Cazul Ianis

Într-adevăr, Hagi jr. a făcut o partidă ștearsă la recentul 1-1 cu Irlanda de Nord de la București. Conform fotmob.com, care l-a notat cu 5,9, a fost al doilea cel mai slab „tricolor”: zero driblinguri, zero deposedări, zero șuturi pe […]

Într-adevăr, Hagi jr. a făcut o partidă ștearsă la recentul 1-1 cu Irlanda de Nord de la București. Conform fotmob.com, care l-a notat cu 5,9, a fost al doilea cel mai slab „tricolor”: zero driblinguri, zero deposedări, zero șuturi pe poartă! În schimb, a primit un cartonaș galbem, acestea fiind motivele, mai ales lipsa de inspirație și de randament, pentru care Rădoi l-a și schimbat în minutul 55. Iar în meciul următor, 3-2 cu Austria la Klagenfurt, l-a lăsat pe banca de rezerve. Înlocuitorul său, Al. Crețu, s-a descurcat mult mai bine.

Am observat însă că, decepționați de evoluția lui Ianis, numeroși internauți s-au grăbit să-l considere țap ispășitor pentru egalul cu insularii. Să spargă în capul lui majoritatea oalelor, dacă nu pe toate. Să-l arate cu degetul și să se uite la el ca la un neavenit, de parcă, zău așa, s-ar fi convocat singur la lot și s-ar fi băgat singur în echipă!

Haideți să ne aducem aminte că însuși Rădoi mărturisea înaintea turneului final european U21 din Italia 2019 că a modificat sistemul de joc în 4-3-1-2 tocmai în ideea ca Ianis să ocupe postul de mijlocaș ofensiv. De ce asta? Pentru că, explica Rădoi, „Are pasă decisivă, se simte bine acolo, lovește cu ambele picioare, are dribling”.

Să gândim că unii l-au lăudat ori îl laudă pe Ianis ca să-i facă plăcere ilustrului său tată. Lui „Maradona din Carpați”, singurul român inclus de revista FourFourTwo pe lista primilor 100 de fotbaliști din istorie. Care tată, ca orice părinte grijuliu, și-a susținut necondiționat fiul. Firește, a pledat mereu pentru el.

Dar să nu-mi spună nimeni că Steven Gerrard, 710 meciuri pentru Liverpool și 114 pentru reprezentativa Angliei, a insistat să-l aducă pe Ianis la Glasgow Rangers și s-a declarat „impresionat de el pe teren și în afara lui, e profesionist” doar ca să-i câștige simpatia lui Gică Hagi! Nu, așa ceva nu-i de crezut! Și dacă mai vreți o dovadă că Ianis e un jucător deosebit, iată cum îl caracteriza deunăzi Victor Pițurcă, recunoscut ca un antrenor zgârcit cu complimentele: „Toată lumea pune presiune pe el pentru că e fiul lui Gică Hagi. Dacă va juca la calitățile pe care le are, se va impune”.

Să fie clar, nu-s avocatul lui Ianis și nici n-am vreo obligație, cât de mică, față de tatăl lui. Evident, dincolo de respectul datorat fostului superfotbalist și actualului manager de top. Părerea mea e însă că greșim, ori măcar exagerăm, când îl judecăm pe Hagi jr ca pe hoții de cai. Pentru că el nu-i liderul ori vedeta naționalei și, cu atât mai puțin, căpitanul ei, ca să avem cine știe ce așteptări de la el, mari pretenții.

Dimpotivă, fiind cel mai tânăr dintre „tricolorii” chemați pentru „dubla” din Liga Națiunilor, va împlini 22 de ani pe 22 octombrie, normal ar fi fost și e să-l încurajăm, să-l îmbărbătăm, nu să-l răstignim după o prestație dezamăgitoare. Să-l ajutăm să-și recapete încrederea, nu să și-o piardă.

Ca atare, opinez că greșesc cei care se înghesuie să-l beștelească pe Ianis, să-i caute defecte cu lumânarea. Ca și aceia ce nu încetează să-l compare cu tatăl său, iar asta deoarece un jucător cu anvergura lui Gică Hagi se naște o dată într-un secol ori chiar mai rar. Nu-i cazul lui Ianis, din păcate. Dar nici vina lui.