Sfârșitul drumului

În prezent împrumutat din Germania în Turcia, de la Mainz la Gaziantep, Alexandru Maxim se plânge că fotbaliștii noștri sunt discriminați peste hotare. „Un român nu va fi niciodată băgat în aceeași oală cu spaniolii sau cu nemții. Acestora li […]

În prezent împrumutat din Germania în Turcia, de la Mainz la Gaziantep, Alexandru Maxim se plânge că fotbaliștii noștri sunt discriminați peste hotare. „Un român nu va fi niciodată băgat în aceeași oală cu spaniolii sau cu nemții. Acestora li se oferă mai multe șanse”, apreciază el. Același jucător, 39 de selecții și 5 goluri pentru națională, 30 de ani pe 8 iulie, dezvoltă subiectul: „Olandezii jucau fără să aibă vreo realizare, intrau pe teren și nu făceau nimic, dar antrenorul tot pe ei îi folosea!”.

Înaintea altor detalii, să reținem că Mainz e un adevărat trust multinațional, cu fotbaliști aduși de pretutindeni. Între ei, francezul Niakhate (cele mai multe meciuri), camerunezul Malong, ungurul Szalai, olandezul Boetius, suedezul Quaison (golgeterul echipei), austriacul cu tată nigerian Onisiwo, sud-coreeanul Ji Dong. De unde concluzia că se poate vorbi greu spre deloc despre discriminare la formația clasată pe 15 în Bundesliga, prima deasupra liniei retrogradării. În 2017 ea l-a luat pe Maxim de la Stuttgart plătind 3 milioane de euro și dându-i lui 1,5 milioane pe an până în 2021.

Din păcate însă, ca și la Stuttgart, Alex n-a convins nici la Mainz. Întrucât în sezonul 2018-2019 a fost integralist într-un singur meci, Bild a scris „Nu-i bun nici măcar pentru banca de rezerve”, iar clubul l-a pus în mai 2019 pe lista de transferuri. Și, cum ziceam, l-a trimis în Turcia, sub comanda lui Șumudică. De altfel, în perioada respectivă, însuși Maxim recunoștea că „Și eu am așteptări mai mari de la mine”, declarație ce exclude varianta că antrenorul i-ar fi purtat sâmbetele. Personal, nu cred că există vreun antrenor care să acționeze împotriva propriului interes și să țină rezervă un jucător bun.

Până la un punct, „revolta” lui Alex pare justificată. În contextul în care fotbaliștii români suferă în Vest din pricina imaginii proaste create acolo de unii dintre compatrioții noștri. Care, fără să fie cu supărare, au mâncat lebede la Viena, au furat mașini la Milano, au cerșit la Bruxelles și au încins grătare pe străzile Parisului. Ca atare, Maxim are motive să se plângă. Cu observația că generația lui, a lui Gicu Grozav ori Adi Popa, a altora, a contribuit nu la ștergerea imaginii amintite, ci la întărirea ei.

Fie și numai indirect, deteriorând impresia excelentă lăsată în fotbalul internațional de români în epoca în care Hagi și Petrescu, Balint și Sabău, Ilie Dumitrescu și Lupescu, Gică Popescu, căpitanul Barcelonei, și V. Moldovan erau titulari în echipe celebre, senatori de drept. Tocmai pentru că în anii aceia fotbaliștii noștri de-afară erau aplaudați, nu discriminați, cum se lamentează Maxim astăzi, el și colegii lui din era post Chivu și Mutu pot fi socotiți coautori ai actualului declin, vizibil și dureros.

De acord că Alex, Gicu Grozav și Adi Popa sunt talentați. Sunt, au dovedit-o. Nu lipsa de valoare i-a tras și îi trage în jos, cât mentalitatea. Atitudinea. Comoditatea. Implicarea în doi peri, superficialitatea. Din care cauze, pentru mulți dintre cei care judecă lucrurile ca Maxim parafarea unui contract avantajos în străinătate înseamnă sfârșitul drumului, când ar trebui să însemne începutul lui. Un salariu gras, o mașină bengoasă, 14 tatuaje și, să n-o lungesc, trai pe vătrai. După care, când ți se arată ușa, cel mai ușor e să arunci vina pe alții, nu?