Nu, nu-i o idee bună!
Varianta încheierii sezonului competițional în sudul Turciei, pe care FRF și LPF nu și-au însușit-o însă oficial, continuă să agite apele.

După ce Gazeta s-a declarat mai degrabă împotriva scenariului, Dan Udrea a venit sâmbătă cu o opinie pro, intitulându-și pledoaria „Da, e o idee bună să mutăm fotbalul în Antalya!”.
Meticulos, sagace, Udrea argumentează logic și în parte nu greșește. În Antalya există hoteluri și terenuri de antrenament (nu și de joc) numeroase și bune. Cluburile noastre n-ar avea costuri peste cele de acasă. Strânși într-o zonă limitată, jucătorii ar fi mai puțin expuși pericolului îmbolnăvirii etc. Toate acestea sunt reale și, în baza lor, eventuala deplasare în Antalya pentru cele 77 de meciuri restante (incluzând și partidele din Cupă) ar presupune unele avantaje.
Dar și la fel de multe dezavantaje, dacă nu chiar mai multe. Întâi și întâi, ar fi greu de înțeles ce-am căuta la turci de vreme ce pandemia se manifestă la ei mai rău decât la noi?! La zi, 107.773 infectați și 2.706 morți în Turcia, 11.036 și 608 în România, diferențele sar în ochi. Veți zice că, cifrată la 82 de milioane, populația Turciei e de 4 ori mai mare. Corect, numai că, raportând la un milion de oameni, la ei numărul de îmbolnăviri e aproximativ dublu!
Ca atare, ideea promovată de colegul Dan Udrea nu prea convinge. Probă că masa fanilor tricolori a respins-o ferm: într-un sondaj GSP, 80% din 15.000 de repondenți s-au pronunțat contra plecării în Antalya.
Altfel, nimeni nu va putea garanta că, în ciuda unor măsuri stricte de prevenție, nu vor apărea infectări în rândul fotbaliștilor noștri. Atunci cum se va proceda? Cel depistat pozitiv va fi trimis în țară, OK. Dar cu aceia care vor fi intrat în contact cu el, 20, 30, mai mulți?, ce se va întâmpla, vor fi băgați în carantină două săptămâni ori, în frunte cu ei, se va întoarce acasă întreaga expediție? Indiferent de decizie, cheltuielile vor spori și nu-i exclus să se ajungă la situația de a se da pe pere ce s-a luat pe mere.
Mai notez că mutarea cu pricina ar trebui aprobată de către FIFA și UEFA, care se vor trezi în fața unei solicitări lipsite de precedent. Întrucât niciodată campionatul unei țări nu s-a disputat într-o altă țară! Un meci demonstrativ da, o finală de Cupă ori de Supercupă, dar atât, niciodată altceva, de unde posibile probleme de ordin juridic.
Totodată, fără să cad în capcana unui naționalism exagerat, aș îndrăzni să întreb, și să mă mir, de ce-ar trebui să le plătim turcilor vreo două milioane de euro, costul estimat pentru cele 14 formații de L1, n-ar fi mai bine ca banii respectivi să rămână aici?! Din ce considerent ar trebui să-și care fotbalul tot calabalâcul în Antalya, ca să-și umple buzunarele nu știu ce pseudoimpresar și să-i fie recunoscător, firește, unuia dintre băieții de prăvălie ai lui Burleanu?! Dacă tot se gândește cineva să reunească echipele într-un turneu, ce-l împiedică să-l organizeze pe litoralul românesc? Și de ce în Turcia și nu, ca soluție extremă, în Austria, care stă mult mai bine privind pandemia, 15.225 îmbolnăviri și 542 morți? Întreb, nu propun, nu-i treaba mea.
O ultimă observație. În timp ce noi, mă rog, unii dintre noi, plănuim să jucăm la ei finalul stagiunii, turcii înșiși studiază posibilitatea de a duce propriul campionat în Kazahstan! Iată încă un motiv, dintre atâtea, ca varianta Antalya să pice cu succes.