este singura echipa competitiva. Are totusi nevoie de citiva jucatori care sa stie sa tina BINE de minge, un virf gen tucudean CFR are nevoie de 3-4 jucatori care sa tina de minge bine, pasatori de creatie si om de careu cu lipici la gol.

nebulaEXE (20 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 23:11

laptar esti tu, bai ***. daca voi la bucuresti produceti oi, tu esti cioban, nu? si orice alt lucrator din orice domeniu e cioban. nesimtitule

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Campioana CFR (24 comentarii)  •  1 octombrie 2020, 23:12

Jucatorii CFR-ului, fiind experimentati, la o anumita varsta si jucand pe un teren cam distrus de ploaie, au jucat inteligent atat cat trebuie sa se califice si sa nu se accidenteze. Ca nu inteleg aspectele astea gigistii, prazarii si alti hateri, e de inteles. Atata ii duce capul... Dar matale, dupa ce ai vazut atatea meciuri, sa nu observi acest aspect, mi se pare cel putin ciudat.

Liviu (321 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 1:00

NebulaExe, este constitutional sa fii prost, dar tu abuzezi de acest drept. Laptarii nu reprezinta nici o jignire sau minimalizare cum grohai tu. Atunci ciocanarii, diavolii sau cainii cum sunt poreclite alte echipe s-ar simti ofensati. Ca orice prost tu esti si mitocan. Mai vinovati decat tine sunt cei care administreaza acest blog si lasa sa treaca toate dejectiile tale.

Jean (268 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 1:06

@Campioana CFR (14 comentarii). Parerea mea ca nu ai dreptate. Pasul inapoi facut la 1-0 cand CFR putea lua unul doua goluri nu poate fi explicat prin experienta superioara a echipei . Daca lua gol trebuia sa gasesti altceva. Mai cauta.

hagy (1 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 6:37

haideti sa mai terminam cu toate laudele astea pt cfr...am uitat cum au iesit di liga campionilor?????? ...da felicitari cfr pt calificare dar devine stupida tactica asta dai un gol si dupa aia te aperi ca disperatul invitand orce echipa de doi lei sa te atace si sa te domine...nu se poate la 3-0 sa nu ti tu un pic de minge sa nu pasezi..cfr nu lega doua pase???????????..un fel de dai in ea pana se termina meciul ...

motanul incaltat (580 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 6:38

Cind forurile europene iau decizia ca echipele din Romania alaturi de alti looseri sa acceada de la anul doar intr-un fel de Inter-toto toata lumea din Romania ia foc ca au ceva cu noi. Pe de alta parte suntem in stare sa decretam zi nationala cind o echipa ajunge sa se califice in grupele Europa League..... Deci le cam dam dreptate....Sa vedem insa ce o sa faca CFR cind intinleste si pe altcineva decit echipe din Finlanda sau Suedia de care nu auzise nimeni pina acum. Ok s-au comportat ok anul trecut . Sa-i vedem si anul asta.

pitone (10 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 7:18

Bine spus OVIDIU. Hai CFR Cluj,reprezentanta tuturor romanilor in Europa. nu credeti ca e o mandrie sa tii cu CFR?

Simeone (82 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 7:18

Meciul a fost mai strâns decât o arată scorul, finlandezii având șansă să revină la 1-0 sau 2-0. Cum spunea și Ioanitoaia, CFR e o echipa mare, pragmatica, știe sa obțină rezultate. Îmi aduc aminte ca acum vreo 10 ani CFR juca frumos, chiar în grupele UCL, chiar cu Sorin Cartu antrenor, dar nu reușea decât 4 puncte, deși merita sa obțină rezultate frumoase. Sa amintesc doar de acel meci de pe Allianz Arena cu Bayern cand pierdea greu, doar cu 3-2 sau acel meci de la Basel când Cartu spărgea geamul băncii de rezerve :))

Luțule, da cu tamaie! (44 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 7:23

Daca echipa asta europeana CFR Cluj ar fi data cateva meciuri pe mana lui nea Jiji Becali? Sa faca el primul 11 si schimbarile.

Isti (15 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 7:58

Ne Ovi! Pai sigur ca nu au jucatori la nationala Finlandei, pentru ca nu prea au jucatori finlandezi. La ei joaca mai multi straini.

traian (16 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 12:50

Din nou o analiza superficiala, modesta, de duzina, doar sa umple locul unui editorial. CFR nu joaca nimic, e o echipa, imbatranita, obosita, care taras grapis a trecut peste doua nordice, greoaie )mult sub Dudelange), avand doar un singur sut pe poarta in Suedia si cu 3 goluri din 4 din faze fixe. Daca Steaua nu avea ghinionul imens cu infectarea a 15 fotbalisti, ar fi trecut fara probleme de Liberec si apoi de ciprioti, asa ca afirmatia ca CFR este singura noastra echipa europeana nu are acoperire, este speculativa, ieftina. Daca CFR nu ar fi avut la dispozitie 15 fotbalisti si ar fi jucat cu suedezii sau finlandezii cu numai un titular nu ar fi avut nicio sansa. Asa ca nea Ovi mai usor cu verdictele, mai putin entuziasm si mai mult realism!

unul (7 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 13:27

Traienel, daca si cu parca. Sper sa nu te reproduci.Asa scapam de idioti.

zapacitu’ (835 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 13:42

Pentru ca e o echipa romaneasca si reprezinta cu onoare tara, in plus mai aduce si ceva EURO pentru tara noastra, DA, felicitari sincere CFR Cluj si succes in grupele Europa League. La intern, dragi baieti, abia va asteptam in Banie sa va batem si sa va aratam unde va e de fapt locul! Asa sa stiti toti ardelenii care va mandriti cu CFR-ul vostru, ca oltenii sunt mult mai periculosi pe teren! Se va dovedi dealtfel, cat de curand..... :) :) :)

doilaunu (167 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 14:05

pai si scandal, nimic?

Ilie (363 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 14:45

'CFR Cluj un brand, o firma, capabila sa se bata fara complexe cu orice adversar, indiferent de anvergura acestuia' - asta dupa ce CFR a batut cu 3-1 pe faimoasa si redutata echipa KuPS ?! 'Maiestre', pe ce planeta traiti ? Cu Dinamo Zagreb, totusi nici aia sa rupa gura targului, dovada fiind ca nici nu s-au calificat in grupele CL, s-a vazut bine ca CFR juca precum scolarii in pantaloni scurti in curtea scolii cu aia mai mari din clasa opta. Auzi domne, echipa de calibru european .. maestru ioanitoaia s-a cam rupt de realitate

Dragos (247 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 14:47

@Doilaunu, ba da exista in mintea ta putintica. De fapt tu esti cel pus permanent pe scandal si il cauti cu lanterna. Dar nici scandalul nu iti iese.

dan (141 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 16:18

"formația clujeană e tot mai uzată" - nu e o opinie, este realitatea ! Petrescu stie de ce cere intariri !

doilaunu (167 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 19:02

@Dragos ce imi place ca la orice prostie pe care o spun sare din iarba un ovidulet mai mic dornic sa ma puna la punct. Mai sunteti multi?

Campioana CFR (24 comentarii)  •  2 octombrie 2020, 21:00

@Jean: esti exemplul perfect pentru ceea ce am scris in comentariul anterior. N-ai inteles mai nimic. CFR a dovedit de atatea ori ca atunci cand chiar e nevoie, se forteaza si marcheaza. Dar mna, daca esti hater, esti orbit de ura. Mai bine te-ai uita la echipa ta preferata in ce cupa europeana joaca. ;)

Comentează