Hagi în pericol!
Din păcate, Viitorul - FCSB n-a oferit derby-ul așteptat, deoarece formația bucureșteană s-a dovedit net superioară la Ovidiu.

Exceptând raportul de cornere, 5-7, ea s-a dovedit mai bună la restul capitolelor. Surprinzător, și la posesie, 56 la sută, domeniu în care trupa dobrogeană obișnuia să-și domine adversarii. Nu însă și duminică seara, când Hagi însuși a recunoscut că „am întâlnit o echipă puternică, iute, tehnică, iar noi n-am fost în ritmul nostru”. Rezumat corect.
FCSB, căreia Hagi i-a spus când așa, când Steaua, a beneficiat de un Fl. Coman în zi fastă, gol și assist, dar și de o linie mediană, Ov. Popescu, Nedelcu, Moruțan, care a făcut legea în materie de recuperări și intercepții. Mai ales Ov. Popescu a împins jocul spre careul gazdelor ca un piston. Iar în față, Fl. Coman, MVP-ul partidei, secondat permanent de Fl. Tănase și uneori de Man, a creat pericol la fiecare atac.
În ansamblu, FCSB a confirmat ascensiunea. „Marșul spre locul 1”, cum l-a numit Bogdan Vintilă, grație căruia echipa se înscrie, părerea mea, drept una dintre candidatele autorizate la câștigarea campionatului. Nu știu câte dintre deciziile luate în vestiar ori pe bancă provin de la antrenor și câte de la patron. De un timp însă, ele sunt bune și FCSB arată în consecință. E echilibrată, muncitoare, așezată.
La rându-i, Viitorul trece printr-o pasă neagră, probă că a pierdut consecutiv două meciuri acasă. Sigur, i-au lipsit Țâru și Achim, Eric fiind mai demult ieșit din circuit, însă nici absența acestora n-a justificat evoluția ștearsă, neconvingătoare, a constănțenilor. Care par, ori chiar sunt, obosiți. Fără idei și fără puteri, debusolați. Poate că a vorbi despre criză e prematur, dar un semnal de alarmă trebuie tras. Deoarce Viitorul, aflat în picaj, riscă să termine sezonul pe ultima poziție de play-off, de unde, cu 6-7 etape în urmă, lăsa impresia că trage la campionat!
Întrucât Hagi a mai trăit asemenea sincope, nu mă îndoiesc că e conștient de pericol. Înaintea noastră, a celor din afară, el simte că echipa traversează o perioadă delicată. Așa îmi și explic de ce s-a bucurat ca un copil, s-a dezlănțuit, după ce Viitorul a învins greu și cu șansă pe Voluntari în etapa precedentă. El realiza că punctele acelea sunt extrem de prețioase.
Altfel, am citit pe bloguri fantasmagoria unora, vai, destul de numeroși, că meciul de pe litoral a fost „blat oribil”, „aranjament murdar” etc. Firește, e dreptul fiecăruia să gândească și să scrie ce vrea. Doar că într-o măsură decentă, rațională, nu aberantă. Pasămite, nașul Gică Hagi ar fi cedat în fața finului Gigi Becali,în așa fel încât latifundiarul să poată continua cursa pentru titlu!
O prostie, chiar o jignire gratuită, în condițiile în care, dacă exista un angajament între cei doi, logic era ca punctele să ajungă la Ovidiu, nu la București. Am explicat de ce și nu mai insist. Simplu, pentru că Viitorul ar fi avut mai mare nevoie de ele. Unora însă le place să bată câmpii și nu-i mai oprește nimeni și nimic. Nici măcar ridicolul.