Pretenții exagerate
Iată-i bătând în retragere până și pe cei convinși că pandemia de coronavirus va dura cât o ploaie de vară.

Situația e proastă la nivel mondial, dar se anunță și mai rea, apreciindu-se că vârful îmbolnăvirilor și al deceselor va veni spre finalul lui aprilie. După unii specialiști, chiar mai târziu.
În context, firește că fotbalul nu mai interesează ca înainte. Una că a ieșit de pe lista preocupărilor importante și alta că nu mai depinde de el însuși. E la mâna pandemiei. Dacă admiteți, a destinului. Sunt lucruri infinit mai importante azi. Înainte de orice, sănătatea. Totuși, deși nu se știe când vor fluiera arbitrii din nou, UEFA nu se dă bătută și încearcă să rămână în priză. În timp ce la Nyon se fac strategii și se speră, comentatorii de fotbal continuă să despice firul în patru. Cum nimeni nu-i în măsură să precizeze când se va sfârși nenorocirea, aceștia mai degrabă se bagă în seamă. Cu scuzele de rigoare, se află în treabă.
Când cluburile nu mai încasează bani din drepturile TV, din publicitate, din sponsorizări, din vânzarea biletelor etc, UEFA ar intenționa să renunțe la regula fair-play-ului financiar. Care, foarte pe scurt, înseamnă ce? Obligația de a păstra un echilibru între venituri și cheltuieli în așa fel încât ultimele să nu le depășească pe primele cu mai mult de 30 de milioane de euro. În caz contrar, intervin sancțiuni aspre, cea dintâi fiind interzicerea transferurilor. Ba chiar excluderea din competițiile continentale, pericol ce planează încă asupra lui Manchester City, nimeni alta decât campioana en titre a Angliei.
Pe noi însă povestea ne privește mai puțin. Întrucât grupările noastre fruntașe, de pildă, CFR și FCSB în 2018, ultimul an raportat, au înregistrat venituri mici. Fără a pune la socoteală sumele obținute din transferuri, CFR a obținut 21 de milioane, iar FCSB 34, cu observația că în acest sezon, datorită parcursului european, formația din Gruia va primi de la UEFA o sumă consistentă. Mult mai mare.
Sunteți curioși cam cum stăm comparativ cu cluburile de anvergură? De exemplu, Barcelona a realizat în 2019, țineți-vă bine!, venituri de 990 de milioane, conform ziarului madrilen Marca. Despre ce vorbim dacă Barca strânge anual numai din vizitarea stadionului Nou Camp și a muzeului din incintă, bilete între 25 și 45 de euro, circa 28-30 de milioane. Adică măcar dublu, chiar spre triplu, față de bugetele echipelor de top din Liga 1. După care visăm să ne luăm de piept cu asemenea adversari, ba să-i și învingem! Zău așa, nu vi se pare că avem pretenții exagerate?
În fine, circulă zvonul că UEFA le va interzice accesul în cupele europene reprezentantelor acelor campionate care nu vor reuși să încheie stagiunea astfel încât să-și desemneze la termen „ambasadoarele”. Nu cred într-o asemenea variantă, pe care o vom discuta însă mâine.