Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Pancu și nemții

Părerea mea e că s-a scris și s-a vorbit prea puțin despre partida UTA – Poli, 2-3, poate cea mai frumoasă din acest început de stagiune. Știți însă cum e, mai mult și mai des despre FCSB, Craiova, CFR și […]

...

Afacerea Straton

Deși i-au lipsit numeroși titulari și a rulat nu mai puțin de 11 jucători U21, FCSB a bătut-o clar pe FC Argeș, 3-0. Dintre toți cei 32 de fotbaliști intrați pe gazon duminică seară, cea mai mare notă a primit-o […]

...

Favoruri jenante

A câta că aproape nu le mai știm numărul?! A fost suficient, la 1-0 pentru Chindia, ca Sântean să cadă de lângă Pițian, nici vorbă de fault!, pentru ca vâlceanul Cătălin Buși să acorde penalty, R. Pires să transforme și […]

...

Lungul nasului

Pentru că finanțatorul Botoșaniului obișnuiește să spună lucrurilor pe nume. Așa a făcut și după acest surprinzător și dureros 0-1 cu Shkendija Tetovo: „Am rămas o echipă mică. Am fost norocoși la Ordabasî, dar acum s-a întors”. În ciuda dominării, […]

...

Dinamo și respectul

În cadrul restructurării declanșate la Dinamo după preluarea clubului de către spanioli, Contra l-a chemat pe portarul Straton, 31 de ani luna viitoare, și l-a anunțat că nu mai are nevoie de serviciile sale. Să se ducă în Liga 3 […]

...

Arbitri în misiune?!

Din pricina harababurii provocate de COVID-19, am neglijat un capitol important al fotbalului. Arbitrajul.

Permalink to Arbitri în misiune?!
marți, 11 august 2020, 1:45

Pe fondul avalanșei de infectări, acesta a rămas, logic, în plan secund, ceea ce nu înseamnă însă, chiar deloc, că arbitrii n-au continuat să gafeze. Ba au continuat. Din păcate, unele dintre erorile lor au depășit sfera acceptabilului. Au ieșit din aria celor socotite omenești și, pe cale de consecință, demne de iertare.

Lista cavalerilor fluierului care au comis-o grav în ultimul timp nu-i scurtă. În ordine cronologică, nu a vinovățiilor, pe ea figurează numele lui Radu Petrescu (Poli-Hermannstadt, 2-3), Cătălin Popa (Chindia-Hermannstadt, 0-1) și George Găman (Poli Iași – Chindia, 1-0), „centrali” care, deși bine cotați, s-au umplut de rușine. Invariabil, ei au avantajat echipele învingătoare și nu oricum, ci în maniere cu adevărat penibile. Ridicole.

De pildă, R. Petrescu a scos din burtă, a visat, un penalty pentru oaspeți la 2-1, decizie în urma căreia, absolut justificat, Rednic a sărit în sus, reclamând că „Arbitrajul i-a băgat în joc pe sibieni!”. Și ceilalți doi, ambii notați cu 4 în Gazetă, au dat-o rău de gard. Hermannstadt a învins-o pe Chindia grație unui 11 metri inventat de C. Popa, pe care expertul Ion Crăciunescu, arbitrul numărul 2 mondial în 1995, l-a taxat cu „Dacă acorzi asemenea penalty, te descalifici ca arbitru!”.

În Copou, G. Gămăn i-a oferit ușor un 11 metri lui Poli, după care, parcă legat la ochi, n-a sesizat că ieșeanul Mihalache a jucat mingea cu mâna în careu, ca la volei, deasupra capului! Același Crăciunescu a comentat, just, că „Îți rupi carnetul de arbitru dacă treci cu vederea o astfel de fază!”.

De acord că arbitrii noștri, și nu numai ei, au greșit și înainte. Sigur că vor greși și în continuare și, greșind, vor influența rezultate și, inutil să detaliez, chiar cariere. De antrenori ori de jucători.

E neplăcut că se întâmplă așa, însă mai periculos e că se aude din ce în ce mai des, afirmație neconfirmată oficial, că unii purtători de ecusoane, inclusiv FIFA, fluieră după cum le sugerează ori le indică șefii. Respectivii ar merge la meciuri cu lecția învățată, în misiune. La fel s-ar opera câteodată și delegările. Ca să câștige cine e nevoie și să piardă cine trebuie.

Persoana din FRF care răspunde de Comisia Centrală a Arbitrilor, secretarul general adjunct Gabriel Bodescu, ar trebui să intervină energic și să pună lucrurile la punct. Atât că, în ciuda deselor puseuri de autoritate, el ar fi scăpat situația de sub control.

Tocmai de aceea e obligatoriu, imperios necesar, ca măcar în Liga 1, nu doar ca în Italia, Spania, Germania, Anglia etc, ci și în Elveția, Cehia, Grecia ori Polonia, ba și pe câteva stadioane din Bulgaria, să fie introdus și la noi sistemul VAR. Arbitrajul video pe care FRF și LPF au promis că-l vor implementa din stagiunea 2020-2021, ce va începe curând. Evident, pandemia a întârziat atât procurarea tehnologiei, cât și pregătirea arbitrilor. Dar marea problemă o reprezintă tot banii. Mai pe șleau, lipsa acestora. Despre asta însă, cu alt prilej.

Comentarii (33)Adaugă comentariu

Vlaicu (30 comentarii)  •  11 august 2020, 13:57

Povestea este una veche acum insa arbitrii s-au manjit mai tare pentru ca miza era deosebita. Cand au aflat ca nu se mai retrogradeaza si-au dat seama ca s-au facut degeaba de ras.

Mario (52 comentarii)  •  11 august 2020, 13:59

Va dau dreptate dar astept de la GSP o ancheta mai serioasa cu ptivire la rolul arbitrilor in desemnarea clasamentelor. Cum ziceti in multe meciuri trebuie sa castige cine trebuie.?

adi_stelistul (347 comentarii)  •  11 august 2020, 14:03

"Propunerea" LPF, prin vocea secretarului general, a fost ca firma care plateste drepturile TV sa suporte si cheltuielile legate de VAR. Minunat, nu? PS: In ciuda a ceea ce stiti si dumneavoastra si stiam si eu, plural de la puseu nu e "pusee" (cum era corect acum un numar de ani) ci "puseuri". Adica nu se formeaza pluralul ca la "liceu", "cetaceu" sau "releu" ci ca la "bideu", "separeu" sau "decolteu". Am verificat inca de cand am aflat - forma pe care o stiam noi nu mai apare nici macar ca forma acceptabila. Nu stiu de ce, care e ratiunea si cand s-a produs modificarea.

Sistemul VAR pentru albit (33 comentarii)  •  11 august 2020, 14:06

Pe lista cu nerusinati mai sunt Iulian Calin si Chivuțu... pardon, Chivulete, fiul arbitrului cu chivuțe de folclor autentic! Norocul lor este faptul ca nu pot fi suspendati etape multe din cauza efectivului redus de arbitri. In liga4 sunt si arbitri buni dar nu sunt promovati cand merita.

Viorel (91 comentarii)  •  11 august 2020, 14:10

De Bârsan care a distrus meciul craiolguta-Steaua a uitat venerabilul Ioanitoaia! Normal pt un jurnalist care ignora si este complice cu menținerea inadmisibila, doar in România, a amestecului armatei și miliției in sport! Cum sa nu vezi asta și sa denunți când te pretinzi a fi corect, obiectiv, principial! Unitățile militare CSA și Dinamo consuma peste 50 mil euro anual și asta cu siguranța nu in beneficiul sportului românesc! Dar Ioanitoia tace și el sa nu supere comandanții celor doua sinistre cazarmi sportive care nu mai exista nici măcar in Rusia!! Oribil!

gica10 (35 comentarii)  •  11 august 2020, 15:09

Interesant ça ne sare-n ochi o faza izolata,dar ramanem insensibili de exemplu la 2 penaltyuri neacordate............la Cfr-Gaz 2 penaltyuri nevazute de Hategan,la Cfr-Craiova un penalty neacordate si un gol din ofsaid,Craiova-Cfr inca 2 penaltyuri nevazute de acelasi Hategan! Se pare ça pe langa memoria sélectiva,avem si privirea pierduta dupa interese.

elgabri (5 comentarii)  •  11 august 2020, 15:12

Domnule Ianitoaia Adevarul e ca va e cam frica de Gheorghe Hagi cam la toti din presa ar fi bine sa vizionati toate meciurile dintre Poli Iasi si Viitorul din acest sezon si apoi sa scrieti despre arbitraj, apropo nu sunt fan Poli Iasi !!

Radu (170 comentarii)  •  11 august 2020, 15:20

Viorele, ai idei putine dar fixe. Apis, Dinamo nu mai este o unitate militara din 1989. Tu insa bati toba cu aceasta prostie, induci in eroare si plictisesti lumea de nu se mai poate.

Viorel (91 comentarii)  •  11 august 2020, 16:14

Pt Radu: Mințiți cu nerușinare, insistenta și tupeu ca ceva tot rămâne! Asta este deviza celor care încă mai apăra odioasele cazemate militare sportive CSA și Dinamo. Clubul sportiv Dinamo, al MI, este UM, cu comandant, organizare și structura militară și acum in 2020! Dar ce așteptări sa ai de la un susținător de sinistra unitate militară sportiva a miliției, sau de la fratii lui aplaudacii Cazarmii armatei CSA???

CITA (2015 comentarii)  •  11 august 2020, 16:22

Cum "lipsa banilor", draga maestre? Cum? Tot Dvs ne-ati scris mai demult ca FRF a primit finantare consistenta din afara si nici macar nu a alocat vreun euro pentru cluburi, sa le ajute. Pai nici la echipament VAR si costurile implicite de instruire arbitrii sa nu dea din banii aceia? Pai ce fac domnii din CEx cu ei, ii duc acasa la domniile lor? Sunt putin revoltat, si-mi va trece dupa ce ma va lamuri cineva ca ma insel, dar cu argumente solide, nu din auzite de ici, de colo.

dorin (152 comentarii)  •  11 august 2020, 16:43

Cat s-a stiut ca se retrogradeaza ordinul pe unitatea ligii 1 a fost salvarea Sibiului. Iar el a fost dat de prietena dlui Ioanitoaia, de marea impresarita Anamaria Prodan. Dl Ioanitoaia stie dar se prface ca nu.

Coco (394 comentarii)  •  11 august 2020, 16:47

Arbitrajele cu sarcina sunt o veche plaga a fotbalului nostru. Si de ele in ciuda angajamentelor frf nu vom scapa niciodata. Pentru ca nu se spune aiurea banul este ochiul dracului.

Flaviu (79 comentarii)  •  11 august 2020, 16:51

Dv il laudati pe Gaman ca s-a facut arbitru corect si ca i-a venit mintea la cap. Acum o dati invers. Asa si este pentru ca lupul isi schimba parul dar naravul niciodata.

kunta kinte (540 comentarii)  •  11 august 2020, 17:18

@ Viorel (77 comentarii) • 11 august 2020, 14:10, aceste doua "sinistre cazarmi sportive": 1. Erau cautate de tinerii anilor 70-80 care urmau sa intre in armata si cei ce erau "admisi" sport erau cei mai fericiti ca au scapat de "Catanie" si instructie din adevarata armata! 2. Acei tineri, BRAVO LOR! s-au instruit atat de bine in ale sportului la cele doua "cazarmi" enumerate de tine, incat echipa Armatei Romane a castigat cel mai ravnit trofeu fotbalistic din Europa in acei ani, iar cea a Militiei/Procuraturii/Securitatii ajungea frecvent in cupele europene si ne incanta, ca si prima, cu un joc de mare calitate! Legat de arbitri: si in anii aia se vorbea mai susotit asa ca vezi doamne cavalerii fluierului ii cam avantajau pe Dinamo ori Steaua, asta nu-i deloc o poveste noua cu arbitrii care "gresesc" fara intentie, evident!

Radu (170 comentarii)  •  11 august 2020, 17:20

@Viorel (77 comentarii). Nu a vorbit nimeni aici despre CS Dinamo cum flatulezi tu...pe Dl Ioanitoaia il intereseaza fotbalul, nu polo, tir cu arcul ori gimnastica. Dar prostul clasei intelege greu si uita repede.

Andrei F (1565 comentarii)  •  11 august 2020, 17:45

Sa am iertare dar nu am putut citi acest articol!!!!Sa vorbesti de arbitraje tu ziaristul care vedeai o echipa avantajata cand a fost clar ca a fost invers????Te-ai luat de lucruri pe care le dadeai greutate majora ...lovituri libere!!!....si ai tacut la penaltyuri evidente!!!!Sa vorbesti de greseli de arbitraj si sa nu scrii un cuvintel despre echipa care in play off a avut 5 arbitraje pro din 9 meciuri?SI sa nu vorbesti nimic despre cea mai scandaloasa faza din campionat cand Hategan a inchis ochii cand Planici lua pumn in cap era tinut si portarul Arlauskis nu a atins mingea???Pai cati au fost prinsi in ofsayd la faza cu Vlad -Koljici???Despre arbitrii cel mai bine a vorbit Cornel Dinu care tot spune cum campionatele sunt castigate cu ajutorul federatiei si al presei...Sunt atatea echipe care au avut vant de la arbitrii si presarii doar ii albeau...Craiova este cazul cel mai evident....5 meciuri din 9 ...!!!

Vio (166 comentarii)  •  11 august 2020, 17:47

Elfabri, pretinzi ca Poli Iasi a fost dezavantajat de arbitri. Poate dar mai des a fost ajutata. Chiar in acest text aveti un exemplu semnificativ. Deci Poli Iasi nu are motive sa se planga de arbitraje.

Viorel (91 comentarii)  •  11 august 2020, 17:52

Pt Radu: omul nu are leac este incurabil! Cum sa afirmi ca fotbal este rupt total de UM a MI, când spaniolii care ar vrea sa cumpere s-au dus sa discute cu ministrul Vela și cu primarul sect-2 și nu l-au băgat in seama pe neghinita! De penibilii din DDB nici vorba! In plus marea trupa de scenografii canine PCH este prezenta la toate meciurile milițienilor handbaliști, poloiști sau aeromodeliștii! Deci e clar nu este nicio legătura între fotbal și cazarma stalinistă Dinamo, dar asta doar in viziunea unuia aflat in noaptea polară a minții! Somn ușor!

doilaunu (156 comentarii)  •  11 august 2020, 18:28

unul din cei mai buni 1000 ziaristi romani ai momentului - Ovidiu Ioanitoaia isi da cu parerea despre arbitrii romani - unii dintre cei mai buni pe plan mondial.

motanul incaltat (564 comentarii)  •  11 august 2020, 19:44

Nu o sa vedeti VAR in Romania, decit atunci cind va fi obligatoriu pt toata lumea. Si pt tarile din lumea a 4-a. Adica Romania...Pt ca prin VAR decizia arbitrilor de a influenta meciuri va fi un pic mai scazuta. Si la noi nu se vrea asta....

Manu (152 comentarii)  •  11 august 2020, 21:13

@doilaunu (149 comentarii). Ce ai tu de impartit cu Ioanitoaia este treaba ta desi nu sunt foarte sigur ca ai priceperea sa pui tu note. Dar cu gogomania ca arbitrii romani sunt printre cei mai buni din lume te faci rau de ras. Esti campionul prostilor sau al fitilistilor.

Nică fără frică (272 comentarii)  •  12 august 2020, 6:02

Tataie cum se face de nu ai spus nimic de arbitrii care le-au făcut craiovenilor niște penalty-uri inexistente și i-au iertat de penalty-uri văzute și de pe Pluto!!!??? Jenant ca de obicei!!!!

Motatei (27 comentarii)  •  12 august 2020, 10:22

@Nica fara frica (268 comentarii). Tu trebuie sa fii alt prost de fecesebist care moare de grija Craiovei. Nu ai loc de ea. Dl Ioanitoaia a subliniat ca se refera in articol la erori maxime de arbitraj nu discutabile, dar tu jenant ca de obicei. Raul tot rau, prostul tot prost si ambii fuduli in cazul tau.

Andrei F (1565 comentarii)  •  12 august 2020, 10:56

@Motatei (26 comentarii) • 12 august 2020, 10:22 Uite un aplaudac agresiv si care si jigneste si nu este oprit!!!!Oricat de agresivi sunteti Craiova numai in play off a avut 5 arbitraje pro din 9!!!!Penaltyuri evidente,atat de evidente incat si Craciunescu a vorbit de acele greseli...1Medias...gol inscris dupa fault la Bus in atac plus penalty neacordat la Velisar....2. Acka il trage de sort pe Man...3 La Cluj ofsayd la Mihaila plus penalty la Costache...4. La Botosani Chindris este busculat in careu de doi olteni...5.Cu CFR penalty iarasi neacordat la actiunea lui Vladoiu...

a dica (252 comentarii)  •  12 august 2020, 14:39

Eu n-as insista pe exemplele astea clare pe care le pricepe tot privitorul. Aici pot apare si greseli asta insemnand ca nu neaparat arbitrul e „in misiune”. Insa pentru un privitor avizat, fost arbitru sau jucator, „misiunea” este mult mai clara atunci cand arbitrul apeleaza la „fineturi”. Maniera de arbitraj care automat avantajeaza o echipa si o dezavantajeaza pe cealalta. Fluiera toate atingerile, simularile, nu sanctioneaza tragerile de timp, sicanele etc.. Nu foloseste aceeasi unitate de masura sau o foloseste pe cea care avantajeaza vadit o parte. Sicaneaza (vaneaza) anumiti jucatori. Acorda tendentios cartonase (cand trebuie si cui trebuie). Asa au aparut sintagmele „cartonas portocaliu”, „e acoperit de regulament”, „ii dam credit”. Toate astea sunt importante si nu prea am vazut sa faca obiectul unor analiza sau macar comentarii pertinente. In schimb ne-am invatat cu: „a arbitrat in general bine, n-a facut greseli grave”.

alunelu (2 comentarii)  •  13 august 2020, 0:16

Halal prieteni 'nea Ovi! Stau si ma gandesc unde a ajuns tara asta, unde a ajuns societatea asta, cum sint educati copii nostri (nu educatia din scoli), de peste 30 de ani nu s-a reusit sa se faca o educatie a acestui popor, s-au distrus doua generatii pana acum si nu se vede inca lumina din capatul tunelului. o generatie a fost de sacrificiu, insa a doua generatie VOI ati distrus-o, cand ma refer la VOI am refer la mass media in general. Si dati vina tot pe cititori, pai domnilor jurnalisti, dumneavoastra sinteti formatorii de opinie si nu invers. Ne spuneti ca asta se cere, asta vrea cititorul, insa e de datoria dumneavoastra sa schimbati. Daca mergeti pe "asta vrea cititorul" atunci ar trebui sa va schimbati meseria. Nu vad un jurnalist sa puna intrebari pertinente politicienilor sau oficialilor romani, vad numai citeva pitzipoance care nu stiu sa lege doua vorbe si incearca sa intrebe niste idiotenii, asta nu e jurnalism. Cum jurnalism nu e nici "Cosmina a facut furori pe plaja..." sau "o contabila din Bucuresti incendiara..." sau mafioti invitati la "Prietenii lui Ovidiu" Mafiotii din tara asta le luati inerviuri si ii pupati in dos, tocmai voi mass media care ar trebui sa faceti exact invers. Cel mai popular ziar de sport scrie numai de mafioti si *** care se cred mari finantatori, si VOI, in loc sa faceti anchete cum si unde se duc banii, ii faceti si mai mari. Rushine!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Urod (49 comentarii)  •  13 august 2020, 11:38

Pe Lucescu eu l-am auzit când a recunoscut meritul lui Giovani ca l-a dus la Galatasaray dar și faptul ca el s-a achitat față de el. Cum nu știu, probabil s-a achitat financiar....Discuția asta a fost când s-au certat in legatura cu transferul lui Pancu la Besiktas sau in alta parte, nu-mi mai aduc exact aminte unde...dar a recunoscut...!!!

Birlic (65 comentarii)  •  13 august 2020, 15:08

Există un proverb foarte românesc care zice ''Spune-mi cu cine umbli ca să spun cine ești''. Marele jurnalist Ioanițoaia, omul cu multe facultăți, cărți scrise și tări vizitate și care niciodată nu a fost comunist, dar ''a crescut generații de ziariști și continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii'', face o emisiune de senzație la oră de maximă audiență, formând opinii ''extrem de sănătoase'' în rândul iubitorilor de sport tineri și bătrâni despre ''cum e să fii mafiot'' cu inegalabilul și galacticul magician ''academician'' Giovani Becali. Nu putem să nu constatăm dezlănțuirea de iraționalism din societatea românească, de suficiență arogantă pe post de talent personal și de falsificare a cunoașterii. Pseudo-jurnalism și vedete de ocazie, oameni de afaceri improvizați, istorici și geografi care rescriu istoria lumii la televizor, para-înțelepți care se pricep la orice, – așa arată peisajul unei societăți incoerente, încetinită de obscurantism, superstiții și prejudecăți, numai bune de exploatat politic în cel mai cinic mod. În România democrația a ajuns să însemne infractori și farsori care emit ''valori'' și opinii cu pretenții de adevăr absolut și care-și ascund ''manglele'' în spatele paragrafelor de lege (interpretate în mod propriu) și drepturile omului și devin victime când sunt ''înghesuiți'' de lege.

Comentează