Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Pretenții exagerate

Situația e proastă la nivel mondial, dar se anunță și mai rea, apreciindu-se că vârful îmbolnăvirilor și al deceselor va veni spre finalul lui aprilie. După unii specialiști, chiar mai târziu. În context, firește că fotbalul nu mai interesează ca […]

...

Războiul din Bănie

Astfel am aflat că pe parcursul anului 2019 arena respectivă, despre care vă reamintesc că a fost inaugurată în noiembrie 2017, că are 31.000 de locuri și a costat 60 de milioane euro, a produs venituri de 1.171.618 lei, conform […]

...

Mai vin banii?!

E rău, dar se anticipează că va fi și mai rău dacă reluarea sezonului va întârzia cu lunile. Iar semnele într-acolo bat. Între alții, Florin Prunea a sesizat primejdia: „Situația ar putea fi mai gravă decât ne-am închipuit. E posibil […]

...

Șmecherie cu ghivent

Unii îi spun oierul șef, ceea ce n-ar trebui să-l deranjeze, din moment ce obișnuiește să-și plimbe turma de mioare prin centrul orașului Voluntari. Atunci e țanțoș nevoie mare, mândru ca un comandant de oști. Lui Becali îi place să […]

...

Polemici încinse

Iată însă că pe măsură ce COVID-19 nu se predă, dimpotrivă, se extinde, sunt din ce în ce mai numeroși cei din interiorul fenomenului care-mi împărtășesc temerile. Îi veți afla imediat. Și aceștia încep să realizeze că termenele vehiculate de […]

...

Borcane încurcate

Și din cauza frigului și a terenului înghețat, acest Gaz Metan – CFR, 0-0, n-a oferit showul așteptat. În ciuda faptului că a dominat, pe alocuri copios, campioana n-a reușit să marcheze, formația medieșeană apărându-se strict și organizat, uneori chiar […]

Permalink to Borcane încurcate
duminică, 9 februarie 2020, 3:10

Și din cauza frigului și a terenului înghețat, acest Gaz Metan – CFR, 0-0, n-a oferit showul așteptat. În ciuda faptului că a dominat, pe alocuri copios, campioana n-a reușit să marcheze, formația medieșeană apărându-se strict și organizat, uneori chiar eroic. Iar când linia ei de fund a cedat, a intervenit providențial Pleșca, MVP-ul partidei.

Firește că pe Dan Petrescu l-a deranjat, ba și incomodat, stilul adversarului de a închide jocul. Câteodată chiar de a-l refuza, conform datinii străvechi de a arde holdele și a otrăvi fântânile în calea vrăjmașilor. Totodată însă, „Bursucul” n-ar fi trebuit să se supere, întrucât Edi Iordănescu n-a făcut altceva decât, păstrând proporțiile, să-i copieze unele obiceiuri.

Petrescu însuși a fost cel care a învățat să sacrifice spectacolul în favoarea rezultatului. Judecând că scopul scuză mijloacele, el a cultivat și încurajat fotbalul economicos, pragmatic, pe alocuri cinic. Dar, aspect important, eficient, lucrativ. Aducător de victorii și de trofee.

Realist, Iordănescu și-a făcut socoteala că-i va fi greu să îngenuncheze cea mai solidă defensivă din Liga 1, răpusă de doar 16 ori în actuala ediție, lider la acest capitol. Ca atare, și-a propus să nu primească gol. În caz fericit, să și dea, dar prioritar, obligatoriu, să nu primească. A și recunoscut asta cu sinceritate: „Ne-am asumat un joc mai puțin ofensiv, să câștigăm baloanele pe mingea a doua, să ne protejăm mai bine în momentele statice”.

Dincolo de strategia adversarului, menită să-i scoată din ritm pe clujeni, pe Petrescu l-a mai supărat ceva, arbitrajul brigăzii bucureștene conduse de Andrei Chivulete. „Am avut un penalty clar în repriza întâi, care ar fi schimbat soarta meciului”, a reclamat „Bursucul”, iar Ion Crăciunescu, analistul Digi, i-a ținut partea privind faza petrecută în minutul 22.

Concret, după un duel contondent între Droppa și C. Deac, în urma căruia ambii s-au prăbușit și au acuzat accidentări, balonul a ajuns în careul Gazului, unde Pleșca, ieșit din poartă în disperare de cauză, l-a luat cu fulgi cu tot pe Omrani, 11 metri fără dubii! Atât că, deși lăsase partida să curgă, „centralul” a întors-o și a dictat fault pentru Mediaș la contactul dintre Droppa și C. Deac. Pe care l-a interpretat, e o presupunere, drept o intrare cu talpa a decarului ardelean.

Crăciunescu a apreciat însă, ferm pe poziție, că Andrei Chivulete a greșit. Că trebuia să fluiere penalty la Omrani, nu fault la C. Deac, acesta din urmă atingând mingea înaintea mijlocașului ceh și jucând-o regulamentar. Opinie împărtășită și de subsemnatul.

Altfel, dacă secvențele respective rămân controversate și comportă discuții în contradictoriu, probă că GSP l-a notat pe AC cu 7, fostul numărul 2 mondial în arbitraj a avut temei să reproșeze CCA că n-a delegat la acest meci, ce se anunța tensionat datorită mizei, un arbitru dintre cei 7 de pe lista FIFA. Iarăși însă, ceea ce nu mai miră pe nimeni, comisia prezidată de grecul Vassaras a încurcat borcanele. Numai că asta, repet, nu mai stârnește nicio mirare, ci a devenit un mod de lucru.

Comentarii (22)Adaugă comentariu

Jean (253 comentarii)  •  9 februarie 2020, 15:19

Veche vrajeala practicata de Petrescu ca sa puna presiune pe albitri in perspectiva meciurilor din faza finala.

Andrei (220 comentarii)  •  9 februarie 2020, 15:35

Multi vad, putin cunosc. Chivulete este ca taica sau un tip care face jocuri. A fost 11 m dar nu a vrut el sa il dea si nu l-a dat. Fiind cu Fecesebeaua cca ii va da dreptate.

Barbu (87 comentarii)  •  9 februarie 2020, 15:39

Penalti clar si Craciunescu a avut motiv sa faca scandal. I s-a potrivit ca manusa sa se ia de CCA sa demonstreze din nou ca arbitrajul merge prost daca nu este el sef.

Clau (89 comentarii)  •  9 februarie 2020, 15:41

Penalty numai in capul lui Craciunescu mare fan al lui Hagi si Petrescu. Niciodata nu va sustine ceva impotriva acestora.

George (147 comentarii)  •  9 februarie 2020, 16:17

Ii ziceti bine Bursucului. Sa realizeze ca nu trebuie sa ii faci altuia ce nu iti place tie. Cand el face antijoc este bine dar cand face altul, cazul lui Edi Iordanescu, nu mai este bine. Aia omoara fotbalul, nu el...

Clujeanul (54 comentarii)  •  9 februarie 2020, 16:23

Este aceasta a n-a oara ca dl Ioanitoaia trebuie sa corijeze ce strica colegii domniei sale. Cum sa ii dai nota 7 lui Chivulete cand nu a vazut un 11 metri care trebuia vazut si de la Cluj nu de la Medias. CFR putea lua 3 puncte si deci a pierdut 2 . Daca rateaza campionatul din cauza orbirii lui Chivulete nu ii da cocostarcul asta ttitlul inapoi.

geo (167 comentarii)  •  9 februarie 2020, 16:25

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei F (1427 comentarii)  •  9 februarie 2020, 16:28

Nu Crăciunescu meciul trecut se mira de ce a fluierat arbitrul la piciorul primit de Momcilovici de la Omrani? Și Omrani după duritățile cu Tănase și Momcilovici nu trebuia meciul asta sa stea in tribune?Am văzut meciul pe DIGI...Comentatorul meciului a spus fault încă de la duelul cu Deac...Desigur,același comentator a strigat și fault la duelul Pleșca - Omrani...Concluzia este una singura: presarii și comentatorii interpretează Regulamentul după propriile interese...De aia avem fotbalul asta slab...Mara striga acum din cauza faulturilor lui Constantin la Omrani dar a tăcut meciul trecut la duritățile lui Omrani...Și desigur...CFR să fie arbitrată numai de Covaks ,Avram și Hategan...Apropo,Coltescu de când nu a mai arbitrat CFR? Știe Dan Petrescu...

argus (37 comentarii)  •  9 februarie 2020, 17:07

Bine pusa problema si totusi nu foarte exact. Pentru ca eu am vazut exact ca arbitrul. Plesca l-a faultat evident pe Omrani dar mai intai il faultase Deac pe Droppa.

Andu (40 comentarii)  •  9 februarie 2020, 17:24

De data asta ii dau dreptate lui Andrei F cat este el de fecesebist ...fiecare comentator judeca fazele cum stie si mai ales cum vrea. Si nu toti stiu dar de vrut sunt multe simpatii si interese. Cand nu este vorba despre Hagi Dl Ioanitoaia este mai corect decat toti. Pentru Hagi si Viitorul are o slabiciune deosebita.

Simeone (7 comentarii)  •  9 februarie 2020, 17:54

De ce a întors arbitrul faza? O lași sa curgă sa vezi dacă rămâne avantaj pentru cei care joacă mingea, asa a și fost, Omrani culege mingea intră în careu și e faultat de portar. Apoi fluera. Fluieri sa ce? Sa întorci faza? Nici arbitrul de margine nu a semnalizat ceva în neregula! Clar trebuia sa dea penalti, era prima repriza și nu influenta deznodământul partidei. Nota 2 arbitrului

MZM (340 comentarii)  •  9 februarie 2020, 18:09

Eu cred ca, desi arbitrul a dat impresia ca lasa jocul sa curga (dupa duelul Droppa-Deac), totusi a fluierat inainte de ciocnirea dintre Omrani si Plesca. Ceea ce ar insemna ca faza din careu s-a petrecut cand jocul era oprit!

Ghencea (108 comentarii)  •  9 februarie 2020, 18:14

Cred ca dumneavoastra si cu Craciunescu ati incurcat si mai tare borcanele decat Chivulete. Ambii sunteti impotriva Stelei si de aceea folositi orice mijloc sa ii serviti pe cei de la CFR. Nu va ajuta foarte tare si in cele din urma tot Steaua va castiga campionatul.

Bogdan (359 comentarii)  •  9 februarie 2020, 18:17

Practic ca Edy l-a invins pe Dan din punct de vedere tactic. Daca ai lotul masiv al cefereului nu poti sa faci egal cu Gaz metan decat daca ai jucat alt rezultat la pariuri.

17 Nentori Tirana (835 comentarii)  •  9 februarie 2020, 18:54

Nu degeaba i se spune Dan Penalti. Si cind era mic mama il rasfata cu papanasi dar el spunea „mama vreu papanalti“. Tot Deac ? N-am vrut sa spun dar n-a fost penalti nici cu Steaua ! Deac a intrat in Planici care din lipsa de mobilitate – la asa staf asa beton ! - a tinut un picior intins. Exista o poza clara, la contact Deac plonja deja ca in bazin ! Deac n-a avut nici o clipa de gand sa urmareasca mingea, s-a impiedicat intentionat de un bolovan care n-a fost pe faza nici cu trupul nici cu bostanul. --- N-am vazut Mediasul, asta imi mai lipsea din program, dar in meciul cu Steaua eu nu-mi amintesc nici un duel unu-la-unu in care cfr-istii sa nu fi cazut si sa nu fi cersit: „da si la mine boier Istvan, ca am „copilasi“ acasa ...“ In absolut toate duelurile au cazut ! Bine, nu sint toti „ca Costache“, baiatul asta e de Oscar, nici de Niro nu stie sa plinga la comanda. --- PS n-am cu ce-l felicita pe Edi. A cistigat ? Daca macar ii batea pe ai lui Penalti era altceva. Am auzit ca desi clujenii erau mereu faultati, se ridicau mereu. Inadmisibil. Ca la Steaua, nici sa faulteze nu sint in stare asa zisii „antrenori“ sa-i invete pe jucatori.

Paul (43 comentarii)  •  9 februarie 2020, 21:05

CFR trebuia sa castige lejereanu iar Mediasul sa dea acatiste ca a scapat cu meci egal. Pomana cu lumanare pentru Iordanescu si baietii lui

Franz (389 comentarii)  •  9 februarie 2020, 22:18

Am ramas cu aceiasi impresie cu @simeone ca arbitrul trebuia sa fluiere faultul lui Plesca. Cand colo el a intors jocul desi nu exista nici o justificare sa procedeze astfel.

sorin (102 comentarii)  •  9 februarie 2020, 23:32

Deoarece a pierdut acasa cu Craiova nemeritat Viitorul va trebui sa se joace corect ultimele doua etape. Asta ingreuneaza sansele CFR care ramane totusi favorita lavtitlu.

danic (3 comentarii)  •  10 februarie 2020, 14:10

Media de spectatori in principalele campionate ale Europei etapa din 31.01-02.02.2020: 1)Anglia cu 41.019 de spectatori/partida; 2)Germania cu 39.858 de spectatori/partida; 3)Spania cu 31.733 de spectatori/partida; 4)Italia cu 25.057 de spectatori/partida: 5)Franta cu 22.011 de spectatori/partida: Cei mai multi spectatori pe partida: 1)Dortmund cu 81.365 de spectatori; 2)Madrid(stadion Bernabeu) cu 77.223 de spectatori; 3Manchester cu 73.363 de spectatori; 4)Londra(stadion Tottenham) cu 61.022 de spectatori; 5)Barcelona(Camp Nou) cu 60.295 de spectatori; 6)Londra(stadion Olympic) cu 59.952 de spectatori; 7) Milan cu 55.355 de spectatori. Si ca fapt divers media in Anglia Championship(Liga a 2-a) 22.011 spectatori iar in Germania 2 media de 17.806 spectatori.

CITA (1907 comentarii)  •  10 februarie 2020, 14:19

Bre da pilos e grecul asta Vassaras, daca l-au pus pe el in locul unui roman. Pai in Grecia la CCA e cumva vreun roman sau vreun cipriot? NU, cu siguranta e un grec. Ma rog, meciul anost dar Iordanescu Jr. castigator la strategie. A obtinut ce si-a propus si asta conteaza!

Comentează