Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Fotbal fără Messi?!

În timp ce acest blestemat de coronavirus dă greu înapoi, numai în România raportându-se 277 cazuri noi, fotbalul încearcă să iasă din tunel și, din păcate, mai degrabă orbecăie. De la țară la țară, veștile nu-s cele mai încurajatoare, iar […]

Permalink to Fotbal fără Messi?!
marți, 28 aprilie 2020, 3:15

În timp ce acest blestemat de coronavirus dă greu înapoi, numai în România raportându-se 277 cazuri noi, fotbalul încearcă să iasă din tunel și, din păcate, mai degrabă orbecăie. De la țară la țară, veștile nu-s cele mai încurajatoare, iar speranțele că se va relua curând sezonul competițional tot mai mici. Suspendarea lui definitivă ar produce pagube imense sub aspectul spectacolului, dar și al bugetelor cluburilor, private de banii din TV. Numai în Spania s-ar pierde un miliard de euro!

Făcând o trecere în revistă, reținem că repornirea campionatului german, anunțată la începutul lui mai, s-a amânat pentru sfârșitul lunii respective. Dacă nici nemții nu-și mai respectă cuvântul, ce să mai zici și să te mai miri de alții?! Numai că Ministerul Sănătății de la Berlin a refuzat să-și dea avizul.
La rându-i, Serie A a înștiințat echipele că pot relua pregătirile colective pe 18 mai, Federația, Liga și Ministerul Sportului convenind asupra datei menționate. N-a fost suficient, deoarece medicii a 17 din cele 20 de formații din elita fotbalului peninsular, mai puțin doctorii lui Juve, Lazio și Genoa, au semnat o scrisoare comună de protest. Susținând cu argumente științifice că ar fi prea devreme pentru redeschiderea antrenamentelor. Într-un moment în care Italia e lider european la capitolul victimelor provocate de COVID-19, ei au cerut menținerea carantinei. „Nu vă asumați un asemenea risc imens!”, așa au încheiat scrisoarea.

Altfel, s-a stabilit înghețarea sezonului în Belgia și Olanda, știri la auzul cărora UEFA, adepta încheierii competițiilor pe teren, nu la masa verde, a sărit ca arsă. Ba a și amenințat cu sancțiuni. După care, înregistrând declarația premierului olandez că „nu se pune problema reluării fotbalului, a sportului, înainte de 1 septembrie”, a lăsat-o mai moale. Au înțeles și oficialii de la Nyon că, dincolo de voința și dorința lor, fotbalul rămâne la mâna pandemiei și că nu el hotărăște. Hotărăsc autoritățile din fiecare stat înaintea federațiilor și a ligilor.

Totuși, Jupiler League și Eredivisie reprezintă campionate mai mici, nu intră în Top 5. Chiar dacă scandalul e cât casa în Țara Lalelelor, care a anunțat că nu va decerna titlul de campioană și că va anula promovarea (deși Cambuur și Graafschap se distanțaseră în fruntea eșalonului 2), zarva de-acolo n-a căpătat cine știe ce importanță, ce ecou. Situația se va schimba radical dacă se va întâmpla însă, cum se aude, să se oprească definitiv LaLiga, ăsta chiar ar fi un eveniment planetar. Nu cred că exagerez pretinzând că fără Barcelona, fără Real și fără Atletico Madrid, măcar fără ele, fotbalul n-ar mai însemna același lucru și nici n-ar mai stârni, ca fenomen, același interes.

Când în Spania s-au inventariat, conform cotidianului Marca, alte 331 de decese în ultimele 24 de ore, numărul lor ajungând la 23.521, pe lângă 209.465 „contagiados”, Ministerul Sănătății de la Madrid nu s-a sfiit să tragă semnalul de alarmă. „Ar fi ridicol să spun acum că vom mai avea fotbal profesionist în această vară!”, a declarat ministrul Salvador Illa Roca.

Evitând să cad pradă scepticismului, iar panicii nici atât, mă văd totuși obligat să constat, cu îngrijorare, că gluma se îngroașă. Dar și că, privându-ne și de magia lui Messi, ea devine din ce în ce mai proastă.

Comentarii (27)Adaugă comentariu

Barbu (100 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 15:41

Hai ca a mai inventat Nea Ovi o drama, vorba sa planetara...Seva scufunda pamantul daca nu-l vom mai vedea pe Messi plimbandu-se pe terenul de joc ca in pensionar.

Florin (215 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 15:49

Oprirea campionatului Spaniei ar fi o pierdere imensa, nu si a campionatului nostru de doi lei si cinspe bani. Chiar ma simt mai bine sa nu mai vad cum se chinuiesc alde Florinel si Gigel...

Vio (188 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 15:51

Stati linistit ca marile campionate se vor relua. Sunt prea mari sume in joc ca guvernele din acele tari sa ingroape fotbalul. Mai complicat va fi cu batuta pe loc din campionatul carpato danubiano pontic.

Vlady (309 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 15:54

Magia lui Messi adica vorbiti la timpul trecut. Pentru ca nici Messi nu mai este la 33 de ani magicianul din alti ani.

BB (155 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 15:57

Nu vi se pare decizia luata de olandezi foarte aiurea? Parerea mea e ca trebuia organizat un baraj tur retur intre Ajax si Alkmaar si decernat titlul de campioana. Blocarea retrogradarii este o decizie la fel de gresita. Nu si cum sa privezi niste echipe care au adunat puncte ca sa ajunga fruntasele clasamentului.

CITA (2118 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 16:10

Maestre, ceea ce este absolut sigur acum e ca nu putem da verdicte si nu putem lua decizii pe care sa nu le putem anula, in nici un domeniu. Se merge peste tot "la supravietuire". Ma uit in jur si vad totusi ca in constructii, drumuri, poduri se lucreaza intens si asta-i imbucurator. Si fotbalul se produce tot afara, dar presupune totusi contact fizic aleator si mai sunt si oamenii din tribune. Traim cu acest monstru-varcolac nevazut si in final ne vom obisnui cu stilul asta de viata. Nu intamplator, Darwin a facut magistrala afirmatie, citez aproximativ: "omul NU este cea mai inteligenta fiinta de pe Pamant, dar cu siguranta este cea mai adaptabila" - incheiat citatul. Aasa ca, macar din punctul asta de vedere, eu as fi un pic mai optimist decat Dvs. Si se mai zice inca ceva: gandurile pozitive, desi par cel putin in situatia actuala nerealiste, ne vor aduce in final BINELE si vor alunga raul.

Darius (9 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 16:20

Vad ca dintr-un maradonist infocat treceti din ce in ce mai des in tabara lui Messi...Tocmai pentru ca nu exista un al doilea Diego Armando Maradona tradarea Dv ma supara.

Mateias (70 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 16:23

Daca vreti sa imi dati ceva amanunte. Ar trebui sa cred ca medicii echipelor din Serie A pot decide ei daca se reia sau nu campionatul si nu cred asta. Astept alta motivatie mai serioasa.

zapacitu’ (911 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 16:31

Hai bre nea Ovidiu, n-ai scris matale nimic de englezi???! Cum e posibil??? :) Pai la englezi s-a inventat fotbalul pe aceasta planeta, ca dealtfel multe jocuri celebre care produc (produceau! :) ) miliarde, sau rugby derivat din fotbal, si multe altele cu mingii de diverse dimensiuni. Zi-ne te rog cum sta treaba cu fotbalul si in Regatul Unit, draga maestre, sa stim si de la ei. Pai ei care ne dau ora exacta si toti ne raportam cu ceasul dupa GMT, cel mai mult tre sa fim atenti la ei acum, ca ei ne-au invatat cel mai bine fotbalul asta jucat maestrias de hispanici, potrughezi si italieni, ca sa-i citez pe cei mai celebri. Si mai e ceva, bre nea Ovidiu: Sa stii ca eu propun sa jucam oina in loc de fotbal, e sportul nostru Nationa, are mai mult de juma de mileniu de cand s-a inventat in Carpati si, va asigur, nu prezinta contact fizic! Doar cu mingea aceea cu lana de oaie in mijloc imbracata in piele alba de caprita bineinteles ne-infectate cu sars cov2 blestemat! Cu ocazia asta relansam si sportul nostru Romanesc-Mioritic adevarat, revenim la originile noastre sportive sanatoase si ne-om gasi locul in lume! Pai n-ati vazut bre, englejii si americanii ce ne apreciaza la max? Ce, crezi ca ei nu stiu foarte bine ca parintele unic si juma-milenar al cricket-ului si base-ball-ului este minunata OINA jucata in Carpati dinainte de aventura peste Atlantic a lui Cristofor Columb, pe numele lui adevarat Crisobal Colon??? Asa ca VOTEZ OINA si relansarea in forta a acesteia in spatiul Carpato-Dunareano-Pontic!!!!

Bogdan (395 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 16:34

@CITA (1923 comentarii). Te-am citit si am ramas cu impresia ca esti Hagi deghizat. Si tu ai descoperit gaura de la covrig adica ceri sa fie bine ca sa nu fie rau. As vrea sa ma lamuresti ce trebuie facut ca sa fie bine. Restul este vrajeala ieftina.

gino (513 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 16:37

Nu va dau dreptate. Ajax Amsterdam este o mare echipa deci si campionatul in care joaca ea trebuie considerat printre primele din Europa. Faptul ca nu face parte din Top 5 pe care il invocati mereu se datoreaza intereselor presei internationale condusa de L'Equipe.

argus (108 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 16:41

La un miliard de euro cat pjerde La Lega cred si eu ca lumea se agita. La maruntisul ce se imparte echipelor noastre si asa niste sume umflate chiar nu merita atata bataie de cap daca se reia ori nu al nostru campionat.

Anon (1 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 17:33

Mai importanta decat Spania este situatia lui Liverpool, unde universul s-a dat peste cap parca dinadins sa ramana in continuare fara titlu, si cu fiecare zi care trece sansele sunt din ce in ce mai mari ori sa se intample asta, ori sa aiba un asterisc gigantic langa primul lor titlu PL.

Sasa (29 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 17:48

Stire despre Top 5: in Franta, dupa 11 mai se reiau in prima faza doar sporturile individuale. E foarte probabil ca autoritatile sa nu avizeze reluarea sporturilor de echipa decat in august. Caz in care Ligue 1 va fi suspendata.

Marean (270 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 17:55

De acord cu @Vio (156 comentarii). Prefer mai mult sa vad pe micul ecran meciuri din Spania ori din Anglia decat sa pierd timpul cu Chindia, Sibiu, Clinceni, Voluntari si ale comune din jurul caputalei. Chiar imi pare rau ca a retrogradat Chiajna si nu mai am ce sa admir.

NR (2 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 17:56

Bună ziua domnule Ioanițoaia. Dacă e să luăm în considerare și noul mesaj al premierului francez Edouard Philippe, care indirect a pus capăt actualului sezon, cum că balonul poate rula cel mai devreme în luna august, putem bănui un deznodământ sumbru.

coco (401 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 18:17

Parca dumneata scriai pe acest blog cu cateva zile in urma ca sanatatea este mai importanta decat fotbalul. Atunci ti-am dat dreptatea. Acum daca nu ma insel o dai la intors. Sau asta numai mi se pare mie.

NR (12 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 18:52

Bună seara domnule Coco. Dacă vă referiți la comentariul meu aveți dreptate când ați afirmat că e posibil să fi interpretat eronat postarea. Susțin în continuare faptul că sănătatea trebuie să aibă întâietate, eu răspunzând cumva autorului articolului și temerilor acestuia.

Doryn (166 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 20:02

@NR (1 comentarii). Uitati-va la ora postarii articolului dlui Ovidiu si veti deduce ca a fost scris inaintea anuntului facut de primul ministru francez. Ceea ce nu schimba datele problemei dar probabil ca restrange sansele reluarii campionatului nostru.

Dilimache (657 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 20:41

Probabil ca in secenariul cel mai reusit se vor relua meciurile la toamna, mai devreme este foarte riscant.

Jules (14 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 21:22

Mor oameni peste tot, recesiune economica globala, servicii si afaceri pierdute, scoli inchise, iar gluma se ingroasa ca nu se ma reia La Liga si nu il mai vedem pe Messi?!!! Tot ce se intampla acum este o gluma?!!Incredibil!!!!

Gusti (10 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 21:41

Dupa Belgia, Olanda si Spania inchide mustaria si Franta, pana prin septembrie octombrie ii spunem la revedere fotbalului. Adio si un praz verde.

NR (12 comentarii)  •  28 aprilie 2020, 22:48

Bună seara domnule Dorin. Așa este. Desigur, e o disensiune care preocupă, însă nu cred că vor surveni schimbări notabile niciunde, nici măcar în viitorul apropiat.

Mircea (97 comentarii)  •  29 aprilie 2020, 12:13

Ce bine ca deciziile in legatura cu pandemia nu sta in mainile UEFA sau FIFA....

CITA (2118 comentarii)  •  29 aprilie 2020, 18:44

@Bogdan (366 comentarii), m-ai intrebat ce trebuie facut ca sa fie BINE, iar eu sincer ma bucur ca m-ai bagat in seama. Raspuns: in fiecare dimineata cand rasare soarele sau cand vezi lumina cum patrunde in casa, multumesti pentru o noua zi in care poti sa faci BINE. (in sensul in care ti s-a oferit din nou ocazia sa faci BINE). Multiplica asta la majoritatea semenilor nostri si ai deja raspunsul la intrebare. Merci ca ma asemui cu Gica Hagi, ma simt bine; in afara de faptul ca avem aceeasi varsta si ne-a placut fotbalul inca din clasele primare, nimic nu ne mai aseamana... :) - ba nu, SCUZE! ambitia de a face BINELE in fiecare zi!!!

romeo (6 comentarii)  •  30 aprilie 2020, 9:06

si tu scri tot mai prost......

Maxentiu (65 comentarii)  •  30 aprilie 2020, 10:46

Hai boss, ca e simplu. Trimitem toti fotbalistii si spectatorii la cules de sparanghel in Germania, ca acolo pare sa fie singurul loc cu risc zero de infectie. Nu zic nimic de Belarus, ca ma acuza vigilentii ca as fi platit de Putin.

Comentează