Temeri exagerate
FRF a interpretat drept o victorie faptul că UEFA i-a aprobat cererea de a întârzia cu o săptămână, de la 25 mai la 1 iunie, termenul de comunicare a formulei în care se va încheia Liga 1.

Amânarea poate fi privită ca o bilă albă. Văzută din alt unghi, bila se închide însă la culoare. Întrucât acceptul de la Nyon nu face altceva decât să prelungească o stare de incertitudine.
Concret, cluburile așteaptă lămuriri. Vor să li se spună ce și cum, în ce condiții va continua stagiunea. De pildă, ce se va întâmpla în situația, firește de evitat, în care unul sau mai mulți jucători s-ar infecta cu COVID-19. Subiect despre care Mircea Rednic a comentat recent astfel: „Dacă ai un caz de coronavirus în lot, n-ați auzit?, pierzi la «masa verde», te împușcă, te leagă, te ascund! Nu-i OK, normal că nu-i OK”.
Ignorând amănuntul că Poli Iași a solicitat prima, și insistă, oprirea play-out-ului, nedumerirea „Puriului” e de înțeles. Deoarece nici FRF, nici LPF n-au clarificat problema și au obligația să vină cu precizări. Ca părere, logic ar fi să nu se dea meci pierdut acelei formații căreia i se îmbolnăvesc mai mulți jucători, nu unul singur. Aceia să fie izolați și tratați, iar echipa să joace mai departe câtă vreme va putea trimite pe gazon minimum 7 oameni, cum prevede regulamentul.
În eventualitatea în care, de la unul ori doi, se înmulțesc fotbaliștii depistați pozitiv, lucrurile se complică. În acest sens, Federația și Liga sunt datoare să intervină, să definească un număr rezonabil de jucători infectați, 5, 6 maximum 10, după care o echipă să nu mai aibă dreptul să intre pe teren. Abia apoi să fie luate în calcul posibilitatea reprogramării și, ca ultimă soluție, varianta lui 0-3. Altfel zis, în măsura în care temerile lui Rednic se justifică, ele par totuși exagerate. Dar aspectul ridicat de el trebuie limpezit. E neapărată nevoie de o reglementare.
Totodată, FRF a anunțat că până la terminarea stagiunii întrerupte de pandemie în Liga 1 și Liga 2 vor fi permise câte 5 schimbări de jucători pentru fiecare echipă. Lesne de dedus din ce considerente. Pentru că se va juca mai des decât de obicei, în ritm accelerat. În aceeași idee, pe banca de rezerve vor putea lua loc 9 fotbaliști, nu 7 ca până acum.
De notat că inițiativa de a se efectua 5 schimbări față de 3 a fost primită la noi cu reticență. Lui Ciprian Paraschiv, președintele lui Poli Iași, propunerea i s-a părut „nerealistă”, oarecum logic, de vreme ce ea s-a discutat la LPF, nu la FRF! A și detaliat: „Nu cred că forul internațional (n.a. IFAB) se va întruni în timpul competiției pentru a face o derogare de la Legile Jocului special pentru România”.
Ce nu știa oficialul ieșean e că însăși federația engleză (FA) s-a adresat la IFAB pentru mărirea numărului de schimbări, forul londonez înaintea tuturor celorlalte. Iar International Football Association Board, cu 4 membri britanici din 8, s-a grăbit să răspundă pozitiv. Dovadă că în Bundesliga, primul campionat reluat din TOP 5, se operează curent 5 schimbări. Cu mențiunea că, spre a se evita tragerile de timp, ele trebuie efectuate doar în 3 momente ale partidei.