Propria cămașă
Descopăr că unii suporteri sunt nervoși din pricină că meciul Islanda - România din 26 martie 2020 se va juca la Reykjavik și nu, cum sperau ei, dar și toți românii, în afara Islandei.

Se auzise că, din cauza condițiilor meteo vitrege la data respectivă și a faptului să stadionul din capitala Insulei nu-i dotat cu instalație de încălzire a gazonului, partida va fi mutată la Copenhaga.
Din păcate, știrea s-a dovedit falsă. UEFA a comunicat că întâlnirea în discuție, semifinala play-off-ului pentru calificarea la Euro 2020, va avea loc pe arena „Laugardalsvollur” din Reykjavik, a cărei capacitate e de doar 15.000 de locuri. Pare puțin, însă numai pare, căci populația orașului nu depășește 120.000 de oameni. De altfel, întreaga țară are 330.000 de locuitori, conform recensământului din 2016. Cam cât are cartierul Balta Albă cu Titan sau Drumul Taberei.
Surprinși că „tricolorii” vor fi obligați să se confrunte cu islandezii într-un singur meci, iar acela va fi găzduit de adversari, ceea ce nu-i echitabil, suporterii la care mă refeream s-au înfuriat de-a dreptul când au aflat că au visat degeaba. Întrucât forul de la Nyon a decis ca partida să se desfășoare totuși pe terenul fără încălzire de la Reykjavik, unul care riscă să fie înghețat bocnă la sfârșitul lunii martie. Când se anticipează în regiune o temperatură medie în jur de minus 1 grad.
Clar că UEFA a ținut cont de asigurările „vikingilor”. Aceștia au avertizat din prima clipă, prin intermediul lui Gudni Bergsson, președintele federației lor, că „Meciul se va juca la Reykjavik, nu vom da niciun pas înapoi”. După care au promis că vor găsi soluții, eventual, montând peste suprafața de joc un cort cu aer cald, în așa fel încât, conform sursei citate, „românii să n-aibă motive să se plângă de condiții”.
Acum, că zarurile au fost aruncate și, practic, nu mai e nimic de schimbat, haideți să facem un efort și să-i înțelegem pe islandezi, nu să-i condamnăm. Să admitem că, dacă eram în locul lor, procedam la fel, încercând să profităm la maximum de statutul de gazdă. Fiecăruia îi e mai aproape propria cămașă, de unde părerea că insularii și-au văzut interesul și au acționat în consecință. La fel cum, în cazul în care rolurile s-ar fi inversat, ne-am fi comportat și noi. Am fi tras spuza pe turta noastră. Altfel zis, putem fi supărați, dar chiar n-am avea de ce.
Altminteri, într-un amplu interviu (din Adevărul) în care n-a spus nimic, președintele FRF ne-a atras atenția că „Islanda pornește favorită!”. Logic, firește că da, întrucât ea are, cum arătam, populație cât Balta Albă! Mai departe, oficialul federal și-a exprimat încrederea că Mirel Rădoi va continua opera de întinerire a naționalei.
Să-mi fie iertat, vorbim despre o greșeală de fond, de concepție. Deoarece primenirea nu trebuie tratată ca scop în sine, misiunea unui selecționer, implicit a lui Rădoi, constând nu în întinerirea forțată a efectivului, ci în câștigarea meciurilor. N-are însă rost, chiar n-are, să-i pretinzi unuia ce nu poate da. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.