Uși închise
În ciuda opoziției lui Dan Petrescu, partida Botoșani-CFR din etapa 20 se va desfășura duminică, de la ora 17:30, pe terenul formației moldovene.

Faptul că întâlnirea va avea loc l-a scos din pepeni pe antrenorul clujenilor. „Bursucul” i-a atacat pe cei din Botoșani că s-au opus amânării, dar și pe propriii conducători. Acestora le-a reproșat că n-au fost destul de convingători.
Sub aspect moral, CFR era pe deplin îndreptățită să nu joace duminică. Să stea între meciul de miercuri cu Sepsi, câștigat la limită în Gruia, și cel de joia viitoare cu Celtic, decisiv pentru calificarea în „16-imile” Europa League. Pentru a prinde primăvara europeană, campioana României, singura noastră echipă rămasă în competiție, va trebui să confirme remarcabilele evoluții anterioare.
Repet că trupa lui Dan Petrescu era îndreptățită să ceară amânarea, deoarece în actualul sezon ea a disputat până azi nu mai puțin de 34 de partide, 19 în Liga 1, 13 în cupele continentale, una în Cupă și una în Supercupă, un adevărat record! Comparativ, FCSB a bifat 28, Craiova 27, Viitorul 23 etc. Ca atare, dacă era logică starea de oboseală a lotului clujean, unul și cu o medie de vârstă ridicată, la fel apărea și solicitarea lui Dan Petrescu.
Conform regulamentului, ca să dea curs cererii CFR-ului, Liga Profesionistă avea nevoie de acordul scris al Botoșaniului, dar și de cel al deținătorului de drepturi media. Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, s-a străduit din răsputeri să obțină cele două aprobări. Surprinzător, FC Botoșani însă s-a opus. A respins categoric demersul campioanei, deși de-a lungul timpului a colaborat des și profitabil cu ea. Căreia i-a vândut pe Bordeianu, pe Burcă și, mai nou, pe Golofca.
De ce surprinzător? Pentru că, la prima vedere, și pe gruparea moldavă o avantaja amânarea. Venea după o deplasare lungă, la Craiova, alta că în aceste zile condițiile meteo nu-s cele mai prielnice în zonă. A nins și e frig, gazonul arată rău. Cu atât mai mult se găsea în situația de a onora cererea clujenilor, cu cât FCB va avea, în raport cu duminică, o zi de odihnă mai puțin față de CFR. La reprogramare e de presupus că s-ar fi schimbat situația.
Totuși, Botoșani a zis nu și niciun argument, inclusiv acțiunea LPF, nu i-a schimbat atitudinea. Una care, am mai spus-o, l-a înfuriat pe Dan Petrescu. Acestuia i-aș aduce însă aminte proverbul că fiecăruia îi e mai aproape propria cămașă. În consecință, s-ar cuveni ca „Bursucul” să înțeleagă că interesul botoșănenilor a fost, și e, ca meciul să se desfășoare duminică, ei sperând să exploateze starea de oboseală a adversarilor. Mă îndoiesc că au existat alte interese obscure, că și-a băgat coada cineva din afară. De notat că Botoșani s-a comportat față de CFR precum CFR, în urmă cu câteva etape, în raport cu Poli Iași, când campioana n-a vrut să joace în Copou și meciul s-a disputat chiar la Botoșani. Ce ție nu-ți place altuia nu-i face, așa-i?
A mai intrat în discuție, se aude, și orgoliul lui Valeriu Iftime, nemulțumit că șefii din Gruia au tot întârziat plata a 250.000 de euro, ultima tranșă din transferul lui Golofca. Posibil ca patronul FCB să fi încercat să le forțeze mâna clujenilor și să ia banii acum, legând amânarea de achitarea restanței. Lămurindu-se că bate la o ușă închisă, a zăvorât-o și el pe-a sa.